L-aţi citit pe Nicolae Labiş?

• publicat la: 30 December 2016
L-aţi citit pe Nicolae Labiş?

Desigur, foarte mulți dintre noi l-au citit și recitit pentru deplina înțelegere a poeziei marelui poet.

Acum 60 de ani, la 22 decembrie 1965 trecea în lumea umbrelor  marele poet național Nicolae Labiș, lăsându-ne o neuitată ,,amintire frumoasă”.

Un tragic accident, survenit în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, curmă nemilos destinul aceluia ce se anunța a fi marele poet al contemporaneității.

În drum spre spital poetul a mai avut puterea să-i dicteze prietenului său Aurel Covaci versurile testamentare ale ,,Pasărei cu clonț de rubin”: ,,Clonțul de fier al pasărei de pradă, acel care împinge și sfâșie, este un simbol. Când i-a simțit ascuțișul  și trupul, s-a desfăcut din legături, a glumit ca un nou Villon. A văzut puii gaiței, ciugulind urmele poetului Nicolae Labiș <o amintire frumoasă>”.

Îi pronunțăm numele, ni-l reamintim, îi citim cântecele, mergem mai departe.  Avea cincisprezece ani când debuta în poezie  și douăzeci și unu când a tăcut.

Iată pe scurt firul vieții marelui poet. Nu făcea niciodată pe Poetul, deși, evident, el era Poetul.

Nicolae Labiș s-a născut la 2 decembrie 1935, în casa învățătorilor Ana-Profira și Eugen Labiș din Mălini, Poiana-Mărului, județul Suceava, sat aflat la confluența lumii lui Creangă cu umanitatea păstrătoare a vechilor tradiții din ,,Baltagul” sadovenian.

Tatăl, Eugen Labiș, fecior de brigadier silvic, a trecut ca sergent, prin șapte ani de concentrări și de front, participând în timpul celui de-al doilea război mondial la luptele din Câmpia Turzii, Dealul Feleacului, Careii Mari.

Mama, Ana-Profira se născuse în Toplița, sat menționat de Creangă în ,,Amintiri din copilărie”. Bunica mamei, Zamfira Blendea, era din Humulești, rudă prin alianță cu tatăl lui Ion Creangă, Ștefan Apetrei Ciubotarul.

Primii ani de viață ai copilului stau sub semnul cunoașterii realității înconjurătoare și al pătrunderii în lumea fascinantă a basmului.

Cu ajutorul tatălui său a receptat cu o aviditate uluitoare natura Moldovei, de la o vârstă neînchipuit de fragedă.

Pădurile de brazi, tremurând verde-negru în depărtări, fumegând sub razele soarelui ori contorsionându-se sub furtună, surprinse în coloritul pastelat al toamnei, în verdele crud al primăverii , în lumina curată a lunilor de vară ori sub cerul cenușiu al verii, căprioarele, cerbii, păsările de munte, urșii, lupii vor constitui imaginile durabile ale copilăriei, spre care poetul Labiș va reveni nostalgic, ca spre un paradis pierdut.

Universul miraculos al literaturii populare și culte i l-a dezvăluit inițial Zamfira Cojocaru, mama Profirei, în a cărei locuință din Humuleștii lui Creangă, copilul își petrecea verile. Ea își găsea timpul necesar pentru a-i astămpăra nerăbdarea de a asculta poveștile, povestirile, amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă. Cu emoție avea să afle de rudenia prin alianță cu genialul humuleștean și cu un firesc sentiment de mândrie la doisprezece ani va scrie:,,A fost odată unul, Ion Creangă,…Și-acela mi-i străbun de sânge mie”. Poezia ,,Străbunul meu” va rămâne îngropată printre hârtiile poetului. O nativă modestie l-a oprit să-și dezvăluie descendența ilustră, dar a păstrat mereu nestinsă admirație marelui înaintaș.

