,,Pe urme de eroi,, ajunge la Baia Mare

• publicat la: 24 February 2017
,,Pe urme de eroi,,  ajunge la Baia Mare

Ieri, la Casa Armatei din Baia Mare, 44 de militari în rezervă şi militari activi au participat la lansarea cărţii „Pe urme de eroi”, scrisă de colonelul în rezervă Voicu Şichet din Satu Mare. Cele 20 de exemplare aduse spre vînzare au fost vîndute înainte de a începe lansarea (20 lei/bucată).
Voicu Şichet s-a născut în localitatea Tătărăşti din Ţara Codrului sătmărean, iar primele sale trei cărţi au ca subiect istoria satului natal. Încurajat de succesul avut, a editat revista judeţeană Eroii Neamului, în care a publicat articole despre monumentele de for public din Satu Mare, mai ales despre monumentele şi troiţele închinate eroilor, dar şi despre cimitirele şi mormintele în care sînt îngropaţi eroi. Timp de şapte ani, în 29 de numere trimestriale de revistă, a publicat fotografii ale monumentelor eroilor şi comentarii despre starea lor de întreţinere. Unele erau degradate, în părăsire. Iarba înaltă de un metru, buruienile, tufişurile au apărut în fotografii – publicitatea negativă i-a determinat pe primari să fie mai atenţi cu aceste monumente. Cartea „Pe urme de eroi” reuneşte, în 266 de pagini, fişele monumentelor comemorative din judeţul vecin Satu Mare.
Col. (r) Ioan Bota, gazda evenimentului, a spus că şi Filiala Maramureş a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor Regina Maria îşi doreşte o carte despre monumentele, cimitirele şi mormintele de eroi. După deviza „Neamul este etern prin cultul eroilor”, Ioan Bota propune ca eforturile celor două judeţe vecine să fie conjugate şi să fie făcute demersurile necesare ca Vasile Lucaciu, „Leul de la Şişeşti”, să fie declarat prin lege Erou Naţional (precum Avram Iancu). Aceasta este unul din ţelurile membrilor asociaţiei.
Cristian Mareş, director editură, a remarcat că acţiunea de inventariere a operelor comemorative realizată de Voicu Şichet a avut efect, comunităţile au refăcut monumentele, însă mai e de lucru (în Satu Mare, o parte din cimitirul eroilor este împădurit).
Col. (r) Gavril Babiciu i-a felicitat pe sătmăreni pentru realizările lor şi a anunţat că va edita o revistă despre activitatea Asociaţiei cadrelor MAI în rezervă, din Maramureş. În 28 şi 29 mai 2017, membrii asociaţiei vor face o excursie la Viena, pe urmele memorandiştilor. Cost 100 euro.
Dr. Viorel Câmpean, de la Biblioteca judeţeană din Satu Mare, a lăudat eforturile intelectualilor precum Voicu Şichet de a fixa istoria locală în articole şi cărţi.
Printre sponsorii revistei „Eroii neamului” şi ai cărţilor „”Pe urme de eroi” de Voicu Şichet se află şi firma AMISA din Baia Mare, sprijinul financiar consistent venind din partea Consiliului Judeţean Satu Mare.

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu