Eşti careian? Atunci plăteşti şi pentru promovarea comunei Căpleni

• publicat la: 2 octombrie 2016
Eşti careian? Atunci plăteşti şi pentru promovarea comunei Căpleni

Careienii care sunt plătitori oneşti de taxe şi impozite locale pot constata dacă intră pe site ul ofiacial al UAT Municipiul Carei, www.municipiulcarei.ro, că din contribuţiile lor se promovează şi obiectivele din comuna Căpleni prin plata persoanelor  ce administrează acest site.

Oameni harnici şi gospodari cei ce locuiesc în comuna de sine stătătoare Căpleni,  nimic de zis, doar că şi cei din Petreşti sau Marna sau Foieni sau Lucăceni sunt la fel de gospodari şi totuşi obiectivele din aceste localităţi nu sunt promovate pe site-ul oficial al Primăriei Carei.

Să fie o  coincidenţă  faptul că unul din cei 2  consilieri personali ai  primarului Kovacs are  domiciliul în Căpleni şi este subordonat şi politic acestuia?  Menţionăm că cel în cauză  a  candidat pe listele UDMR la Consiliul Judeţean Satu Mare la scrutinul din 5 iunie 2016.

Găsim pe harta postată ca fiind Harta Carei stadionul FC Fortuna, şcoala Fenyi Istvan, sala de sport şi grădiniţa din Căpleni, biserica reformată precum şi străzile din comună.

Nu găsim însă pe Harta Carei impresionanta Biserică Sf.Andrei sau cimitirul Rozalia sau Mestereszi din Carei sau Biserica  Sf.Anton de Padova de pe strada Independenţei sau Biblioteca de pe strada Iuliu Maniu.

Cei care doresc să se convingă, pot accesa secţiunea Instituţii publice  din Harta Carei dar şi străzi A-Z.

Am remarcat şi expresia ,, marirea hartei,,  ce tronează în partea de jos a paginii ce conţine Harta Carei pe site-ul www.municipiulcarei.ro.

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu