Un membru al ASTRA Carei decorat de preşedintele Klaus Iohannis

• publicat la: 2 December 2016
Un membru al ASTRA Carei decorat de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, joi, mai multe personalităţi din domeniul cercetării, reprezentanţi ai Academiei Române şi cadre medicale, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni. “De Ziua Naţională este firesc să reflectăm atât la ceea ce a contribuit la construcţia statului şi identităţii naţionale, cât şi la viitorul acestora. Şi sunt probabil puţine domenii care au această dimensiune duală, cea a analizei trecutului în strânsă legătură cu proiectarea viitorului, ce pot fi evidenţiate prin acordarea de distincţii naţionale în această zi simbolică. Cercetarea ştiinţifică este cu siguranţă unul dintre aceste domenii într-o Românie educată, democratică, cu respect faţă de valori şi instituţiile sale fundamentale. Unul dintre pilonii istorici şi spirituali ai statului români a fost, este şi va fi Academia Română”, a spus preşedintele Iohannis.

Academia Română a sărbătorit în acest an 150 de ani de existenţă. La propunerea preşedintelui Ionel Valentin Vlad au fost decoraţi mai mulţi membrii ai Academiei Române printre care şi acad.Marius Porumb, membru al Despărţământului ASTRA Carei.

Acad.Marius Porumb este şi directorul Institutului de Arheologie din Cluj-Napoca. Domnia sa a fost decorat cu Ordinul Naţional ,,Steaua României,,   în grad de Ofiţer în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni. Aceiaşi distincţie a mai fost conferită şi academicienilor Dan Berindei şi  Victor Giurgiu.

Şeful statului a conferit  Ordinul Naţional ,,Steaua României,, în grad de comandor academicianului Nicolae Breban iar  Ordinul Naţional ,,Steaua României,, în grad de Cavaler  academicienilor Dorel Banabic, Alexandru Balaban, Sabina Ispas, Gheorghe Păun, Dan Rădulescu, Alexandru Surdu, Dan Tufiş şi  Aurel Iancu.

Academicianul Marius Porumb  din Cluj-Napoca este membru al Despărţământului ASTRA Carei  încă de la şedinţa de  reconstituire a acestuia din septembrie 2014.  Domnia sa  este o prezenţă activă în cadrul asociaţiunii, fiind prezent an de an la ceremoniile prilejuite de Ziua Armatei , la simpozioane sau la Adunări Generale.

Buletin de Carei

 

Alocuţiunea preşedintelui Klaus Iohannis

„Domnule Președinte al Academiei Române,
Domnilor Miniștri,
Doamnelor și domnilor academicieni, cercetători și medici,

De Ziua Națională este firesc să reflectăm atât la ceea ce a contribuit la construcția statului și identității naționale, cât și la viitorul acestora.

Și sunt probabil puține domenii care au această dimensiune duală, cea a analizei trecutului în strânsă legătură cu proiectarea viitorului, ce pot fi evidențiate prin acordarea de distincții naționale în această zi simbolică.

Cercetarea științifică este cu siguranță unul dintre aceste domenii într-o Românie educată, democratică, cu respect față de valori și instituțiile sale fundamentale.

Unul dintre pilonii istorici și spirituali ai statului români a fost, este și va fi Academia Română.

De aceea, cu ocazia acestei zile simbolice, mă simt onorat să recunosc meritele celor care și-au pus viața în slujba cunoașterii.

Am remarcat nu numai performanța științifică a celor decorați, ci și preocuparea Academiei Române pentru viitorul României, prin activitatea intensă de reflecție asupra dezvoltării României în următoarele decenii.

Cred cu tărie că fundamentul unei societăți se creează pe cunoaștere, dialog, înțelegere și toleranță în diversitate.

De aceea, astăzi am recunoscut și meritele unor cercetători tineri, remarcabili prin activitatea lor științifică. Prin deschiderea pe care o conferă către comunitatea științifică internațională, dublată de contribuția continuă la mediul de cercetare românesc, ei clădesc fundamentul științific pentru o Românie europeană, puternică și competitivă în spațiul european.

În egală măsură, am onorat meritele celor care și-au dedicat întreaga carieră medicinii, punând bazele unor domenii medicale de avangardă și pregătind cu profesionalism și dăruire generații întregi de tineri medici.

Doresc să vă mulțumesc tuturor celor prezenți pentru devotamentul dumneavoastră și vă invit să contribuim cu toții la o Românie puternică prin creativitate și inovare.

Felicitări pentru realizări și, cu ocazia Zilei Naționale, «La mulți ani!»”.

sursa Administraţia Prezidenţială

comentarii

de Victoria la 3 December 2016 - 14:30

Sa traiti la Multi ani si sa fiti sanatos sa puteti veni pe la Carei!
Asa OM trebuie acum pentru Romania!

Raspunsuri

Lasati un comentariu