Evanghelia de Duminică: Iubirea vrăjmașilor, adevărata lege a dreptății

• publicat la: 2 October 2016
Evanghelia de Duminică: Iubirea vrăjmașilor, adevărata lege a dreptății

Duminica a 19‑a după Rusalii

(Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor)
Luca 6, 31‑36

„Zis‑a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi‑i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi‑le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.”
Pericopa evanghelică din această duminică, luată din Sfânta Evanghelie după Luca (6, 31‑36), deşi scurtă, este foarte bogată în învăţături pe care Mântuitorul le‑a împărtăşit Sfinţilor Apostoli şi mulţimilor care Îl înconjurau ascultându‑L cu nesaţ. Textul evanghelic face parte din Predica de pe munte, ea însăşi fiind un rezumat mai larg al învăţăturii Mântuitorului, iar îndemnul Său: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi asemenea” (Luca 6, 31), poate fi găsit și în Evanghelia după Matei (7, 12).

Bornele vieții creștine

Deși textul este simplu şi pe înţelesul tuturor, el are o profunzime care oferă mereu noi posibilităţi de tălmăcire şi de îmbogăţire spirituală, învăţăturile acestei pericope evanghelice fiind adevărate puncte de orientare ale vieţii noastre creştine. Amintim aici doar trei dintre ele: 1) „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi asemeneaÎ (Luca 6, 31); 2) „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voiÎ (Luca 6, 35); 3) „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostivÎ (Luca 6, 36).
Aceste principiile de conduită morală sintetizează, de fapt, un larg program de viaţă, îndrumat de cele trei virtuţi de căpetenie ale creştinismului: dreptatea, iubirea şi milostenia, fiecare dintre ele reprezentând câte o treaptă din urcuşul nostru pe calea desă­vârşirii morale.

Legea talionului și legea iubirii

Pentru a fi foarte bine înţeles, Mântuitorul pleacă şi de data aceasta de la observaţii simple şi de la întrebări pe care oricare dintre ascultătorii Săi le pricepe cu uşurinţă. Dacă noi vrem ca oamenii să se poarte frumos cu noi, atunci şi noi trebuie să ne purtăm cu ei la fel. Mântuitorul nu spune să le facem acestora ceea ce ne fac ei, ci să le facem acestora ceea ce am vrea noi să ne facă ei. Diferenţa dintre cele două principii este enormă, căci Mântuitorul a adus în lume un principiu nou, superior, principiul iubirii, care cere de la fiecare o schimbare, o înnoire spirituală a fiecăruia, înlocuind cu principiul iubirii vechea lege a talionului din Vechiului Testament, care, la Ieşire 21, 24‑25, cerea următoarele: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaieÎ. În alt loc, la Levitic 24, 17‑19, se spun următoarele: „De va lovi cineva un om şi va muri, acela să fie omorât. De va lovi cineva dobitoc şi va muri, acela să dea dobitoc pentru dobitoc. De va pricinui cineva vătămare aproapelui său, aceluia să i se facă ce a făcut el altuia. Frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; cum a făcut el vătămare altui om, aşa să i se facă şi lui”. Aceasta este legea talionului, care fusese, cu siguranţă, necesară în acea vreme, din moment ce a fost dată lui Moise de către Dumnezeu.

Iubirea, împlinire a dreptății
Mântuitorul vine însă cu un înţeles şi o cale de împlinire net superioară tuturor acestora, cu adevărat desăvârşită. El ne cere să facem oamenilor ceea ce dorim să ne facă ei nouă. Aceasta schimbă radical datele problemei. După această învăţătură, dreptatea nu mai este doar o oprelişte de la rău, ci este pornirea inimii de a săvârşi binele. Dreptatea se împlineşte prin săvârşirea binelui, care nu este altceva decât expresia materializată a iubirii devenite poruncă: „Poruncă nouă vă dau vouă. Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v‑am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34).
Dar şi în porunca iubirii Mântuitorul merge mai departe. Ştiind bine că şi păgânii se iubesc reciproc, El lărgeşte vechiul înţeles al iubirii, dându‑i o notă calitativă mult superioară conceptului vechi iudaic şi păgân al iubirii, cerându‑ne să‑i iubim chiar şi pe vrăjmaşii noştri şi să facem bine celor ce ne urăsc.

