Comemorarea Revoluției lui Horea, Cloșca și Crișan

• publicat la: 28 February 2017
Comemorarea Revoluției lui Horea, Cloșca și Crișan

Societatea Cultural – Patriotică ”Avram Iancu”, Filiala Timișoara, Cercul Militar Timișoara și Cenaclul ”Liviu Rebreanu” al Cercului Militar Timișoara, au organizat sâmbătă, 25 februarie, un simpozion cu tema ”232 de ani de la Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan”, la care au participat invitați din România și Serbia.

În premieră, preşedintele Societăţii Cultural Patriotice „Avram Iancu”, Ion Ceama, a invitat-o la dezbateri pe Maria Grapini, europarlamentar, pentru românismul pe care îl promovează, ori de câte ori își apără țara, la Bruxelles sau Strasbourg, pentru promovarea tradițiilor și meșteșugurilor românești, pentru lupta proprie și adeseori singulară pro patrie.
Au mai fost prezenți oameni de cultură, scriitori, istorici, precum un alt mare român, din Serbia de această dată, Vasile Barbu, Avram Crăciun de la Arad, consilierul președintelui CJT, Viorel Bara, profesorii Constantin Gomboș, Ioan Petricean, Cornel Jiva și mulți alți moți declarați de-ai lui Avram Iancu!

Acțiunea a debutat, așa cum se obișnuiește de ani, cu Imnul Societății Avram Iancu, deci cu celebrul refren, dedicat prințișorului munților „Căci luptători de frunte suntem noi/Și viță de eroi, de bravi eroi!”. Prima invitată la cuvânt a fost Maria Grapini cea care, de altfel, s-a bucurat de felicitări și aplauze, pe toată durata simpozionului, fiindu-i amintite demersurile și acțiunile făcute pentru români și românism, notează  banatulmeu.ro.

.Tot acum, la  împlinirea a 232  de ani de la execuția lui Horea și Cloșca – trași pe roată la Alba Iulia, pe Dealul Furcilor, după ce anterior Crișan se sinucise în închisoare – numeroși patrioți din Apuseni și din alte zone s-au adunat  la Albac pentru a-i comemora pe conducătorii Răscoalei din 1784 din Transilvania și a marca una dintre cele mai sângeroase zile din istoria poporului român. 

Martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan, marii eroi ai moţilor, conducători ai Răscoalei ţărăneşti din anul 1784 din Transilvania a fost comemorat  azi prin depuneri de coroane la Statuia Obelisc şi un ceremonial religios pe Dealul Furcilor din Alba Iulia, locul în care s-a desfăşurat supliciul de acum 232 de ani.

Crişan s-a spânzurat în închisoare cu legăturile de la opinci, iar Horea şi Cloşca au fost supuşi celei mai grele pedepse prevăzute de legea de la acea vreme, frângerea pe roată fără “lovitură de graţie”, pentru a nu îi scuti de chinuri.

Astfel, un călău a zdrobit trupurile lor, de la picioare spre cap, lovindu-i cu roţi imense care aveau inserate lamele. Mai întâi a fost executat Cloşca, care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare.

La 232 de ani de la acest supliciu au fost depuse coroane şi jerbe la Obeliscul care poartă numele eroilor martiri, ”Horea, Cloşca şi Crişan”, iar la locul execuţiei, pe Dealul Furcilor, s-a ţinut un ceremonial religios.

Coroane au depus Primăria Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, Instituţia Prefectului Alba, instituţii deconcentrate, partide politice şi instituţii de învăţământ şi culturale.

“Astăzi comemorăm martiriul eroilor Ardealului, Horea, Cloşca şi Crişan. Răscoala lor a izbucnit în contextul realităţilor politice, sociale şi religioase ale Transilvaniei de la sfârşitul secolului XVIII. Românii erau văzuţi cu statutul lor de toleraţi, atât naţional cât şi religios. La viaţa lor deosebit de grea se impunea un regim social deosebit de dur prin numeroasele obligaţii”, a declarat, după ceremonialul depunerii de coroane, corespondentului MEDIAFAX, istoricul Dan Mircea Mazîlu, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Alba.

După răscoală, moţilor li s-au acordat mai multe drepturi, între care libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie, căsătorii fără consimţământul nobilului şi dreptul la învăţătură.

La 232 de ani de la acest supliciu , românii din Carei încă nu au drepturi egale cu celelalte naţionalităţi din oraş datorită conducerii  totalitare a administraţiei Kovacs.  Conducerea Careiului este exclusiv asigurată de  membrii ai UDMR Carei, românii nu au voie să amplaseze busturi în parcurile oraşului, statuile şi busturile personalităţilor româneşti sunt  supuse degradării datorită  lipsei de reabilitare din  partea administraţiei locale unde românii contribuie cu dări anuale, clasele de meserii sunt în limba maghiară doar pentru alimentaţie publică iar lista poate continua.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu