Nu ne-am întors în 1990. Ne-am întors în decembrie `89

• publicat la: 1 februarie 2017
Nu ne-am întors în 1990. Ne-am întors în decembrie `89

În această a doua marțe neagră din istoria politică, juridică și democratică a României, mult mai neagră decât prima, puterea politică PSD-ALDE instalată prin vot a declarat război civil altei puteri independente din stat, Justiția. Și cetățenilor care, neprostiți de șpăgile de la buget promise de Dragnea și ai săi, ies în stradă de zile în șir și vor continua să iasă.

Adoptarea prin OUG a legilor pentru favorizarea infractorilor este un gest dictatorial, totalitar, care aruncă România, după 27 de ani, în bezna ceaușistă. Practic, PSDragnea a scos armata în stradă împotriva populației civile.

Individul Iordache, ministru al Justiției, un soi de robot bolnav, a retezat orice șansă de comunicare cu Justiția și cu oamenii. Toate organele Justiției din România, CSM, Parchetul General, DNA, ÎCCJ, ca și raportul european MCV se opun acestor ordonanțe – cum își imaginează PSDragnea că va putea colabora cu acestea de-acum încolo? Iar în ce-i privește pe cetățenii care ies în stradă în toată țara, ce așteaptă PSDragnea, să-i răzbească frigul, să obosească? Și ce-o să facă dacă oamenii nu cedează, o să scoată contramanifestanți cu bâte, o să-i împuște, cum recomandă postul Ghiță TV?

Integral pe Republica

Lasati un comentariu