Avocatul Poporului la Satu Mare

• publicat la: 12 December 2016
Avocatul Poporului la Satu Mare

Miercuri, 14 decembrie 2016, de la ora 10,30 în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ se vor desfăşura audienţele reprezentanţilor Avocatului Poporului-Biroul Teritorial Oradea. Se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului orice persoana fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti.

Petiţia trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu); drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzâierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexeaza actele doveditoare (în copie).

Buletin de Carei

Lasati un comentariu