Investiţie ce aduce 600 de locuri de muncă la Medieşu-Aurit

• publicat la: 20 December 2016
Investiţie ce aduce 600 de locuri de muncă  la Medieşu-Aurit

La iniţiativa prefectului judeţului Satu Mare, Radu Bud, marţi, 20.12.2016, în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ a avut loc o prezentare a proiectului de investiţie de la Medieşul-Aurit, o investiţie green-field a companiei ALU MENZIKEN în valoare de peste 44 milioane de euro într-o uzină  de extrudare şi turnare a aluminiului.

Prezentarea investiţiei a fost făcută de către Didier Senn, viitorul director general şi Daniel Vărzaru, director economic la  UAC (Universal Alloy Corporation) Dumbrăviţa, o investiţie similară din judeţul Maramureş, alături de echipa de proiectanţi şi consultanţi.  Din partea Consiliului Judeţean Satu Mare au participat preşedintele Pataki Csaba şi vicepreşedintele Ioan Rus, din partea administraţiei locale primarul comunei Medieşu Aurit, Radu Iancu, iar  administraţia guvernamentală a fost reprezentată de şefii instituţiilor care reglementează proiecte şi activităţi economice (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia pentru Protecţia  Mediului, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), iar din partea Electrica SA a luat parte ing. şef Gabor Francisc.

Investiţia se preconizează a se finaliza la începutul anului 2018, în prima etapă vor fi construite 2 hale de producţie, care ulterior vor fi extinse, iar numărul de angajaţi va ajunge la peste 600. Principalii clienţi ai companiei de la Medieşu Aurit vor fi din industria aeronautică şi din domeniul automotive (Recaro, Audi, BMW, Bentley, Daimler, altele).

Compania  ALU MENZIKEN de la Medieşu-Aurit a fost informată despre reglementările specifice fiecărei autorităţi, apoi s-a discutat despre posibilele impedimente şi s-a creionat un parcurs al autorizării investiţiei. Prefectul judeţului Satu Mare a apreciat că există toate premisele pentru dezvoltarea inclusiv a învăţământului dual printr-un parteneriat cu şcolile profesionale şi cu Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, extensia de la Satu Mare, pentru o calificare superioară a tinerilor şi a angajaţilor, care va duce în viitor la locuri de muncă mai bine plătite, motivante şi care pot reţine tinerii în zonă.

Instituţiile sătmărene, inclusiv Consiliul Judeţean, s-au angajat la un dialog permanent şi proactiv cu reprezentanţii companiei, oferind sprijin şi consultanţă pentru a duce la bun sfârşit acest proiect de o importanţă deosebită pentru dezvoltarea  acestei zone a judeţului Satu Mare.

Lasati un comentariu