Terorism local. Un angajat de la Asistenţa socială Carei se sperie ,,de cadouri,, şi ameninţă Buletin de Carei şi Poliţia Locală
Un gest creştinesc în prag de An Nou se transformă într-un adevbărat scandal numai pentru că vine de la Buletin de Carei. Poliţia locală intervine dar agenţii sunt ameninţaţi şi ei. În oraşul unde se îngheaţă la propriu în camere ale blocului primăriei, vizitatorii celor fără adăpost sunt agresaţi verbal şi fizic de angajaţi ai aceleiaşi primării.
Vineri, 30 decembrie 2016 am oferit celor ce locuiesc în locuinţa catalogată de Serviciul de Asistenţă socială ca locuinţă de necesitate o pungă de clementine. Am încercat să vorbesc cu oamenii, să avem un dialog normal despre cum a trecut pentru ei sărbătoarea Crăciunului, dacă au avut colindători sau dacă mai au aparţinători. Pe unii dintre ei îi cunosc de mai mult timp, pe Marika Kristalyi chiar am ajutat-o să obţină acest spaţiu după ce am descoperit că locuia sub un nuc de pe strada Mioriţei.
Alţii sunt nou veniţi. Toţi stau în aceiaşi cameră, femei şi bărbaţi, fără sursă de apă curentă alta decât cea din curte unde trebuie să spargă gheaţa ca să o poată folosi.
Deranjat de prezenţa aparatului de fotografiat la acest adăpost al oamenilor străzii, angajatul de la Serviciul de Asistenţă socială din subordinea primăriei Carei a devenit agitat şi apoi agresiv , încercând să ia aparatul de fotografiat şi să mă scoată afară, proliferând între timp ameninţări la adresa mea, afirmând că a luat legătura cu Monica Radu, şef serviciu care a transmis să părăsesc locaţia. Mai mult, a afirmat că nu ştiu în ce mă bag şi că voi vedea ce voi păţi, încercând să mă tragă de haină şi să mă scoată afară.
,,…ieşiţi afară că nu ştiţi ce o să păţiţi, nu aveţi dreptul să intraţi aici…ieşiţi afară, iară o să scrieţi despre asta şi iar o să am probleme cu şefii mei.…,,
Rând pe rând a scos din încăperea în care erau culcaţi toţi oamenii pentru a pune capăt dialogului.
Acestea sunt condiţiile oferite de către UAT Municipiul Carei pentru zile geroase de iarnă celor fără adăpost.
Vă menţionez că în acest spaţiu a avut loc şi agresiunea din vară în urma căreia unul dintre bărbaţi a fost bătut cu bestialitate ajungând să fie internat la Spitalul Judeţean Satu Mare. Persoana care l-a agresat atunci şi asupra căreie nu s-a luat nici o măsură , a fost ulterior autorul unei crime în mun.Carei.
http://www.buletindecarei.ro/2016/08/o-crima-ce-putea-fi-prevenita.html
După ce a devenit agresiv am anunţat Poliţia Locală care a trimis un echipaj la faţa locului. Surpriză totală! Agenţii Poliţiei Locale din subordinea Primăriei Carei au fost agresaţi verbal de cum au ajuns şi ameninţaţi de angajatul de la Asistenţă socială….,,vă spun la primar, ieşiţi afară de aici!,,
Scandalul dintre cele două părţi a continuat sub privirile mirate ale oamenilor străzii.
Atmosfera de teroare instaurată de angajaţii fideli ai conducerii primăriei Carei nu este o noutate. Oamenii necăjiţi care ne solicită ajutor sunt atenţionaţi să nu mai ia legătura cu Buletin de Carei dacă nu vor să ajungă iar în stradă.
Oare ce fel de pregătire are persoana angajată la Serviciul de Asistenţă socială din subordinea primăriei Carei? Tineri careieni cu studii superioare de specialitate stau acasă ca şomeri pentru că primăria are alte criterii de angajare.
Urmăriţi locul unde se face focul pentru oamenii străzii din camera repartizată lor.
ISU a acordat aviz UAT Municipiul Carei pentru astfel de condiţii unde de la o simplă scânteie pot lua foc lemnele din jur iar siguranţa celor din cameră să fie zero?
De cine se teme într-atât angajatul de la Asistenţă socială încât să devină agresiv până şi cu Poliţia Locală? Ca o curiozitate, această persoană este prezentă mereu în oraş în locurile unde mă aflu, fie că este piaţa de alimente fie că este o repetiţie cu soldaţii la Monumentul Ostaţului Român.
Domnule primar, chiar nu este nevoie să stresaţi personalul din subordine pentru că acesta nu reuşeşte să mă sperie câtă trăiesc în oraşul în care m-am născut, unde am crescut şi am învăţat, unde fac angajări de personal şi unde plătesc taxe şi impozite.
Daniela Ciută
comentarii
de Horia Mărieș la 30 decembrie 2016 - 15:00
Și totuși, cum se numește pitecantropul ăla de la serv. Asistență Socială a Primăriei Mun. Carei, unde șefă este doamna Monica Radu, și care s–a rástit si la agentii Poliției Locale Carei?
Asta la ce echipă mai joacă?
Pe ce funcție este incadrat la Primăria Mun. Carei, ce căsuță ocupă în proaspăt aprobata organogramă?
de Mircea la 31 decembrie 2016 - 01:02
e omul lui laios securistul saf la primarie
de Vecinu la 1 ianuarie 2017 - 19:22
Asta kacagos a ajuns sa ameninte pe altii ca manca din gunoaie iar acum ca lajos a dat liber la scandal striga cu oameni a fost cand a furat mancarea oamenilor a batut pe oameni iar laios are grija de el si iarta tot timpul.