Poliţia informează

• publicat la: 30 decembrie 2016
Poliţia informează

Administratorul unei societăți comerciale este cercetat de polițiști pentru operațiuni ilegale cu articole pirotehnice.

La data de 29 decembrie a.c., polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase ai Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,  au efectuat  controale la șase societăți comerciale autorizate să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice din categoria  I, de pe raza județului Satu Mare.

Cu ocazia verificărilor, a fost  depistată o tânără de  de 24 ani din Satu Mare, administrator al unei societăți comerciale,  care, la punctul de lucru din Negrești Oaș, ar fi deținut și  comercializat articole pirotehnice din cat. II – IV, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Articolele pirotehnice în cauză, constând în 4 baterii de artificii a câte 25 de focuri și 18 baterii de artificii a câte 7 focuri, toate din categoria F II, au fost ridicate în vederea confiscării.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiuni de comercializare către publicul larg de articole pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 lit. c, din Lg. 126/1995, privin regimul materiilor explozive.

   Eveniment rutier soldat cu victimă

La data de 29.12.2016, în jurul orei 12.30, un conducător auto de 34 de ani din Doba,   conducând autoturismul proprietate personală pe DN 19 prin localitate, a  accidentat ușor un bărbat de  47 ani din Doba,  care în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis si fără să se asigure. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, totodată ambilor participanți la trafic le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Cercetările continuă pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

  •  

Prins la volan sub influența alcoolului

Polițiștii  din Livada, aflați în supravegherea traficului rutier în localitate, au oprit pentru control, ieri, 29.12.a.c. la ora  22,45, un autoturism care circula pe strada Victoriei.

La volan a fost identificat un bărbat de 43 de ani din comuna Lazuri, pentru care s-a stabilit că  înainte de a se urca la volan, consumase băuturi alcoolice. Aparatul alcooltest a indicat pentru acesta o concentrație alcoolică de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru conducere auto sub influența alcoolului.

 

Lasati un comentariu