Manifestări de Ziua Culturii Naţionale la Satu Mare. Eminescu, omagiat în faţa bustului său

• publicat la: 15 ianuarie 2017
Manifestări de Ziua Culturii Naţionale la Satu Mare. Eminescu, omagiat în faţa bustului său

Potrivit   portalsm.ro, astăzi  a avut loc la Satu Mare  manifestarea dedicată Zilei Culturii Naţionale, aniversării naşterii poetului Mihai Eminescu, în  organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în colaborare cu Muzeul Județean, și cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare.

Prima activitate a avut loc, de la ora 13.00, la bustul lui Mihai Eminescu din fața Colegiului Național care-i poartă numele. Au fost prezenți la eveniment senatorul Turos Lorand, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, viceprimarii Adrian Albu și Doina Feher, directorul Muzeului Județean, Felician Pop, directorul instituției care a organizat aceste evenimente, Robert Laszlo, dar și alți oameni de cultură din județ.

”În anul 2001 când s-a promulgat legea ca data de 15 ianuarie să fie Ziua Culturii Naționale, consider că a fost o idee bună, pentru că în mentalul colectiv românesc, Eminescu este un poet de anvergură, este poetul nostru național, ș cu siguranță că această dată a fost binevenită pentru marcarea zilei acestuia. Noi, Centrul de Creație am pregătit, cu această ocazie, o serie de manifestări culturale”, a arătat directorul Centrului de Creație,  Robert Laszlo.

”Ziua Culturii este un moment important pentru cultura fiecărei națiuni, este legată de poetul Mihai Eminescu, eu personal fiind legat de această școală, aici mi-am făcut studiile de liceu. Este un început de an, un moment de mare importanță, toate instituțiile Consiliului Județean s-au pregătit cu manifestări. Eu sper că toți cei care participă la aceste manifestări conștientizează importanța acestui eveniment, noi reprezentând o cultură puternică la nivel european și ar trebui să se înrădăcineze această zi și să fie cât mai mulți participanți la astfel de evenimente”, a declarat și Pataki Csaba.

De asemenea, directorul Muzeului Județean, Felician Pop a evocat personalitatea poetului național Mihai Eminescu.

”Venim să-l omagiem pe cel care a dat sens limbii și culturii noastre care, înainte de a fi un mare poet, a fost un mare făcător de limbă. Despre Mihai Eminescu se spune că a fost Isus Hristosul limbii române pentru că, după ce și-a desăvârșit opera, limba română nu a mai fost la fel. Eu cred că ar trebui să-l așezăm pe Eminescu acolo unde civilizația românească a căpătat un caracter occidental, unde literatura română a fost racordată la marea cultură europeană. Eminescu a fost și în această zonă și textul care se află la monumentul limbii române este deosebit de onorant unde se spune că cel mai frumos și cel mai curat grai italic se vorbește la Sătmar”, a afirmat Felician Pop.

Apoi au fost depuse coroane de flori la bustul poetului național așezat chiar în fața Colegiului Național ”Mihai Eminescu”.

Tot astăzi, la Muzeul de Artă, a avut loc vernisarea expoziției artistului plastic Nicolae Pop, urmată de un moment artistic  susținut de artiștii Alex Vicol din Republica Moldova, George Negrea și Marian Buzilă.

sursa portalsm.ro

Lasati un comentariu