Sărbătorim şi comemorăm în luna februarie. Personalităţi locale

• publicat la: 14 februarie 2017
Sărbătorim şi comemorăm în luna februarie. Personalităţi locale

Desi o lună scurtă, luna februarie cuprinde date aniversare sau comemorative pentru multe personalităţi locale careiene.

Un strălucit exponent al şcolii careiene s-a dovedit prof. univ. dr. Cornel Toader. S-a născut la Carei la 6 februarie 1928. A fost elev al Liceului „Vasile Lucaciu”, pe care l-a absolvit ca premiant în 1946. Între ani 1946-1952 face studii strălucite la Facultatea de medicină din Cluj, pe care le finalizează ca şef de promoţie. Încă student student fiind, în 1947, a primit Diploma de Onoare a Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj. A fost repartizat ca asistent la Clinica I Chirurgicală din Cluj. În vacanţe a lucrat în colectivul ştiinţific al academicianului Grigore Benetto care efectua cercetări de fiziologia muncii minerilor şi metalurgiştilor, publicate, în colaborare cu P. Derevenco, Gh. Donovan, E. Rosenfield, V. Vasilescu, de Academia RPR, în perioada 1951-1952. A fost un bun profesionist, remarcându-se  în patologia biliară, domeniu în care şi-a elaborat lucrarea de doctorat în ştiinţe medicale.

Examenul de doctorat l-a dat la Iaşi cu lucrarea „Cercetări asupra bazelor fiziopatologiceale afecţiunilor biliare. Cercetări clinice şi experimentale”. A fost printre pionierii utilizării metodelor moderne de investigaţie întraoperatorie a căilor biliare, colagiografia intraoperatorie, radio-manometria de rutină. Este inventatorul unui aparat de manometrie biliară intraoperatorie pentru măsurarea presiunilor din căile biliare. A fost primul chirurg care a efectuat la Cluj operaţii pe Papilla Vateri şi Sfincterul Oddi (Sfincterotomii oddiene), numărându-se printre primii specialişti din ţară care au realizat astfel de intervenţii chirurgicale. În urma parcurgerii cursului de specializare în chirurgia cardio-vasculară la centrul de Chirurgie Cardio-vasculară Fundeni din Bucureşti (1960-1961), a realizat la Cluj primele operaţii pe cord deschis. A introdus la Cluj chirurgia reconstructivă arterială, efectuând proteze vasculare, bypass-uri, transplant de vene. Împreună cu profesorii Dumitru Rădulescu şi Ion Zăgreanu a introdus în Clinica Medicală I cateterismul cardiac şi angiografia selectivă renală prin puncţia arterei femurale, în diagnosticul hipertensiunii arteriale, prin stenoza arterei renale.

A urcat toate treptele ierarhiei didactice universitare ajungând profesor titular şi şef de catedră în 1970. A fost profesor universitar la Universitatea de Medicină din Hannover (1980). A fost decan al Facultăţii de Medicină din Cluj între anii 1968-1969 şi 1971-1976. Prof. Univ. Cornel Toader a fost ales membru al Academiei de Chirurgie din Paris, fiind până la ora actuală singurul medic din centrul universitar clujean care a fost vreodată ales în această instituţie de mare prestigiu şi autoritate internaţională. Momentan trăieşte în Germania alături de una dintre surorile sale.

La 9 februarie s-au împlinit  78 de ani de la trecerea la cele veşnice a strălucitului dascăl George Pteancu.  S-a născut la 29 august 1855 la Vezendiu într-o familie de ţărani. Elev studios, se face remarcat încă din şcoala primară pe care a urmat-o în satul de baştină. Liceul l-a urmat la Piarişti, în Carei, iar Şcoala Normală a absolvit-o la Oradea.

Misiunea de dascăl o începe la Borleşti în 1876, unde reuşeşte una dintre primele formaţii corale din ţinutul Sătmarului. După numai doi ani este adus la Pomi, unde va avea rezultate profesionale strălucite. În acest sens, parohul Alexandru Brâncoveanu a afirmat în 1927 că din mâna lui George Pteancu au ieşit 500 de intelectuali, oameni de bază în societatea interbelică românească. Datorită activităţii culturale româneşti este silit să-şi dea demisia din postul de la Pomi, astfel a ajuns să predea la Carei. La numărul de elevi pe care îi avea de învăţat, celelalte confesiuni aveau 4 învăţători. Îi crescuse faima de dascăl într-atât încât a atras la Carei copii din împrejurimi şi din comune mai îndepărtate, precum şi membrii altor confesiuni.

