Hoți de motorină prinși de jandarmi

• publicat la: 18 November 2016
Hoți de motorină prinși de jandarmi

Jandarmii sătmăreni continuă misiunile de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi contravenţional.

În acest context,  miercuri, 16 noiembrie,  jandarmii au fost solicitaţi să intervină pentru prinderea şi identificare unor persoane care sustrăgeau monorină dintr-o autospecială  aparţinând unei societăţi comerciale ce funcţionează pe raza municipiului Satu Mare. Acţionând  de îndată,  jandarmii au găsit bărbaţii, în timp ce sustrăgeau 50 litri de motorină din rezervorul autospecialei,  iar apoi, i-au oprit din activitatea infracţională, i-au identificat şi au îmtocmit un  proces verbal despre împrejurările constatate.

Motorina sustrasă a fost restituită unui  reprezentant al societăţii comerciale, iar prejudiciul a fost recuperat integral.

Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt,  jandarmii au întocmit un proces verbal de constatare a infracţiunii. Actul de sesizare a fost înaintat Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Lasati un comentariu