ASTRA Carei la Adunarea Generală ASTRA de la Alba-Iulia

• publicat la: 10 octombrie 2016
ASTRA Carei la Adunarea Generală ASTRA de la Alba-Iulia

La Alba Iulia, orașul Marii Uniri, a avut loc cea de-a 111-a Adunare Generală a Asociaţiunii ASTRA . Evenimentul este unul cu multiple semnificații, în acest an împlinindu-se  150 de ani de la prima Adunare Generală ASTRA  desfăşurată la  Alba  Iulia în anul 1866,  150 de ani de la participarea lui Mihai Eminescu la prima  Adunare Generală  ASTRA desfăşurată la Alba Iulia și  150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române .

 Universitatea 1 Decembrie 1918 a găzduit lucrările astriștilor veniți din  toate colțurile țării dar și de peste hotare. A fost prezentă și o delegație a Despărțământului ASTRA Carei. Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Municipiului Alba Iulia au susținut  financiar Despărțământul Alba Iulia al ASTRA  pentru buna desfășurarea a manifestărilor pe toată durata celor 3 zile.

Deschiderea oficială a lucrărilor Adunării Generale ASTRA a avut loc în prezența unor înalte fețe bisericiești, a reprezentanților Academiei Române și a oficialităților locale și județene. Au luat parte la importantul eveniment  Arhiepiscopul de  Alba Iulia  Irineu Bistriţeanul, Președintele Academiei Române acad. Ionel Valentin Vlad, rectorul Universității 1 Decembrie 1918  Daniel  Breaz, primarul Mircea Hava, președintele Consiliului Județean  Ion Dumitrel, vicepreședintele Academiei Române  acad.Victor Surdu, președintele filialei Transilvania a Academiei Române acad. Emil Burzo, acad. Marius Porumb, pr.Iulian Budescu, vicar  la Mitropolia Basarabiei  și nu în ultimul rând președintele ASTRA, prof.univ. Dumitru Acu.

Acordurile Imnului de Stat și al Astrei au răsunat  înainte de începerea lucrărilor,  în interpretarea corului format din profesorii de muzică din oraș. Salutul de bun venit a fost adresat de către Maria Cioica, președinta despărțământului gazdă. Nu a lipsit nici binecuvântarea  Arhiepiscopului  de  Alba Iulia  Irineu Bistriţeanul care a precizat că …,,avem obligația de a ocroti și cultiva comorile spiritualității autohtone,,  dar și faptul că ,,trebuie să privim cu respect la înaintașii Astrei  care au promovat o cultură sănătoasă.

Pentru a fi prezent la  Adunarea Generală ASTRA de la Alba Iulia, acad.I.V. Vlad, președintele Academiei Române a renunțat la un eveniment important de la Paris. Domnia sa a scos în evidență legătura strânsă dintre ASTRA și Academia Română pe tot parcursul existenței acestor instituții care au promovat de-a lungul timpului idealurile românilor.

 “Academia Română a avut întotdeauna un rol constructiv, coerent și stabilizator  în dezvoltarea culturii românești.  Din păcate astăzi nu suntem la dimensiunile României Mari. Fiecare metru pătrat de pământ apărat cu sânge de strămoșii noștri se vinde acum prea ușor.  Academia Română dorește doar binele și progresul acestei țări și are un rol în promovarea identității naționale. Am urmărit cu atenție filmul prezentat la National Geografic despre Primul Război Mondial și am remarcat că din statisticile redate  despre pierderile suferite de către statele beligerante lipsesc cu desăvârșire cele ale României. Am luat de îndată legătura cu  National Geografic pentru a cere explicații despre greșeala evidentă. România a avut grele pierderi în acest război și acestea trebuie menționate,,

A fost scoasă în evidență și susținerea de care au avut parte ASTRA și Academia Română din partea  regilor României dar și faptul că Roșia Montană a fost propusă pentru lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fapt de o importanță deosebită.

