Poliţia ne informează…

• publicat la: 1 februarie 2017
Poliţia ne informează…

Polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică coordonate de către ofițeri din cadrul Serviciului de Ordine Publică, acționează în aceste zile pentru monitorizarea legalității desfășurării activităților în două sectoare comerciale respectiv, comerțul ilegal cu produse de alcool și tutun nefiscalizate și transportul de animale vii și produse de origine animală pe drumurile publice.

 

În acest context, polițiștii de ordine publică, însoțiți de cei din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, în cadrul microfiltrelor organizate, au oprit în trafic în localitatea Drăgușeni, un autoturism înmatriculat în Maramureș, la volanul căruia se afla o femeie de 43 de ani, din Șomcuta Mare.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au decoperit 60 de  pachete de țigări susceptibile a proveni din contrabandă.

Pachetele de țigări  nu prezentau banderole de marcaj sau timbru fiscal, motiv pentru care au fost ridicate în vederea confiscării iar cea care le transporta a fost sancționată cu  amendă contravențională în valoare de 500 lei, conform Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

 

Polițiștii posturilor de poliție Apa și Medieșu Aurit, în colaborare cu specialiști din cadrul D.S.V.S.A.Satu Mare, au efectuat o acțiune privind verificarea transporturilor de animale vii și produse de origine animală pe drumurile publice cu scopul prevenirii detinerii sau transportului de animale neidentificate, ori fără documente sanitar ce pot reprezenta factori de risc cu impact asupra sănătătii populatiei, precum și identificarea modalităților de trafic ilegal cu animale. În acest context, au fost   controlate 53 autovehicule și au fost efectuate verificări asupra a 6 agenti economici.

Pentru neregulile constatate echipele mixte au aplicat  6 contravenții la HG nr.984/2005, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în valoare de 4960 lei.

Transport ilegal de material lemnos

 

Polițiștii Secției Rurale Valea Vinului, au depistat în trafic în localitatea Amați, o autoutilitară ce transporta material lemons.

Cel de la volan, un bărbat de 50 de ani din comuna Socond, nu a putut prezenta  documente legale de proveniență sau aviz de însoțire  pentru marfa transportată,  astfel că materialul lemons a fost ridicat în vederea confiscării și predate în custodie Ocolul Silvic Satu Mare. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii  171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă de 3000 lei.

Și pe parcursul zilei de ieri, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie pe raza judeţului.

Au  fost aplicate 186  sancţiuni contravenţionale în valoare de 12 440 lei iar ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce, 7 permise de conducere, majoritatea pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii.

Buletin de Carei sursa IJP

Lasati un comentariu