Pagina principala / Opinii / Feţele Facebook-ului

Feţele Facebook-ului

Facebook a intrat în viaţa noastră  acaparator, dominator, seducător… Sună  impresionant o astfel de carte de vizită  şi e doar o mică parte din ceea ce ar
putea spune utilizatorii despre  Facebook şi viaţa lor.
Pentru mine, Facebook, înainte de  toate, e un eficient mijloc de promovare a unor proiecte, programe, acţiuni culturale, dar şi de informare despre activităţi
asemeni din ţară şi străinătate, pe  unde există români – şi unde nu există?!
Cum e şi o fereastră prin care ne privim  unii pe alţii, cu toate ale noastre, pe care  dorim să le facem publice.  Dar Facebook e şi o oportunitate
de dialog, de exprimare a unor puncte  de vedere, atitudini, poziţionări faţă de  faptul politic, economic, social, cultural  etc. Nevoia de comunicare e cu atât mai
mare cu cât alte mijloace nu au facilităţile Facebook-ului, iar comoditatea  accesului – oriunde şi oricând – l-au   făcut pe acesta indispensabil. Aproape
că pentru mulţi dintre noi e de   neimaginat viaţa fără Facebook.
Nu sunt un utilizator înrăit, trebuie  să-mi gestionez timpul în funcţie de  priorităţile mele cotidiene ori de cele pe   termen lung. Dar mă mulţumesc şi cu
acest puţin…Una din marile mele amărăciuni, însă, legată de Facebook, este lipsa de  ţinută, în multe cazuri, a comunicării,  manelizarea, maidanizarea acesteia, lipsa de respect faţă de cel cu care se intră  în „dialog”, dacă dialog se poate numi  „porcăiala” reciprocă!
Toată lumea pare a se pricepe la  toate, toată lumea şi nimeni totodată  are/nu are dreptate. Puţini par a fi atenţi  la ce afirmaţii se fac, fiecare are o
poziţie   fermă, intransingentă şi adesea  intolerantă.
Mă ardea la degete uneori să-mi  exprim şi eu punctele mele de vedere  legat de un subiect sau altul. Mi-am  reprimat aproape întotdeauna tentaţia, pentru că am observat cu câtă ostilitate  sunt respinse, frecvent, unele „polemici  cordiale”, cum ar fi spus Octavian  Paler, un senior al polemicii. Pentru că
polemica presupune, înainte de toate,  respectul reciproc. A polemiza nu înseamnă a te certa, a te duşmăni cu  cineva, ci, ca într-o maieutică, polemica
ar trebui să fie o încercare de a scoate în lumină adevăruri.
Nu înseamnă că dacă eşti pe o poziţie adversă cu cineva trebuie, automat, să-l înjuri de mamă! Dar când vorbim de limbaj… ce să mai vorbim!? E
atât de colorat, de pestriţ, că pare reabilitat  din mahalaua evocată de Eugen  Barbu, din groapa lui Ouatu. Nu mai  vorbim de sărăcia acestuia, de recurgerea
la un limbaj de 50 de cuvinte şi  acelea mai ales deochiate, în locul  cărora ar fi mai potrivit câte un… bip!
Am să mă ţin departe de provocările de acest fel de pe Facebook.
Oricât de iritant ar fi să auzi spus din  gura lui Mircea Cărtărescu că „Poporul român n-a ales parlamentul ăsta de hoţi, nici guvernul ăsta de semi-oligofreni şi
semi-analfabeţi“, nu o să fac galerie nici cu susţinătorii, nici cu detractorii  candidatului la premii suedeze. Orice pasăre pe limba ei piere! Credem că la
nivelul pe care-l pretinde, „Orbitorul” ar fi trebuit să fi depăşit faza etichetărilor  şi generalizărilor, care n-au nimic  nici demn, nici moral în ele.
Dar mi-e greu să trec cu vederea  un incident recent, legat de o semnalare  de bun simţ, la o impardonabilă (ne)cunoaştere  a termenilor (preşedintele Johanis
ne-a anunţat rituos că la 24 ianuarie  se „comemorează” Mica Unire!).
Reacţia unui „facebook-ist a fost una în  care au fost invocaţi moşii, strănepoţii, studiile, apartenenţa la PCR a celui care a îndrăznit să se atingă de Preşedintele lui etc. etc. După ce susţinătorul „comemorării”  a văzut că, împreună cu Preşedintele  au dat cu oiştea-n gard sau cu  mucii în fasole, cum se spune, a şters  repede postarea… Dar asta după ce, într-o  izbucnire maidaneză, îl făcuse troacă  de porci pe cel care, cu eleganţă, semnala…eroarea Preşedintelui.
Altfel e inutil, steril, contraproductiv, să te înfrunţi cu necunoscuţi sau cu anonimi, să-ţi consumi timp şi nervi  în dialoguri… monolog, în care fiecare
vorbeşte şi nimeni n-are răbdare să-l  asculte pe celălalt, în dezbateri fără idei, ori cu idei puţine şi fixe, cu înverşunaţi  slujbaşi de partid…, cu veleitari, cu
oameni săraci cu duhul, fără credinţă,  fără conştiinţă.
E păcat, pentru că, pentru fiecare sună la fel versurile lui Romulus Guga, „Mi-e atât de puţin timpul,/ Atât de grăbite sunt toate,/ Atât de uşor se
strică/ Ce la naştere pare eternitate”!
NICOLAE BĂCIUŢ

Vatra Românească nr.2 din 2017