Agresiuni la Sanislău

• publicat la: 13 September 2016
Agresiuni la Sanislău

La data de 11.09.2016, orele 02:25, lucrătorii Secţiei 5 Poliţie Rurală Petreşti au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat de 30 ani, domiciliat în comuna Sanislău, despre faptul că la data de 11.09.2016, orele 02:00, aflându-se la un bar din localitatea Sanislău, a fost lovit de către 4 persoane. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de alcool, 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani, domiciliaţi în localitate,  i-au aplicat victimei lovituri cu pumnii şi picioarele în zona feţei, fiind necesară transportarea acesteia cu ambulanța la Spitalul Municipal Carei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Agresorii sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, să fie făcută încadrarea juridică a faptei.

 

Lasati un comentariu