George Pteancu a fost unul dintre cei mai activi membri ai Reuniunii învăţătorilor din Sătmar, făcând parte dintre cei care au pus bazele acesteia alături de George Marchiş, primul preşedinte al Reuniunii, Ioane Marcu, Ştefan Bilţiu, Vasile Lucaciu, Elie Pop şi Atanasie Coteţ. Peste ani, George Pteancu va ajunge preşedinte de onoare al prestigioasei asociaţii. Activitatea culturală pe care a desfăşurat-o în cadrul Astrei i-a fost încununată cu primirea titlului de membru fondator.

Persecuţiile pe care le-a atras din partea autorităţilor austro-ungare datorită muncii asidue pe tărâmul educaţiei şi culturii, au fost recompensate după Marea Unire când meritele i-au fost recunoscute la nivel naţional.

Astfel că în 1923 a fost decorat cu Steaua României în rang de cavaler. A devenit apoi cetăţean de onoare al oraşului Carei. La 11 septembrie 1927 i se organizează solemnităţi grandioase cu prilejul împlinirii a 50 de ani de dăruire în slujba Şcolii româneşti, ieşind la pensie. Evenimentul a adunat la Carei toată floarea dăscălimii din împrejurimi alături de invitaţi de seamă din ţară printre care se număra însuşi Nicolae Iorga. Ministerul Instrucţiunii  l-a numit pe George Pteancu, membru onorar al învăţământului primar, cea mai înaltă distincţie care se putea acorda unui învăţător.

Tot cu această ocazie, Consiliul Local Carei a înfiinţat un fond de 50.000 lei, ce purta numele sărbătoritului, pentru ajutorarea orfanilor şi văduvelor de învăţători. Foştii săi elevi mai înfiinţează un fond de aceeaşi valoare, adunat din propriile buzunare, în semn de recunoştinţă pentru dascălul lor. Editura Socec foloseşte prilejul pentru a înfiinţa la Carei o bibliotecă ce va purta numele lui George Pteancu. La 160 de ani de la nasterea sa, ASTRA Carei a organizat un simpozion cu participare academică. detalii AICI

La 12 februarie s-au  împlinit  78 de ani de la trecerea la cele veşnice a  preotului  dr. Felician Bran.  Acesta a activat în cadrul vicariatului Carei, care  fost încă de la constituirea sa un focar de cultură pe aceste meleaguri. Au funcţionat aici George Marchiş, artizanul său, Toma Şorban sau Chiriac Barbul pentru a aminti doar cei mai cunoscuţi protopopi. Printre aceşti preoţi – cărturari s-a numărat şi pr. Dr. Felician Bran, fiul preotului Petru Bran, un alt nume cunoscut în cultura sătmăreană.

Dr. Felician Bran s-a născut în 3 martie 1864 în Satu Mare, unde tatăl său era paroh-protopop. A urmat studiile gimnaziale şi liceale la Satu Mare, absolvind în 1882, din 1877 copiii familie Bran rămânând orfani de ambii părinţi. Între 1883-1887 a urmat teologia la Seminarul Central din Budapesta, fiind hirotonit preot celib la terminarea studiilor. În anul 1889 a primit dispensă de la efectuarea examenului prosinodal, deoarece în acelaşi an a obţinut şi titlul de doctor în teologie. A urmat şi cursuri la Academia de Drept Oradea între anii 1888-1889.

A fost protocolist, notar al exactoratului diecezan, examinator protosinodal la Episcopia greco-catolică orădeană, în acelaşi timp predând religia şi limba română la Liceul Premonstratens din Oradea. În anul şcolar 1893/1894 a încercat să reînfiinţeze Societatea de lectură a tinerilor orădeni, desfiinţată de autorităţile vremii. Ajutat de elevul Alexandru Breban, viitorul canonic şi om politic, precum şi de Moise Neş, vicerectorul seminarului orădean, va reuşi pentru scurt reînchegarea asociaţiei tinereşti. Au editat chiar şi o revistă umoristică manuscrisă „Fluturele”. Nefiind aprobat statutul de autorităţile excesiv de vigilente, societatea a fost nevoită să se autodizolve.

După experienţa la catedra orădeană, a fost mutat ca paroh la Carei, unde a funcţionat de la sfârşitul anului 1896 până la ieşirea sa prematură la pensie din 1904. Aici va îndeplini şi funcţiile de asesor consistorial şi arhidiacon al părilor sătmărene, în această ultimă calitate a primit şi preşedinţia „Reuniunii învăţătorilor greco-catolici” din Arhidiaconatul Sătmarului ce avea sediul la Carei.

Activitatea intensă la Asociaţiunea „Astra” i-a  fost răsplătită cu alegerea sa în comitetul de conducere a despărţământului Sătmar-Ugocea încă de la înfiinţarea acestuia. Pr. Dr. Felician Bran s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai canoanelor orientale.

Lucrările sale au fost foarte apreciate, pentru „Dreptul Canonic Oriental” (Lugoj, 1929) fiind chiar felicitat de către conducerea Institutului pentru Studii Orientale din Roma. A avut preocupări bibliografice, realizând în 1891 „Bibliografia ziarelor bisericeşti române”.

În 1917 îl regăsim la Lugoj, ca profesor de teologie şi asesor consistorial al Episcopiei greco-catolice, având deja titlul de arhidiacon emerit.

 

Prof.Adrian Ţineghe s-a născut în 13 februarie 1955 în Şişeşti, Maramureş. A absolvit în 1981 Facultatea de Istori-Filozofie a Universităţii Bucureşti. Debutează în activitatea didactică în 1981 la Şcoala cu clasele I-VIII din Batarci (jud. Satu Mare), unde va funcţiona până în 1987, când va fi promovat director la Şcoala cu clasele I-VIII din Scărişoara Nouă (jud. Satu Mare). În 1989 îl regăsim profesor pedagog la Casa de Copii Petreşti, de unde se va transfera în 1990 la Casa de Copii Carei.  Din  1993 este profesor de ştiinţe socio-umane la Liceul Teoretic Carei. În perioada (1998 – 1999) a fost director la Şcoala Specială Nr.10 Carei.

Debutează editorial cu volumul Conştiinţa căderii omului, Editura Solstiţiu, Satu Mare, 2001. A mai scris George Boitor în ordinea comunistă a vremii, Editura Scriptorium, Baia Mare, 2008; Gânduri disparate, Editura Scriptorium, Baia Mare, 2008; Exerciţiu spiritual cu Vasile Grigore Latiş, Editura Scriptorium, Baia Mare, 2008. A fost coautor la volumele: Lucian Blaga ( 1895 – 1995 )- Omagiu La Centenar, Inspectoratul Judeţean , Casa Corpului Didactic Satu Mare, 1995; Aspecte ale fantasticului în literature română şi universală, Casa Corpului Didactic, Satu Mare, 1996; Dialog civic, Casa Corpului Didactic, Satu Mare, 1997; Şişeşti – Vatră Străbună, Vol. I, Editată de Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu”, Baia Mare, 2002; Şişeşti – Vatră Străbună, Vol. II, Editată de Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu”, Baia Mare, 2003; Şişeşti – Vatră Străbună, Vol. V, Editura Eurotip, Baia Mare, 2013. A fost coordonatorul antologiei de poezie a elevilor Liceului Teoretic, Praf de cretă în vânt, apărută la editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004. A regizat DVD-urile  „Recital de poezie IOAN ES. POP”, 2010, „Recital de poezie Adriana Claudia Zob”, 2011, „Laura Bakk şi Taraful Ceatăra din Carei”,  2012, „Recital de poezie Românie, te salut!”, 2013.

Este colaborator al postului de radio Transilvania Carei, Nord-Vest TV, AXA Baia Mare, ITV Satu Mare şi al ziarelor şi revistelor Rond, Echipa, Citadela, Buletin de Carei , membru al ASTRA Carei, etc.

