Expoziţie dedicată Zilei Naţionale

• publicat la: 24 November 2016
Expoziţie dedicată Zilei Naţionale

Marți, 29 decembrie 2016, ora 13.00, la sediul Muzeului Județean Satu Mare-Secția de Artă, va avea loc vernisajul expoziției temporare intitulată ”Transilvania, Bucovina și Basarabia în perioada Marelui Război”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Național de Istorie a României-București în colaborare cu Muzeul de Istorie a Moldovei-Chișinău, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, Muzeul Bucovinei-Suceava, Muzeul Județean Satu Mare și Arhivele Naționale ale României. Expoziția cuprinde fotografii și documente, multe dintre ele inedite, din colecții muzeale și arhivistice românești și străine, dar și din colecții particulare.

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, luni, 28 decembrie și marți, 29 decembrie 2016, între orele 10.00-14.00, elevele Colegiului Național ”Ioan Slavici”, clasele cu profil pedagogic, coordonate de doamna profesor Antonela Porumbăcean și elevii clasei a IV-a a Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil”, sub îndrumarea doamnei învăţătoare Laura Orăştenu,  vor participa la un atelier de activități practice, în care vor confecționa diferite obiecte cu simbolurile naționale ale României, dorindu-se reconstituirea atmosferei de sărbătoare din casele românilor din preajma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Momentele artistice vor fi susţinute de cantautorul George Negrea.

Manifestările vor avea loc la Secţia de Artă a Muzeului Judeţean Satu Mare, P-ţa Libertăţii nr.21.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu