Viitori jandarmi în practică la Satu Mare

• publicat la: 3 January 2017
Viitori jandarmi în practică la Satu Mare

Incepând din 03 ianuarie a.c, în conformitate cu prevederile legale în vigoare,  trei elevi ai Şcolilor Militare  de Subofiţeri Jandarmi îşi desfăşoară stagiul de practică  prevăzut în programa de învăţământ, la  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare. Dintre aceştia, doi elevi provin de la Şcoala Militară de Jandarmi Fălticeni şi unul de la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Dragăşani,  toţi fiind  anul al II – lea de studiu.

Viitorii jandarmi au fost repartizaţi în cadrul unității, unde vor putea să pună în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs  la misiunile de pază și protecție instituțională pentru a cunoaşte cât mai bine aspectele muncii de jandarm.

Ei vor fi îndrumaţi în perioada stagiului de practică de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.

Trebuie menţionat faptul că cei 3 elevi – jandarmi sunt originari de pe meleaguri sătmărene, au fost selecţionaţi şi recrutaţi la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare, iar la absolvirea şcolii, care va fi în această vară vor fi încadraţi în unitatea noastră.

Buletin de Carei  sursa IJJ

Lasati un comentariu