Preoți români martirizați în pușcăriile comuniste

• publicat la: 10 December 2016
Preoți români martirizați în pușcăriile comuniste

Sfântul Evanghelist Matei spune: „Bate-voi păstorul și risipi-se-vor oile turmei“. Deși atei până în măduva oaselor, exact asta au făcut comuniștii români. La scurt timp după ce au coborât de pe tancurile sovietice, au umplut pușcăriile cu preoți și călugări, lăsând astfel „turma“ de credincioși fără cei mai destoinici dintre „păstorii“ ei.

Astăzi, când aproape că nu este zi de la Dumnezeu în care să nu auzim despre cine știe ce trăsnaie ori matrapazlâc comise de vreun popă și mai ales după ce am aflat despre ticăloasa colaborare a unor înalți ierarhi cu fosta Securitate, aproape că-ți vine să-i crezi pe cei care, după 1990, au afirmat că Biserica n-a fost decât o unealtă docilă care s-a pus în slujba comunismului, fără a schița vreun gest de opoziție la instaurarea acelui odios regim politic. Nimic mai fals: în urmă cu doar câteva decenii, mii de preoți, călugări ori simpli mireni de rând au fost aruncați în infernul pușcăriilor politice. Un infern palpabil, care a existat chiar aici, în lumea noastră, în locuri cumplite, unde credincioșii, indiferent de confesiunea lor religioasă, au îndurat veri toride ori gerul unor ierni cumplite, flămânzi și acoperiți doar cu o zeghe zdrențuită.

„Martiriologiul“ românesc

 

Decenii la rând, prigoana comunistă a făcut tot posibilul ca să arunce în uitare memoria celor pe care azi îi numim „sfinții martiri ai pușcăriilor“. Dar nici după 1990 noul regim democratic instaurat de Ion Iliescu, liber-cugetător și fost activist comunist de rang înalt, n-a făcut mai nimic pentru a reabilita memoria credincioșilor care au trecut prin infernul pușcăriilor comuniste. Un prim pas a fost făcut abia în anul 1998, odată cu apariția cărții intitulate, cu adânc înțeles, „Biserica întemnițată. România 1944-1989“. O lucrare semnată de cercetătorii Paul Caravia, Virgiliu Constantinescu și Flori Stănescu, apărută sub egida Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului. Este un veritabil răboj al suferinței, care, bazat pe documente de arhivă, dar și pe mărturiile unor supraviețuitori, îi „inventariază“ pe teologii martirizați de comuniști, fără nicio discriminare de natură confesională. Este un cumplit inventar din care aflăm că 2.398 de clerici au fost victime ale represiunii comuniste. Dintre aceștia, 1.725 au fost ortodocși, 226 greco-catolici, 165 romano-catolici, 90 protestanți și neoprotestanți, plus încă 36 de slujitori ai altor religii, inclusiv musulmani, majoritatea din Dobrogea. Iar pentru ca acest „inventar“ să redea cât mai limpede hidoșenia acelor vremuri, mai aflăm că în jur de 250 dintre acești martiri au făcut sacrificiul suprem, lăsându-și oasele prin gropile comune deschise pe lângă pușcăriile politice. Dintre aceștia, 207 sunt creștini ortodocși, 30 romano-catolici, 4 evangheliști, iar restul greco-catolici. Sunt cifre cutremurătoare în fața cărora înalții noștri ierarhi de azi, dintre care unii au și contribuit, prin „turnătoriile“ lor la Securitate, ar trebui să plece capetele smeriți, iar unii dintre ei să se uite rușinați în oglindă.

Simpla enumerare a preoților și credincioșilor, ortodocși și de alte confesiuni, care au petrecut ani grei în pușcăriile comuniste, ori chiar au murit în cumplitele decenii de la începutul regimului comunist, compune un tragic „Martiriologiu“ național, cu nume de care, din păcate, ne amintim din ce în ce mai rar. Iar aceștia au fost din toate rangurile și categoriile, de la vlădică până la opincă, de la unii dintre cei mai înalți ierarhi până la simplii preoți.

Un mitropolit în domiciliu forțat

Irineu Mihălcescu, Mitropolit al Moldovei: anul trecut, pe 3 decembrie, Academia Română a ales, printre alții, și un membru post-mortem. A fost vorba despre Ioan Irineu Mihălcescu, fost Mitropolit al Moldovei și Sucevei între anii 1939 și 1947. Născut pe 24 iulie 1874, Irineu Mihălcescu și-a făcut studiile teologice atât în țară, cât și în mari centre universitare din străinătate. Conform biografilor lui, de-a lungul anilor de studiu, precum și al celor de episcopat, a publicat numeroase studii de Teologie Dogmatică, Apologetică și de Istoria Religiilor, plus nenumărate traduceri ale unor lucrări teologice străine, motiv pentru care a fost considerat cel mai mare teolog al vremii sale, supranumit și „Apostolul teologiei românești“. Dar tot el a fost cel care, în anul 1941, a binecuvântat Oastea Română la trecerea Prutului. În toate cărțile și predicile lui, înaltul ierarh s-a manifestat ca un dușman neînduplecat a ceea ce el numea „Bestia bolșevică“. Dar, cu toate că, în conformitate cu regulile de succesiune a înalților ierarhi, în calitatea sa de Mitropolit al Moldovei, Irineu Mihălcescu ar fi fost îndrituit să ocupe tronul de Patriarh al României, el nu s-a angajat niciodată în această succesiune. Dar, după cum se spune, „ascunse sunt căile Domnului“.

integral  pe cotidianul.ro

Lasati un comentariu