Cardul de Identitate Biometric – un atentat la libertate care trebuie şi poate fi stopat. Păcăleala cu Cardul de Sănătate

• publicat la: 23 March 2017
Cardul de Identitate Biometric – un atentat la libertate care trebuie şi poate fi stopat. Păcăleala cu Cardul de Sănătate

Duminică, a Sfintei Cruci, la prânz, orele 12:06, Ministerul de Interne a emis un Comunicat sec în care suntem informaţi că, începând din acea clipă, avem 10 zile de “dezbatere publică” – online! -, pe site-ul MAI, asupra unui proiect de Lege reşapat privind îndosarierea electronică a românilor, un fel de microcipare a populaţiei după modelul vitelor din UE. Noul Card de Identitate Biometric ar urma să înglobeze Cardul de Sănătate, fiind disponibil şi pentru alte servicii electronice, administrative sau chiar bancare, conform proiectului.

E adevărat, proiectul prevede şi posibilitatea obţinerii unui card de identitate simplu, fără cip. Prima întrebare, firească, este: dacă e bun şi cel simplu de ce ne mai trebuie unul electronic? A doua întrebarea: până când va fi admis cel simplu? Suspiciuni rezonabile ne îndeamnă să credem că este vorba doar de o fază tranzitorie, până la o alta, când “necesităţile” “luptei antiteroriste”, de exemplu, vor schimba termenii problemei, de la opţional la obligatoriu. Deşi, subliniez din start, nici măcar Statele Unite ale Americii, aflate pe primul loc în lume pe frontul antiterorist, nu au un asemenea sistem, cetăţeanul american legitimându-se, simplu, doar cu carnetul de şofer (fără cip). Şi nu cred că se compară puterea mondială a SUA cu cea a noastră.

Pentru cei care nu ştiu, înregistrarea facială biometrică – după cum propune proiectul MAI, pe lângă amprentare – permite prin sistemele video de supraveghere identificarea şi urmărirea oricărui individ de la distanţă, unul dintre principalale scopuri ale acestui sistem. În plus, stocarea datelor personale biometrice este expusă oricând riscurilor majore ca acestea să fie folosite de entităţi străine împotriva libertăţii individuale.

Dincolo de problemele de etică, securitate personală şi credinţă, pe care le-am expus cu alte ocazii, mai multe ciudăţenii se observă pe marginea acestui act, dintre care remarc două, mai interesante, din punct de vedere al Afacerii din spatele lui:

1. Este elaborat pe genunchi sau la secret, din motiv ce preşedintele Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate, Marian Burcea, funcţionar guvernamental, vizat de acest proiect, a declarat că nu ştia nimic despre el şi că, dimpotrivă, în următorii ani cardul de sănătate nu va dispărea, precizând că în prezent mai sunt de tipărit aproximativ 800.000 de carduri (o ştire incompletă pe acest subiect, la Mediafax). Costul tipăririi unui card este de circa 3 euro (Notă ulterioară: Conform CNAS, cardul şi distribuirea lui prin Poşta Română ar costa în total 15 lei). Dacă înmulţim cu cel puţin 15.000.000, câţi asiguraţi am fi, faceţi socoteala câţi bani sunt în joc numai pentru emiterea cardurilor: 45 de milioane. Euro. Sistemul din spatele lui, alte circa 150.000 – 200.000. Euro. Ce mai contează că numeroşi români – cel puţin un milion – au anunţat că nu vor ridica acest card, conform opţiunii lor ce ţine de credinţă. El a fost emis. Cel puţin 3.000.000 de euro la coş. Acum se pune problema ca noul card să-l înlocuiască pe cel de sănătate, cu toate deficienţele lui (Ghiţă ştie de ce). Alte zeci de milioane de euro, la coş. În condiţiile în care România este cotată drept una dintre cele mai sărace ţari din Europa.

2. Nimeni, nici partea emitentă, recte MAI, nici presa care a relatat sau care chiar a participat la conferinţa de presă a ministrului de Interne, Carmen Dan, pe acest subiect, nu ne-a lămurit privind chestiunea costurilor. Care, cred eu, cu aceeaşi doză de suspiciune rezonabilă, într-o ţară ca România, cotată, de data aceasta, în top 3 al celor mai corupte ţări din Europa, este foarte-foarte importantă. Este evident că cerinţele impuse de proiectul actului normativ pentru cardul electronic şi uriaşa maşinărie din spatele lui nu pot fi îndeplinite decât de un număr mic de companii. Cum Ghiţă şi serviciile lui sunt, momentan, în afara razei de acoperire, ne întrebăm, întemeiat, dacă nu cumva este vizată o (altă) companie anume sau chiar o putere străină care ar putea oferi echipamentele şi produsele software necesare, la standardele şi criteriile enunţate în proiectul de lege. UPDATE: MAI ne informează că… nu ştie costurile! (“Carmen Dan a mai spus că nu se cunosc exact costurile de implementare a Cărţilor Electronice de Identitate (CEI), acestea urmând să fie stabilite de Imprimeria Naţională. Dar, la costul efectiv al CEI se va adăuga şi suma care o va achita statul pentru sistemul de operare care va integra bazele de date”. – Sursa: Mediafax)

Cum MAI nu avansează nici o estimare privind costurile, nu ne rămâne decât să studiem alte cazuri similare. Marea Britanie, putere imperială, 64 de milioane de locuitori. 2006: Guvernul laburist al lui Gordon Brown propune un sistem de card electronic. Controversele se ţin lanţ. După şase luni de dezbateri şi calcule – nu 10 zile online! – costurile proiectului pe o perioadă de 10 ani, cât era considerat că ar fi luat până la implementarea lui totală, cresc de la 4,91 miliarde (!) Lire Sterline la 5,75 miliarde (6, 6 miliarde euro !). Dar acest calcul nu includea terminalele agenţiilor guvernamentale pentru servicii sociale şi ale medicilor şi caselor de asigurări şi nici socotelile Ministerului de Externe nu erau prea clare (Sursa: The Guardian, 11.05.2007).

Ca atare, dacă împărţim, ochiometric, la trei, suma luată în considerare de experţii britanici, deducem că proiectul “nostru” ar costa cel puţin 2,2 miliarde de euro!

Norocul britanicilor, socialiştii pierd alegerile în 2010 şi noul Guvern conservator al lui James Cameron abandonează proiectul, deşi se cheltuiseră deja câteva sute de milioane de lire, considerându-l nefezabil şi mult prea costisitor! Să înţelegem că România este deasupra Marii Britanii ca putere financiară şi mondială???

În prezent Marea Britanie nu are nici un act de identitate oficial şi obligatoriu stabilit pentru populaţie, cetăţenii britanici legitimându-se, atunci când este nevoie, cu paşaportul sau permisul de conducere.

integral pe  roncea.ro

Lasati un comentariu