În alocuțiunea sa, Ion Dumitrel, președintele CJ Alba a apreciat că …,,la baza dezvoltării stau și cultura și credința, chiar și la baza dezvoltării economice. Dacă nu avem popoare cu identitate culturală și spirituală nu există șanse de dezvoltare,,

Din partea Cardinalului  Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Greco-Gatolice a rostit o alocuțiune părintele Radu Vasile Roșu. Dintre vorbitori au făcut parte și Daniel Breaz, rectorul universității gazdă, Mariana Motora președinta ASTRA Abrud, pr.vicar Iulian Budescu din Basarabia, istoricul Traian Cepoiu.

Un material deosebit  a prezentat acad.Emil Burzo despre  ,,Iuliu Maniu și Iuliu Hossu, membrii ai Academiei Române. Oameni pe care i-am cunoscut,,

Momentele artistice au fost asigurate de către elevii liceului de artă ReginaMaria, coordonați de profesorul Gheorghe Burz.

 Despre importanța păstrării frumoaselor noastre obiceiuri și despre necesitatea recuperării înteegului patrimoniu al ASTRA a vorbit acad.Victor Surdu, vicepreședinte al Academiei Române.

..Avem obiceiuri mai frumoase decât oricare altele de pe lume…E important să le păstrăm, să cântăm împreună nu numai să ascultăm corurile și interpreții…Cum să ne uităm cântecele noastre ? Ar însemna să ne uităm  cuvintele din limba noastră. Trebuie să ne recuperăm patrimoniul deținut până în 1948 de ASTRA. Doar la Brașov aveam 11 clădiri iar în țară fiecare despărțământ avea bunuri de patrimoniu… 

Prof. Dumitru Acu, preșdintele ASTRA a subliniat importanța misiunii Asociațiunii ASTRA de răspândire a culturii naționale, misiune  stabilită de către înaintașii ei încă de la înființarea din 1861. Cea mai longevivă asociație culturală din România își continuă misiunea și după 155 de ani de existență.

În a doua parte a lucrărilor Adunării Generale au avut loc sesiuni de comunicări și apoi alegeri pentru conducerea Asociațiunii. Singurul candidat la funcția de președinte a fost actualul președinte, ales cu unanimitate de voturi. Domnia sa a ales să colaboreze în continuare cu toți cei 4 vicepreședinți și cei doi secretari.

Nu a fost uitată nici problema Basarabiei și necesitatea revenirii sale în granițele ei  firești. ,, Nu trebuie să uităm Basarabia, despre rolul ei în Marea Unire,, au fost cuvinte regăsite în alocuțiunile majorității vorbitorilor.  Protejarea culturii noastre naționale în regiuni precum Harghita -Covasna și zona Carei  a fost un alt deziderat al celor prezenți. Adunarea Generală a fost un prilej  de a pune la punct o strategie de promovare mai eficientă pentru viitor a culturii naționale cu tot ce implică aceasta , implicând  toți membrii ASTRA dar nu numai. Toți cei de față au fost de acord cu necesitatea  existenței în manualele de istorie a figurilor importante de eroi și voievozi cu faptele acestora întru păstrarea identității românești din toate perioadele istoriei.

Rezoluția acestei Adunări Generale de la Alba Iulia va ajunge la Președinția României, la Parlament și la Guvern în încercarea de a face cât mai cunoscute necesitățile stringente ale ASTRA , cea mai longevivă asociației culturală.

Din partea Despărțământului ASTRA au participat alături de președintele Daniela Ciută și vicepreședintele Marius Coșarcă și membrii de onoare acad.Marius Porumb și artistul plastic Zoe Vida Porumb.

Un frumos program artistic a încheiat ziua de sâmbătă, în cadrul  tradiționalei cine astriste.

Buletin de Carei

comentarii

de Tent Aurel la 10 octombrie 2016 - 19:30

Mi-a placut cum este prezentat evenimentul , parca as fi fost acolo Si discursurile acestor oameni de seama . Sper ca au fost spuse cu voce destul de puternica sa fie auzite si de cei care se prefac surzi si indiferenti la asemenea eveniment national

Raspunsuri

Lasati un comentariu