Post de consilier scos la concurs de Primăria Carei la Serviciul Administraţie Publică

• publicat la: 12 februarie 2017
Post de consilier scos la concurs de Primăria Carei la Serviciul Administraţie Publică

Buletin de Carei este singurul loc unde puteţi afla  despre posturile vacante din Primăria Carei scoase la concurs. Pe site-ul oficial al primăriei acestea sunt postate abia după ce apar pe Buletin de Carei deşi administratorul acestui site este plătit din banii careienilor. La ora actuală acest post apare doar pe  www.posturi.gov.ro.

Buletin de Carei vă va informa  şi pe mai departe despre ofertele de muncă  din primăria Carei , acolo unde salariul mediu lunar este echivalentul a 970 de euro iar  după mărirea actuală evident se va depăşi această valoare. Deci merită să vă încercaţi norocul  şi să vă înscrieţi la concursuri.

 

Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Carei, Județul Satu-Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă, de consilier, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Serviciului administraţie publică. La ora actuală, Administratorul Public din UAT Municipiul Carei este Beko Tamas, fostul primnar.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesară exercităm funcţiei publice minimum 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

14 martie 2017, ora 10:00: proba scrisă;

  • data interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Carei din str. 1 Decembrie 1918, nr. 40, telefon 0261/861.566.

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu