Florin Piersic adorat de careieni

• publicat la: 31 octombrie 2016
Florin Piersic adorat de careieni

Sâmbătă, 29 octombrie 2016,municipiul Carei a avut onoarea de a-l primi ca oaspete pe actorul Florin Piersic, însoțit de partenera sa de scenă, actrița Medeea Marinescu. Sala a fost folosită la capacitatea ei maximă, din moment ce casa de bilete s-a declarat „învinsă” încă cu o lună înainte de seara spectacolului.     Străini în noapte, scrisă de Eric Assous, este prima piesă de teatru jucată de Alain Delon, în original, la 73 de ani.

Chiar ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani, Alain Delon al României a demonstrat în cei 8 ani de reprezentații că această piesă poate avea un succes răsunător și în limba română. La Carei publicul a fost pur și simplu vrăjit de arta celor doi actori, seara de sâmbătă transformându-se într-o reușită totală.     Înainte de piesă îndrăgitul Florin Piersic a ținut să le vorbească spectatorilor careieni. A făcut-o cu căldură și mult umor, devenind astfel și mai familiar tuturor.

A mărturisit că se simte foarte bine la Carei, că l-a surprins în mod plăcut orașul, iar sala Teatrului Municipal îi place în mod deosebit, fiind „o bijuterie, așa cum am văzut doar în Elveția de unde m-am întors în urmă cu două zile”.

Totodată a făcut și o promisiune: că se va întoarce la primăvară, singur, în recital.  Îl așteptăm cu drag!

comunicat Direcția de Cultură

comentarii

de sany la 1 noiembrie 2016 - 20:54

Bine că nu a fost primaru acolo ca îl umileam

Lasati un comentariu