Cum îşi educau dacii copiii să devină medici, astronomi sau filosofi

• publicat la: 6 septembrie 2016
Cum îşi educau dacii copiii să devină medici, astronomi sau filosofi

Potrivit adevarul.ro, sunt numeroase dovezi, spun istoricii, care demonstrează că geto-dacii stăpâneau medicina, ştiinţa de a produce leacuri din plante medicinale, aveau noţiuni despre astre, despre calendar. Învăţarea acestor discipline era apanajul unor familii din elita comunităţii, iar educaţia se manifesta individual, sub formă de ucenicie, şi nu în cadru organizat, ca în zilele noastre.

Potrivit istoricilor, prima formă de pregătire a copiilor, care viza însuşirea scrisului, a cititului, cunoaşterea noţiunilor elementare de matematică, se desfăşura în casa părintească, sub îndrumarea directă a tatălui, dacă acesta avea harul învăţăturii, sau a unui om liber. Când creşteau, cei mai dotaţi dintre copii erau trimişi în ucenicie învăţaţilor din cadrul tribului sau unităţii de trib, unde aprofundau educaţia începută acasă şi învăţau noţiuni de filosofie, astronomie sau medicină. ”O formă organizată de învăţământ nu a existat în acea perioadă nici la greci, nici la romani. În secolele 6 până la secolul 2 înainte de Hristos această transmitere se făcea pe cale orală şi evident că în anumite grupuri şi în anumite forme. Medicii îşi selectau ucenici dintre cei care aveau anumite deschideri. Unii erau cunoscuţi ca atare şi dintre cei mai dotaţi erau selectaţi cei care primeau secretele ştiinţei celor care reprezentau inteligenţa înaltă. Existau preoţi şi medici în rândul geto-dacilor care ştiau să vindece boli, buni astronomi”, spune istoricul Marius Constantinescu. Selecţia în cadrul tribului îi împărţea pe tineri în mai multe direcţii, armata fiind cea care atrăgea cel mai mult. Familiile de agricultori, crescători de animale, vânători sau meşteşugari, îşi asigurau continuitatea transmiţând cunoştinţele specifice ocupaţiilor lor propriilor copii sau ai rudelor apropiate.

integral pe adevarul.ro

Lasati un comentariu