Tupeu ordinar de politician supus

• publicat la: 23 august 2016
Tupeu ordinar de politician supus

După 4 ani de mandat, un consilier descoperă o şcoală dărăpănată şi un Cămin Cultural la fel de degradat precum şi lipsa drumurilor asfaltate sau a capelei mortuare. În acest ritm când va descoperi  artificiile financiare ale administraţiei careiene, economist fiind,  prin care se sărăceşte bugetul local?

Nimeni nu bănuia că o şedinţă ordinară de CL va aduce atâtea surprize. Nici nu e de mirare în aceste condiţii că întârzie postarea filmării şedinţei aleşilor locali pe pagina oficială a primăriei Carei.

După dezvăluirile şocant de reale ale liberalului Ilie Ciută legate de diferenţa de doar…10 milioane din execuţia bugetară oferită de primărie către doi destinatari,  care au lăsat sala de şedinţe într-o linişte  palpabilă, am avut parte de o altă surpriză şi la finalul şedinţei .

Doza de ipocizie de această dată servită de consilierul socialdemocrat  care şi-a desconsiderat colegii, pe  Carmen Todea de la Spitalul Municipal  şi directorul de şcoală Sorin Cioltean  şi a propus un consilier de la alt partid pentru Comisia de circulaţie, a avut acelaşi efect asupra audienţei….de linişte totală sau mai degrabă şoc.

După pierderea primului loc la alegerile locale din iunie în satul Ianculeşti şi  impunerea sa prin metoda schimbării de domiciliu în funcţia deţinută de alesul sătenilor  Ciprian Chiorean, consilierul Oneţ a descoperit …şcoala dărăpănată şi lipsa drumurilor asfaltate. De parcă Buletin de Carei nu ar  fi semnalat de 3 ani încoace toate aceste neajunsuri la fel ca şi delegatul sătesc Chiorean ignorat şi umilit mereu de primar şi viceprimar pentru verticalitatea sa.

Economist de profesie, membru în Comisia Economică,  nu a reuşit să scoată nici un cuvânt la proiectele de natură  economică, nici la această şedinţă şi nici la altele. Procesele verbale  o dovedesc cu prisosinţă.

Până acum, consilierul Oneţ s-a făcut remarcat prin insistenţa cu care intervenea mereu pentru reducerea sumelor propuse de consilierul Ciută pentru a fi acordate nevoilor ianculeştenilor, inclusiv când a fost vorba de renovarea bisericii.  Se erijează ca fiu al satului dar nu a observat că satul nu are trotuare deşi este trecut în prima zonă de impozitare! Cei cu dare de mână şi-au încropit trotuare iar ceilalţi le privesc cu jind.

El a fost cel care a propus anul trecut tăierea plopilor de pe drumul de intrare în sat. El a fost cel care a iniţiat fisurarea USL în 2013, cu mult înainte de divorţul oficial naţional, prin introducerea unui proiect pentru capela mortuară din sat concomitent cu proiectul introdus de  USL în data de 31 mai 2013.  Doar 70 de ianculeşteni au asistat atunci la şedinţă. De atunci datează colaborarea  sa necondiţionată cu UDMR Carei care i-a sprijinit proiectul pentru capelă deşi obliga financiar  mul mai mult oraşul decât  varianta depusă  de consilierul Ciută  cu proiect tehnic gratuit.

Timp de 4 ani a stat mereu departe de comunitatea de ianculeşteni prin neimplicarea sa în susţinerea nevoilor comunităţii, când primăria construia parcare pe terenul de păşunat, când primăria îngrădea cu sârmă ghimpată lacul din sat iar pe suprafaţa  respectivă sătenii plătesc impozit sau când primăria vroia să planteze pin negru pe păşunea oamenilor!

Şcoala din sat era la fel şi acum 4 ani şi acum 8 ani. Toată arhiva sa a fost lăsată de izbelişte de ultimul director, întâmplător rudenie cu el.

Intervenţia sa din cadrul şedinţei de astăzi este tardivă şi a oferit doar un jalnic spectacol de comediant supus unor interese obscure pentru care sacrifică voinţa sătenilor chiar.

Obedienţa sa faţă de primar nu mai surprinde pe nimeni şi nu a produs decât greaţă.