A participat la simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiiţifice, iar în plan didactic, munca i-a fost răsplătită de numeroase premii obţinute cu elevii pe care i-a pregătit la concursuri judeţene şi naţionale.

Jászi Oszkár s-a născut la Carei, la 2 martie 1875. A urmat cursurile Liceului Piarist din localitate apoi Și-a desăvârșit studiile la Facultatea de Drept de la Budapesta. Pe plan profesional, a fost editor, profesor universitar, sociolog. A emigrat în Statele Unite fiind persecutat politic, în urma criticilor aduse guvernului din vremea sa și a viziunilor liberale pe care le avea. Aici va și deceda, în Oberlin, la 13 februarie 1957.

Comemorăm deci  60  de ani de la moartea sociologului născut la Carei.

Lucrarea cea mai cunoscută este Dezintegrarea  monarhiei habsburgice, apărută în 1929,  la Universitatea din Chicago, tradusă de Judith Zinner în 1983 tipărită de  Editura Gondola din Budapesta.

Prof. univ. Ioan Condor s-a născut în 15 februarie 1934 la Eriu Sâncrai, jud. Satu Mare, ca descendent al moților.

În perioada 1945-1952 urmează cursurile Liceului dr. “Vasile Lucaciu”, devenit Liceul Mixt Carei, iar între 1953-1958 ale Facultăţii de Drept a Universităţii “Victor Babeș” din  Cluj.
Specializări postuniversitare: 1999, Doctor în Drept al Universităţii din București, teza de doctorat cu titlul “Evitarea dublei impozitări internaţionale”; 1975, Curs de Drept internaţional privat şi comercial organizat de Ministerul Comerţului Exterior; 1996, Curs de Drept bancar şi financiar la Institutul Universitar Internaţional, Luxemburg şi Asociaţia Europeană pentru Drept Bancar şi Financiar al Uniunii Europene, Bruxelles, Belgia; 1980, Cursul Organizații Economice şi Financiare Internaţionale la Facultatea Internaţională de Drept Comparat, Strasbourg, Franţa;
Activitatea profesională: 1958 – 1961, avocat, Colegiul de Avocaţi, Satu Mare; 1961 – 1965, consilier juridic principal, Combinatul 1 Mai, Satu Mare; 1965 – 1972, judecător, Judecătoria Răcari, Bolintin Vale; 1968 – 1972, preşedinte al Judecătoriilor Bolintin Vale şi Buftea; 1972 – 1988, consilier juridic şef în Ministerul Finanţelor; 1988 – 1989, consilier juridic şef în Centrala CEC București; 1990 – consilier parlamentar la CPUN Bucureşti; 1990 – 1993, consilier parlamentar la Camera Deputaţilor; 1993 – 1998, consilier de conturi, Curtea de Conturi a României; 1999 – 2002, preşedintele Curţii de Conturi a României.
Paralel cu activitatea profesională a desfăşurat o bogată activitate știinţifică şi didactică: 1980–1994, asistent/lector universitar, Academia de Studii Economice din Bucureşti; 1995–2000, conferenţiar/profesor universitar doctor, Universitatea Hyperion Bucureşti; 2000–2011, profesor universitar, Universitatea „Spiru-Haret” Bucureşti; profesor universitar/decan, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti / Braşov, Universitatea Spiru-Haret; 2004–2011 Conducere Masterat la disciplinele Impozite directe, Evitarea dublei impozitări internaţionale şi Drept comunitar.
Recunoaştere internaţională şi realizări deosebite: 1978 – 2006, corespondent permanent al Biroului Internaţional de Documentare Fiscală, Amsterdam, Olanda; participant la 25 de congrese internaţionale în domeniile drept financiar, comercial şi bancar; 30 cărți publicate, din care 3 publicate în străinătate, Anglia şi Olanda; coautor în domeniile de specialitate drept fiscal şi bancar, la peste 240 de articole şi studii publicate în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale din care 30 în reviste şi alte culegeri internaţționale; a elaborat şi lansat două noi discipline de studiu în învăţământul superior: Drept fiscal şi Financiar (1996) şi Evitarea dublei impozitări internaţionale (1999), pe care le-a consolidat în două tratate cu acelaşi titlu (540 pag, respectiv 445 pag); a iniţiat şi a colaborat la elaborarea şi aplicarea a numeroase şi importante legi mai ales în domeniile dreptului finanţelor publice, drept fiscal şi drept bancar.
A publicat, printre altele: 1999 – “Evitarea dublei impozitări internaţionale”, Editura “Monitorul Oficial”, Bucureşti; 1994 – “Drept financiar”, Editura “Monitorul Oficial”, Bucureşti; 2007 – “Drept fiscal”, Editura Fundaţiei “România de Mâine”, Bucureşti; 1994 – 1996, “Impozitarea şi investiţiile în statele Europei Centrale şi de Est”, 3 volume, coautor, în limba engleză, Amsterdam, Olanda; 1981 – 1989, “Descrierea sistemului fiscal european”, 3 volume, coautor, limba engleză, Amsterdam;
Activitatea i-a fost recompensată cu distincţii şi diplome, printre care: Diploma de Onoare de la Uniunea Juriștilor din România (2008); Outstanding intellectuals of the 21 st Century – International Bibliographical Centre Cambridge, England (2000).
Este membru în diferite asociaţii şi organizaţii, precum: membru Asociaţia / Uniunea Juriştilor (din 1958 până în prezent); membru naţional al Comitetului Internaţional de Organizare a Simpozioanelor de Drept financiar şi bancar (1975-1989); a fost ales pentru 4 ani, preşedinte al Filialei Bucureşti a Societăţii Cultural – Patriotice “Avram Iancu” din România (2011).

