Președintele Iohannis va fi primit la Carei la umbra tuielor de 9m ce protejează Monumentul Ostașului Român

• publicat la: 14 octombrie 2016
Președintele Iohannis va fi primit la Carei la umbra tuielor de 9m ce protejează Monumentul Ostașului Român

Mai sunt mai puțin de 2 săptătmâni până la evenimentul Ziua Armatei din România. Municipiul Carei este loc de pelerinaj în această zi pentru toți cei care doresc să aducă prinos de recunoștință eroilor ce s-au jertfit pentru eliberarea țării. Locul desfășurării manifestărilor este platoul din fața impunătorului ansamblu monumental de for public, Monumentul Ostașului Român.

Privit din intersecția din vecinătatea renumitului Monument, acesta își arată timid doar vârful obeliscului iar în imaginea de sus puteți zări printre tuia câteva secvențe din capul soldatului din ansamblul realizat de băimăreanul Gheza Vida.

Monumentul a fost dezvelit acum 52 de ani, ca un omagiu adus Armatei Române  pentru  eliberarea ultimei brazde de pământ românesc. în 1944. Acest monument, a fost omis a fi consemnat ca şi obiectiv istoric pe ultima hartă tipărită de primăria Carei. .AICI.

Pentru ceremoniile din acest an ocazionate de Ziua Armatei Române, purtătorul de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat astăzi, că preşedintele Klaus Iohannis va participa la evenimentele organizate la Carei .

“Este Ziua Armatei Române, moment pentru care Preşedintele României se va deplasa la Carei, în județul Satu Mare. La Ansamblul Monumental Glorie Ostaşului Român se va desfășura o ceremonie militară organizată de Ministerul Apărării Naționale, la care vor participa veterani de război, elevi de la şcolile şi liceele din zonă, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, evident, și cetăţeni ai oraşului Carei”, a spus purtătorul de cuvânt.

Solicităm cu acest prilej  purtătorului de cuvânt  să remarce denumirea sub care apare acest monument în lista monumentelor istorice pentru că Glorie Ostașului Român este de fapt un înscris de la baza obeliscului din componența ansamblului și nu denumirea lui.

In preajma  datei de 25 octombrie, în mun.Carei sosesc delegaţii din partea MApN pentru  stabilirea unui cadru adecvat  momentului de sărbătoare închinat Armatei Române.

O simplă privire aruncată la repezeală prin oraş, arată situatia  în care se află toate monumentele eroilor români.  Pentru reabilitarea Monumentului Ostaşului Român din Carei, primăria a cedat dreptul de proprietate Consiliului Judetean care prin Muzeul Judetean a efectuat şi suportat financiar costul lucrărilor .

Bustul revoluţionarului Simion Bărnuţiu a fost renovat pe cheltuiala consilierului liberal Ilie Ciută. Monumentul dedicat  lui Avram Iancu zace  într-o avansată stare de degradare şi riscă să fie demolat dacă se va pune în practică  proiectul susţinut de primarul Kovacs.

Monumentul Ostasului Român, în faţa căruia se înclină în semn de omagiu fiecare şef de stat şi de Guvern, este bine ascuns oricăror priviri indiscrete ale trecătorilor sau turiştilor. La 20 de m distanţă, dacă stai la rând ca să intri în sensul giratoriu, nu îl poţi vedea.

Asociaţia cultural patriotică “Unirea 2009″, prin preşedintele Victor Micle și  Despărţământul Astra Carei, preşedinte ing.Daniela Ciută, solicită în continuare administrației locale punerea în valoare a acestui important ansamblu monumental careian care este Monumentul Ostaşului Român.

În România, un  monument  de for public  de talia Monumentului Ostaşului Român de la Carei , este ascuns privirilor de un primar UDMR care refuză  prin consilierii majoritari până şi amplasarea bustului lui  Mihai Eminescu şi Ionel Brătianu.

La polul opus, municipiul Sibiu  oferă o lecție de bună conviețuire între etnii prin multitudinea de busturi și statui aparținând personalităților culturale reprezentative indiferent de naționalitate ce se află în parcurile și în centrul orașului. La Carei, nici un bust românesc nu este admis a fi amplasat în parcurile orașului.

Și la manifestările din acest an va participa Academia Română prin membrii săi titulari de la Cluj, acad. Emil  Burzo și acad. Marius Porumb iar din partea Asociațiunii ASTRA va fi prezent proaspătul reales președinte, prof.univ. Dumitru Acu.

 

Buletin de Carei

 

http://www.buletindecarei.ro/2015/10/ziua-armatei-2015-la-carei.html

 

comentarii

de adela la 16 octombrie 2016 - 22:32

Motofierastraiele nu functioneaza? E ilegal sa fie taiati niste copaci care au fost plantati ilegal?

de adela la 16 octombrie 2016 - 22:36

Daca tot s-a apucat Jeno sa „toaleteze” zona monumentului, de ce oare nu toaleteaza si tuia, sa taie tot ce depaseste 2 metri?

de adela la 17 octombrie 2016 - 11:38

Intrucât cântecul „Lancea lui Horea” și-a schimbat titlul și versurile, devenind „Drujba lui Jeno”, e momentul să fie pus în practică măcar refrenul ”Drujba lui Jeno, drujba lui Jeno, SUS!” adică la 2 metri de la sol și să reteze arborii de tuia de la Monumentul Ostașului Român din Carei la o înălțime care să-i redea acestuia vizibilitatea.

de uleiul ardelean la 18 octombrie 2016 - 10:03

si vom primi liber ca sa mergem la monument sau dimpotriva vom fi tinuti in scoli si birouri ca sa nu iesim in strada????

de Avram iancu la 20 octombrie 2016 - 20:01

Eu sunt de parere ca se vede bine monumentul.Aveti dreptate cn nu vrea sa vada nu va vedea niciodata. Puneti pruni sa faca ciuta palinca.

de petofii la 20 octombrie 2016 - 20:05

eu sunt de parere ca ati sarit prea mult calul si ati ajuns la o directie gresita.
la mine mama nu a fost unguroaica si nici tata si inteleg mai bine cum este cu discriminarea asa ca e pacat sa nu lasati sa se vada opera artistica de mare valoare cum este acel monument.

de adela la 21 octombrie 2016 - 08:19

@ ia-n cu…… 20 oct 20:01

Ai dreptate, se vede perfect monumentul! Din avion! Conceptia ansamblului monumental nu prevedea nici un fel de arbore acolo! Dar s-au gasit unii sa intervina si sa modifice fara drept si fara sa aiba habar. Despre asta e vorba. Cat despre pruni, persoana ce se ascunde sub pseudonimul Avram Iancu (ortografiat agramat „iancu”) poate sa-i ia-n cu….. cu palinca cu tot.

@ uleiul ardelean

Cu certitudine o sa fiti tinuti …. la distanta de presedinte.

de sany la 23 octombrie 2016 - 23:22

Se băga în seamă lingăii lui kovacs

Lasati un comentariu