Marea Unire de la 1918 și începutul Primului Război Mondial evocate la Academia Română

• publicat la: 9 December 2016
Marea Unire de la 1918 și începutul Primului Război Mondial evocate la Academia Română

Potrivit Buletinului Informativ din decembrie al Academiei  Române primit pe adresa noastră, membrii acestui for , înalte oficialități ale statului, diplomați, oameni de cultură s-au reunit luni, 28 noiembrie 2016, în Aula Academiei Române, pentru a sărbători ziua Marii Uniri de la 1918 și a evoca participarea României la Primul Război Mondial.

Sesiunea solemnă omagială s-a deschis cu discursul acad. Ionel-Valentin Vlad, Preşedintele Academiei Române, urmat de mesajul transmis de ES Klaus Werner Iohannis, Președintele României.

Academia Română a fost, atât prin componență, cât și prin obiectivele sale, depozitarul cultural al nestinsului dor secular de unire a tuturor românilor, a afirmat  președintele  Ionel-Valentin Vlad.

“Atât prin componență, cât și prin activitatea desfășurată de-a lungul anilor față de marile momente ale luptei românilor pentru unitate națională, Academia Română a demonstrat că personifică cultura și idealul întregului neam românesc dincoace și dincolo de hotare”, a spus Ionel-Valentin Vlad.

Vorbind despre împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, el a punctat că acest eveniment a găsit “un profund ecou” în rândurile membrilor Academiei Române, o serie dintre aceștia donând pentru soldații Armatei române ori mergând până la sacrificiul suprem pe câmpul de luptă.

Ionel-Valentin Vlad a vorbit despre personalitățile care s-au aflat “pe frontul reîntregirii naționale” — Regele Ferdinand și Regina Maria, generalii Alexandru Averescu, Grigore Crăiniceanu și Constantin Prezan, oamenii politici Ion I. C. Brătianu și Vintilă Brătianu, profesori ori cercetători mobilizați ca ofițeri ori înrolați ca voluntari care au luptat în campaniile din 1916 și 1917 pe fronturile din Transilvania și Dobrogea.

El i-a menționat totodată pe unii dintre membrii Academiei Române care și-au adus contribuția la realizarea marelui ideal al Unirii Onisifor Ghibu, Pantelimon Halipa, Ion Minculeț, Nicodim Munteanu, Axente Banciu, Ștefan Ciobanu, Paul Gore, Ion Nistor, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Iuliu Hossu, Miron Cristea, Valeriu Braniște, Silviu Dragomir, Alexandru Borza, Lucian Blaga.

Au susținut alocuțiuni ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României, custodele Coroanei, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

“Primul Război Mondial a fost un moment fundamental pentru România modernă și contemporană. Fidelitatea cu care românii s-au adunat în jurul Coroanei a fost temelia luptei politice și diplomatice a oamenilor de stat pentru recunoașterea Unirii și consolidarea țării noastre în Europa”, a spus Principesa Margareta, custodele Coroanei.

Ea a adăugat că trebuie adus la lumină adevărul despre rolul Armatei Regale, al societății civile, al oamenilor de stat și al Coroanei în realizarea Marii Uniri.

Despre momentul intrării României în Primul Război Mondial și rolul pe care conflagrația l-a jucat în istoria unirii tuturor principatelor române au vorbit: acad. Dan Berindei, Preşedintele Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române, col. Petre Otu, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară,  prof. univ. dr. Daniel Breaz, Rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918“, Alba Iulia, prof. Dumitru Acu, Preşedintele Asociaţiunii ASTRA, Sibiu, dr. Ioan Lăcătuşu, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita.

Buletin de Carei sursa Academia Română

Menţionăm că în ultimi 3 ani  doi  dintre  membrii titulari ai Academiei Române vin  la Carei de ZiuaArmatei şi depun coroane de flori la mormintele eroilor necunoscuţi  din jur dar şi la  Monumentul Ostaşului Român. Este vorba despre acad. Emil Burzo şi acad. Marius  Porumb, aceştia fiind şi membrii de onoare ai  ASTRA Carei.

Lasati un comentariu