Profesoara Mariana Vulcan s–a născut în 20 februarie 1952 în Reghin jud. Mureş. Clasele primare şi gimnaziale le-a urmat la şcoli de muzică la Cluj-Napoca, iar pe cele liceale, la Liceul de Cultură Generală cu program intensiv de sport din acelaşi oraş. Este absolventă a Conservatorului Gheorghe Dima din Cluj Napoca, promoţia 1977-1978.

A început activitatea didactică la Şcoala Generală din Sanislău, unde a primit repartiţie şi a funcţionat până în 1989, când a venit în Carei la Şcoala Generală nr. 2 (Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu”), unde a reînfiinţat corul şcolii şi a editat CD-uri cu melodii pe versuri de Eminescu şi colinzi. În anul 2000 a trecut la Clubul elevilor şi şcolarilor Carei, unde funcţionează până astăzi. Activitatea de aici i-a fost recompensată cu locuri fruntaşe şi trofee obţinute cu elevii pe care i-a pregătit la festivaluri naţionale şi internaţionale ( Flori în oraşul florilor-Timişoara, Armonia-Cluj-Napoca, Ghiocelul de Argint-Arad, Ursuleţul de aur, Talent înnăscut-Râmnicu Vâlcea, Coloana Infinitului-Târgu-Jiu).

Theodor Kovari (Chioreanul).Pe 22 februarie s-au împlinit 111 ani de la moartea lui .S-a născut în 16 martie 1818 la Portiţa într-o familie de ţărani, tatăl lui se pare că provenea dintr-o veche familie nobiliară românească, Pop de Mesteacăn, originară din părţile Chioarului, înnobilată sub principele George Rakoczi. A urmat şcoala primară şi primele trei clase gimnaziale la Carei. În 1938 a absolvit liceul la Oradea, iar în 1942, teologia la Budapesta. A fost hirotonit ca preot celib de episcopul Vasile Erdelyi în 3 septembrie 1843. În acelaşi an este numit profesor la clasa I gramaticală la Beiuş. În 1851 este promovat profesor titular definitiv de limba şi literatura greacă şi ştiinţe la acelaşi liceu beiuşan. A fost apoi promovat ca director provizor, iar din 1862 devine director titular la cunoscuta instituţie din Beiuş, post pe care îl va deţine până în 1877, când a plecat la Oradea. În perioada cât a fost director la liceul din Beiuş, concomitent a fost şi protopop şi canonic onorific, titlu obţinut în 1865.

În 26 august 1871 devine canonic titular al Episcopiei Unite Oradea, iar din 1881 până în 1893, prepozit şi vicar general episcopal.

Problema cultivării limbii şi literaturii române a fost o preocupare constantă pentru Theodor Kovari (Chioreanul). Pentru bunul mers al şcolii româneşti din părţile Beiuşului a purtat corespondenţă cu Timotei Cipariu.