Nicolae Labiș a început școala în satul natal, ca elev al mamei sale,  apoi s-au refugiat din cauza războiului, în sudul țării, în comuna Mihăilești,  unde a urmat clasa a III-a. În anul 1945 familia se reîntoarce la Poiana Mărului, unde elevul Nicolae Labiș va continua clasa a IV-a. Peste sat trecuse, pustiitor , războiul. Tatăl, împreună cu familia și sătenii din localitate au reparat casele, școala, dar, în 1946 începe o secetă cumplită, fapt care-i determină să găsească soluții pentru supraviețuire. Adesea, tatăl și fiul colindau pădurile în căutarea vânatului și viitorul poet va deveni martorul involuntar al ,,morții căprioarei”.

Războiul și seceta, obsesia foamei și lupta pentru supraviețuirea  biologică, sărăcia și copilăria fără copilărie vor constitui o altă serie de motive tematice ale viitoarei opere.

Nicolae Labiș învățase buchiile pe furiș, înainte de vărsta școlarității, ajutat și de un elev mai mărișor. Trecuse cu câteva luni peste cinci ani, când tatăl său l-a surprins silabisind din cartea ,,Motanul încălțat”. La șase ani citea ,,Capra cu trei iezi”, pentru ca imediat să citească și cărți mai voluminoase, ca de exemplu ,,Ana Karenina”.

Tot de timpuriu a început să se manifeste ca un talent precoce la desen dar avea și atracție spre spectacol și scenă.

În toamna anului 1946, Profira și Eugen Labiș au hotărât să-și înscrie copilul la Liceul ,,Nicu Gane” din Fălticeni. Despărțirea de sat nu s-a făcut ușor și copilul a trecut printr-o accentuată stare de neliniște și tristețe, pe care  o va retrăi după opt ani la fel de vie:,,Către școală, la târg, voi porni curând…/Sufla prin frunzare o boare subțire,/Treceam prin cărări mumurând, lăcrimând,/Și mângâiam copacii pentru despărțire.//M-am urcat pe cuptor, pentru ultima oară,/Pe culcușul bătrân și fierbinte de lut”(Minunea de atunci).

La Fălticeni, hazardul a voit ca părintele să-i găsească gazdă locuința unde a stat cu 100 de ani în urmă Ion Creangă. La același liceu a studiat și Mihail Sadoveanu; numele străzilor, plăcile comemorative de pe zidurile caselor rechemau stăruitor numele înaintașilor: N. Gane, E. Lovinescu, I. Dragoslav.

Cu numai șase ani în urmă, absolvise același liceu Mihai Gafița, care avea să-i fie lui Nicolae Labiș profesor la Școala de literatură ,, Mihai Eminescu”, din București.

Pe timpul anilor de liceu,  Labiș s-a dovedit un foarte bun elev. A  beneficiat de îndrumarea profesorului Aurel George Stino, fiul acelui profesor Stino care-i fusese dascăl lui Mihail Sadoveanu.

Fără a neglija, în genere, celelalte obiecte de învățământ, Nicolae Labiș a început să manifeste în cursul superior de liceu preferințe exclusive pentru literatură, unde se remarcă, la compuneri și teze, prin ușurința improvizației, prin fluența și patosul ce răzbăteau din fiecare frază.

Părinții își aminteau că fiul lor începuse să scrie versuri și povestioare îndată după terminarea clasei întâî primare. La opt ani compusese poezia intitulată ,,S-a întors Vasilică din război !” și ,,Telegramă”      , pe care o recita pe scenă.

Din clasa a IV-a primară, versurile se vor ivi tot mai des în caietele sale. În timpul liceului, Nicolae Labiș a ținut un jurnal, cu titlul ,,Antologie și informații literare”, în care consemna titlul cărților citite, scurte rezumate, unele pasaje considerate interesante. Din acest jurnal rezulta că el citea aproximativ patruzeci de volume lunar.

În noiembrie 1950, Nicolae Labiș a fost invitat să participe la Consfătuirea tinerilor scriitori din Moldova, ținută la Iași. La festivitatea de închidere, frenetic aplaudat de asistență, Labiș a recitat poezia-confesie ,,Fii dârz și luptă, Nicolae!” apărută în revista ,,Iașul Nou”.

Cu convingerea că se află în fața unui virtual scriitor, filiala din Iași a Uniunii Scriitorilor a intervenit și a obținut transferarea elevului Labiș   , în trimestrul al II-lea al anului școlar 1951-1952, la Școala Medie ,,Mihail Sadoveanu” din Iași, unde i s-a încredințat responsabilitatea conducerii cenaclului literar din capitala Moldovei.

La Iași se produce adevăratul debut literar al lui Nicolae Labiș: revista bucureșteană ,,Viața românească         ” îi publică poezia ,,Gazeta de stradă” și îl elogiază printr-o scrisoare semnată de Eugen Jebeleanu, Mihu Dragomir și Cristian Sârbu.

De acum în colo, Nicolae Labiș își va consuma existența cu o intensitate sporită.

 

 

 

În toamna anului 1952, va fi trimis la Școala de literatură ,,Mihai Eminescu” din București, pe care o va absolvi doi ani mai târziu. Va lucra în redacțiile revistelor ,,Contemporanul” și ,,Gazeta literară”, iar poezia sa va fi implicată în toate evenimentele importante ale epocii.

În această perioadă, se cristalizează personalitatea viitorului poet și se conturează tot mai pregnant imaginea unui scriitor original, deosebit de înzestrat. Poeziile sale sunt întâlnite în aproape toate periodicele anilor 1950-1956: ,,Iașul Nou”, ,,Viața românească”, ,,Tânărul scriitor”, ,,Gzeta literară”, ,,Contemporanul”, ș.a.

Volumul ,,Primele iubiri”, elogios întâmpinat de critică, anunță începutul unei cariere lirice de excepție.

Tot în anul 1956 apare și volumul de poezii ,,Puiul de cerb”.

O vacanță binemeritată la Mălini îi oferă inspirația și puterea de creație pentru a finaliza volumul de versuri ,,Lupta cu inerția”.

Cu excepția ,,Morții căprioarei”, Labiș își scrie între 20 și 21 ani aproape toate piesele  majore ale unei creații investite cu semnele durabilității: ,,Meșterul”, ,,Cozma Răcoare”, ,,Miorița”, ,,Dracul Șchiop”, ,,Ștefăniță-Vodă”,

,,Sânt spiritul adâncurilor”, ,,Omul comun”, ,,Baladă”, ,,Marină”, ,,Pierderile”,

,,Cleo”, ,,Albatrosul ucis”.

Însă tragicul accident, survenit în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, curmă nemilos destinul aceluia ce se anunța a fi marele poet al contemporaneității.

În ziua de 24 decembrie, după o adunare de doliu la Casa Scriitorilor , unde este evocat de către Eugen Jebeleanu, Paul Georgescu, Paul Anghel și

Gheorghe Tomozei, cortegiul funerar străbate Bucureștiul și ajuns la cimitirul Șerban Vodă-Bellu, înainte de a încredința pământului trupul lui Nicolae Labiș, face un ocol pentru a poposi o clipă în fața mormântului lui Mihail Eminescu.

Merită să-l citim și să-l recitim pe Labiș, deoarece este o cale sigură spre pătrunderea în oaza de liniște și echilibru sufletesc, așa cum și poetul se inspira în scrierile sale din natura plină de farmec a melegurilor românești.

Date biografice culese de

 Col.(rz)dr.ing. Constantin AVĂDANEI

VicepreşedinteFiliala Alba ,,GEMINA” a ANCMRR ,,Al.I.Cuza”

VicepreşedinteFiliala Alba a ANCE ,,Regina Maria”

 

Lasati un comentariu