Iubirea vrăjmașilor, legea de căpetenie a creștinului

Teoretic, nu prea avem dificul­tăți cu porunca iubirii vrăjma­șilor, însă, când este vorba de a o pune în practică, lucrurile se schimbă. E uşor să‑ţi iubeşti rudele şi prietenii, chiar şi pe ceilalţi semeni, şi să le faci bine acestora, dar, când este vorba de duşmani, porunca devine dificilă. Ne este greu să răspundem cu binecuvântare celor care ne răsplătesc binefacerile cu insulte. Iubirea noastră însă trebuie să se răsfrângă asupra tuturor oamenilor, inclusiv asupra celor care ne urăsc, care ne insultă sau ne fac rău. Ea este legea de căpetenie a creştinilor și nu este imposibil de îndeplinit. Temei pentru aceasta avem tocmai iubirea Mântuitorului, Care S‑a jertfit pentru toţi, inclusiv pentru cei care‑L prigoneau, care L‑au ucis pe cruce între doi tâlhari. Ba mai mult, El S‑a rugat Tatălui să‑i ierte: „Părinte, iartă‑le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34).
Că este posibil să‑i iubim pe vrăjmaşii noştri o dovedeşte şi mulţimea martirilor creştini care se rugau pentru sufletele celor care‑i aruncau în gura leilor şi a tigrilor. Oricât de grea ne pare iubi­rea vrăjmaşilor, în îndeplinirea ei stă asemănarea noastră cu Hristos, de la care primim şi puterea de a săvârşi cele cerute de El.

Milostenia, fruct al iubirii de Dumnezeu şi de oameni

Sfânta Evanghelie ne cheamă apoi la o nouă treaptă a desăvârşirii: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36). Prin urmare, motivul pentru care se cuvine să fim milostivi cu semenii noştri este însăşi milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi.
Mântuitorul Însuşi, înainte de a ne arăta calea fericirii veşnice prin cuvintele: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7), Şi‑a arătat iubirea milostivă faţă de nenumăraţi bolnavi. El nu a fost indiferent faţă de durerile oamenilor, ci a socotit pe fiecare vrednic de iubirea Sa dumnezeias­că, arătându‑Şi mila Sa faţă de toţi şi faţă de fiecare om în parte.

Milostenia este calea prin care împlinim voia lui Dumnezeu. Ea este fructul iubirii de Dumnezeu şi de oameni. După cum într‑un fruct se întâlneşte hrana pe care o ia planta din pământ prin rădăcină cu lumina Soarelui, tot aşa în sufletul milostiv se află în lucrare iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni. Celor care sunt sceptici în această privinţă, le răspunde, deosebit de inspirat, Sfântul Maxim Mărturisitorul, prin îndemnul: „Să ne iubim aşadar unii pe alţii şi vom fi iubiţi de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă răbdare întreolaltă şi va fi şi El cu îndelungă răbdare faţă de păcatele noastre. Să nu răsplătim răul cu rău şi nu vom pri­mi după păcatele noastre. Căci iertarea greşelilor noastre o aflăm în iertarea fraţilor. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea noastră faţă de aproapele. De aceea a zis Domnul: #Iertaţi şi se va ierta vouă$ (Luca 6, 37). Şi iarăşi: #De veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru Cel din ceruri va ierta vouă greşelile voastre$ (Matei 6, 14). Sau #Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor mântui$ (Matei 5, 7). Sau: #Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea se va măsura vouă$ (Matei 7, 2). Iată ne‑a dăruit nouă Domnul şi ne‑a dat nouă putere veşnică de a ne face Fii ai Lui”.
Ar mai putea întreba cineva: cum să iertăm, când dreptatea cere să pedepsim? Dreptatea se cere restabilită, însă cred că nouă ne este permis doar să ne mângâiem cu faptul că dreptatea se va face totuşi: „A Domnu­lui este răzbunarea” (Deuteronom 32), text citat şi de Sfântul Pavel când îndeamnă: „Nu vă răzbunaţi singuri” (Romani 12, 19; Evrei 10, 30).
Ieşirea din dilemă ne‑o oferă Sfântul Vasile cel Mare, care, într‑una dintre omiliile sale, ne îndeamnă: „Să unim mila cu drepta­tea… Să dobândim toate cu dreptate, dar să le sacrificăm pentru milă”. Mai simplu spus: chiar şi atunci când suntem porniţi să cerem şi să facem dreptate, s‑o cerem, dar de îndată s‑o sacrificăm şi să facem loc milei, iubirii care merge până la iubirea de vrăjmaşi. În felul acesta a face dreptate devine sinonim cu a face milă, şi invers. Doar aşa vom fi cu adevărat fii ai Domnului, doar aşa vom împlini porunca cea mare a iubirii, doar aşa vom putea rezolva problema răului şi vom face din duşmanii noştri prietenii noştri.

sursa  napocanews.ro   Pr. Prof. Ioan-Vasile Leb

Lasati un comentariu