Înclinaţia sa pentru limbile străine, desăvârşită pe băncile şcolilor, s-a materializat în „Dicţionar latin-român-maghiar-german”, lucrare rămasă din păcate în manuscris. A avut şi preocupări istoriografice dovedite în articolul „Document istoric de la G. Rakoczy” (1861). I-au apărut în programele liceului beiuşan unde a predat şi a cărui destine le-a condus o perioadă, printre care „Dumnezeu şi natura”, publicat în Anuarul 1855/1856.

În „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” a publicat un studiul „Anulu julianu si gregorianu (seau calendariulu vechu si nou” referitor la originea şi evoluţia calendarului, susţinând adoptarea de către români a calendarului gregorian.

A fost o personalitate respectată în epocă, dovadă fiind numărul dedicat lui de revista „Familia” în 1867, pe vremea când aceasta apărea la Pesta.

A trecut la cele veşnice în 22 februarie 1906 în Oradea, ca prepozit, examinator prosinodal şi asesor consistorial, lăsând studenţimii române unite o fundaţie ce valora aproximativ 12.000 de coroane (suma de 9418 coroane şi acţiuni la bănci în valoare de 2300 coroane).

În 24 ianuarie comemorăm 28 de ani de la trecerea în neființă  a poetului Tudor Daneș. S-a născut în 13 aprilie 1943 în Câineni (jud. Vâlcea). A urmat liceul la Huedin şi Facultatea de Istorie-filozofie, secţia psihopedagogie, la Cluj Napoca. Şi-a  luat examenul de licenţă în 1969.
Activitatea didactică şi-a început-o în Carei la Şcoala de surzi, unde a funcţionat ca profesor-psiholog în perioada 1966-1970. În acelaşi an şi-a început cariera de ziarist la Cronica Sătmăreană, lucrând aici până în 1974, când şi-a reluat cariera didactică la Şcoala Generală pentru surzi Satu Mare.
A făcut parte din colectivul de redacţie al publicaţiei Şcoala sătmăreană, fiind foarte activ în viaţa culturală a scriitorilor sătmăreni, frecventând cenaclurile literare „I. Slavici” şi „Afirmarea”.
A publicat volumele Pescuit de păstrăvi, apărut la Editura Dacia în 1985, şi Călătorul solitar, apărut la aceeaşi editură clujeană în 1988.
S-a stins din viaţă într-un spital din Cluj în 24 februarie 1989, fiind înmormântat în Huedin.

Monica Adriana Mocianu s-a născut în 24 februarie 1954 la Carei, unde părinţii săi erau profesori.

Cursurile primare şi gimaziale le urmează în oraşul natal. În 1973 a absolvit Liceul de Arte Plastice din Cluj Napoca. Tot aici va urma cursurile Facultăţii de Arte Plastice şi Decorative „Ion Andreescu” la clasa prof. Doina Hordovan, pictor monumentalist). În 1978 îşi finalizează specializarea postuniversitară cu lucrarea „Simboluri în timp”. În 1997 a absolvit în Bucureşti Programul de pregătire postuniversitară Bazele restaurării ştiinţifice. În perioada de specializare ca expert restaurare (1997), la Castelul Peleş şi în depozitele de la posada a resturat diferite piese textile. Participă la Sesiuni de restaurare şi conservare în ţară prin I.C.O.M. (1991-2009).

Debutează în profesie în Bucureşti ca designer suport bumbac (1978-1990). Va fi apoi designer suport mătase la Borangicul S.A. (1990-1992). În 1993 devine restaurator bunuri patrimoniu cultural şi naţional pe suport textil la Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, iar din 2005 este expert restaurator la aceiaşi prestigioasă instituţie.