...am fost cu  domnul primar şi cu domnul Egli să vedem ce putem face cu şcoala( de parcă în ultimii 4 ani i-a împiedicat cinva să constate starea în care se află şcoala- n.r.) să vedem dacă putem face aici cămin cultural…să vedem cum va fi cu căminul cultural, am decis să schimbăm 2 geamuri şi să îl conservăm poate îi găsim o altă destinaţie….

Ce nu a găsit de cuviinţă să facă cunoscut este faptul că imobilul Cămin Cultural a fost lăsat neîntreţinut din 1994. Ultima nuntă din sat în această clădire a avut loc în anul 1992. Căminul Cultural avea în jur un parc realizat de fostul director Bertieanu, cu băncuţe şi arbori plantaţi, gândit ca un loc de recreere pentru săteni. Cu concursul primăriei Carei,  terenul pe care a fost construit parcul a fost scos la licitaţie în 1994 …pentru construirea unei case somptuoase. Pentru cele 2 parcele de teren au licitat fraţii Oneţ şi o tânără familie din sat care evident nu a avut nici o şansă. În câţiva ani, pe locul parcului a apărut o vilă deţinută de fostul învăţător Oneţ, fost asociat cu primarul Kovacs la SC Castex SRL, fost delegat sătesc.  Clădirea Căminului Cultural se află chiar în spatele casei sale şi este o adevărată junglă, tăcută ce-i drept, numai bună pentru a asigura liniştea dorită de cei ce au a ascunde câte ceva.

Lucrurile par a se lega acum şi ne dăm seama pentru ce s-a dorit de către primarul Kovacs forţarea unui delegat sătesc supus, un executant docil şi lipsit de scrupule.

Unui familist convins şi susţinător al drepturilor moţilor nevoiaşi din Ianculeşti a fost preferat un personaj „controlabil”, cu  o fostă consoartă angajată la primărie dar  domiciliată momentan  în Cluj  şi cu  repartiţie validată de locuinţă socială nouă pe strada Tireamului.

„Totul pentru interesul personal şi nimic pentru comunitate dacă nu ne iese ceva” pare să  fie  sloganul alianţei ce conduce dictatorial oraşul.  Ce exemplu poate să ofere tinerilor politicieni  un primar preşedinte de partid cu reţinere pe salariu şi cu maşină luată din fondurile Fundaţiei de promovare a turismului local, cu ginere angajat la primărie  încă de la instalarea sa din 2008 ? Atunci să nu ne mai mirăm de manierele tinerilor preşedinţi de partide.

Buletin de Carei

http://www.buletindecarei.ro/2014/12/trafic-de-influenta-la-careicapela-mortuara-contra-voturiepisodul-2capela-fac-daca-cer-consilierii-psd.html

http://www.buletindecarei.ro/2015/08/revoltator-un-consilier-fiu-al-satului-ianculesti-refuza-majorarea-sumei-pentru-renovarea-bisericii.html

http://www.buletindecarei.ro/2015/04/se-cerea-taierea-plopilor-dinspre-ianculesti.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/06/se-forteaza-ianculestiul-dupa-gard-de-sarma-ghimpata-la-lac-se-vrea-pesedizare.html

http://www.buletindecarei.ro/2013/06/lectie-de-bun-simt-din-partea-ianculestenilor-la-primaria-carei-primaria-apeleaza-la-fortele-de-ordine.html

http://www.buletindecarei.ro/2014/04/principele-nicolae-primit-calduros-de-motii-din-ianculesti.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/08/realizarile-administratiei-kovacs-la-ianculesti-dupa-2-mandate-consecutive-un-sat-fara-trotuare.html

http://www.buletindecarei.ro/2015/11/da-cu-sarbatoarea-motilor-ianculesteni-ce-aveti-domnule-primar.html

http://www.buletindecarei.ro/2015/10/satul-ianculesti-din-uat-carei-povara-frumosului.html

comentarii

de flaviu la 23 august 2016 - 22:15

mai lipsea sa si planga si era circul complet!
coane Iancule unde mai esti?

de Pampon la 24 august 2016 - 08:23

E …lethal cuplul asta…Bibicu + Didina

de Florin la 25 august 2016 - 07:20

Voi sinteti de vina ca aveti asteptari de la el

Lasati un comentariu