Primele expoziţii le-a avut încă din perioada studenţiei: Expunere de grup studenţesc la Frankfurt pe Main şi la „Casa Matei” în Cluj-Napoca (1976), Expunere de grup „Primăvara Studedenţească” şi Expoziţia absolvenţilor de Arte Plastice şi Decorative în 1977, Expunere personală la Atelierele „Aurel Vlaicu” Cluj-Napoca (1978), la Salonul de Artă Decorativă a Municipului Bucureşti (1979-1981), T.I.B. – Pavilionul Industrie Uşoară şi Expoziţia tinerilor platicieni din Bucureşti (1981), Expoziţia Republicană (1982). Din 1983 şi până în 1991 a fost o prezenţă constantă la Târgul Internaţional Bucureşti (T.I.B.) la Pavilionul Industria Uşoară. În perioada 1993-1995 la sesiuni de restaurare textilă în Satu Mare, Iaşi, Suceava, apoi Expoziţia permanentă „Restaurări piese textile Palatul Cotroceni (1995-1996), Expoziţia permanentă „Restaurări piese textile Casa G. Enescu” (1994-1995), Expoziţia de restaurare textile „Grădini suspendate” de la Teatrul Naţional Bucureşti – Colecţia Dan Nasta (1996), Expoziţia permanentă de restaurări şi replici piese decorative textile la Palatul Mogoşoaia (1995-1996). Prima expoziţie în oraşul natal, Carei, a avut-o la Sala Litera în 1998. La Muzeul Naţional de Istorie a României va avea în 1999 o expoziţie personală de icoane pe siclă şi lemn, „Fereastră spre suflet”. În 2004 expune din nou la Carei, de data aceasta la Muzeul Orăşenesc unde va avea expoziţia personală de pictură (şevalet) „Anotimpuri” şi va avea o întâlnire cu colecţionarii. În 2009 a avut o nouă expoziţie personală de pictură, „Natura analizată”, la Sala Rondă a Palatului cercului Militar Naţional, critic de artă Gh. Vida). În 2012 şi 2013 a participat la expoziţii de grup cu participare intenaţională la Muzeul de Artă Satu Mare (pictură, grafică, arte decorative „happening”). Are lucrări în colecţii particulare din Ungaria, Canada, S.U.A, Franţa, Germania, Grecia.

George Achim, poet, critic literar şi profesor universitar, s-a născut la 27 februarie 1960 în Valea Chioarului jud. Maramureş. A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai” din Cluj Napoca, limba de predare engleză, în 1979. A urmat cursurile Facultăţi de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”, specializarea română-spaniolă, pe care a absolvit-o în 1983. În perioada 1993-1995 a fost bursier al Consililui Europei, specializarea politici culturale, cu examen de diplomă Delphi-Grecia şi stagii de pregătire la Paris, Munchen, Lisabona, Helsinki, Dublin. În 2001 şi-a luat Doctoratul în litere la Universitatea Bucureşti cu teza „Utopie şi Distopie în Cultura Română” sub îndrumarea prof. univ. dr. Mihai Zamfir şi referatele prof. univ. Nicolae Manolescu şi prof. univ. Andrei Marga.
Şi-a început cariera didactică în perioada 1980-1985 la Şcoala Profesională Nr 10 din Carei, după ce între 1980-1983 a fost redactor la revistele studenţeşti „Universitatea” Bucureşti şi „Echinox” Cluj-Napoca A urmat o traiectorie ascendentă fiind apoi profesor de limba şi literatură română la Liceul de Filologie Satu Mare între 1985-1990. Timp de patru luni, din ianuarie până în aprilie 1990 este director al Casei Corpului Didactic din urbea de pe Someş.În 22 decembrie 1989 coordonează apariţia primului număr al ziarului independent „Cronica Sătmăreană liberă”, publicaţie din a cărui colegiu director va face parte până în 1990, când va pleca pentru câteva luni ca redactor şi şef de departament la ziarul „Dreptatea” din Bucureşti, apoi redactor-şef la săptămânalul „Epoca” din capitală. În 1992 revine la Satu Mare în calitate de Consilier la Inspectoratul pentru Cultură. Din anul 1995 îşi începe cariera didactică universitară la Facultatea de Litere a Universităţii de Nord Baia Mare. În 2005 devine conferenţiar la aceeaşi facultate, iar în perioada 2005-2008 a fost şeful catedrei de Limba şi Literatura Română. Din 2006 este directorul Colegiului Ştiinţiic al Revistei „Confluenţe” Satu Mare. Din septembrie 2008 îndeplineşte şi funcţia de lector la Institut fur Romanistik al Universităţii din Viena.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu