Pagina principala / Istoric / Cum se făcea școală în perioada interbelică

Cum se făcea școală în perioada interbelică

A fost odată un vis frumos. Educaţia primea 16% din PIB. Şi 98 % dintre tinerii care plecau la studii în străinătate se întorceau acasă. Asta pentru că, în perioada interbelică, şcoala te pregătea să devii un om cu educaţie civică şi caracter.

Un material deosebit de interesant apare pe digi24.ro.

Georgeta Filiti, istoric: „Toate beteşugurile societăţii noastre se reduc la proasta educaţie.”

În perioada interbelică criteriile după care erau evaluaţi elevii erau cu totul altele decât cele din zilele noastre: spiritul de camaraderie, sârguinţa, voioşia, sensibilitatea şi onestitatea, calităţi care determină caracterul unui om şi pe care se punea mare preţ.

Georgeta Filiti, istoric: „Erau evaluaţi cu grijă şi bunătate. E o relaţie relaxată între profesor şi elevi. Se iau în seamnă spriritul iscoditor, bunătatea.”

Nicolae Manolescu, critic literar: „E un pic naivă, dacă vreţi, şcoala interbelică. Dar este deosebită faţă de cea de acum, dintr-un punct de vedere care mi se pare esenţial: ea era bazată pe disciplinele formatoare. Nu pe specialităţi!”

După Marea Unire, educaţia a fost ridicată la rang de politică de stat. Şcoala a devenit un instrument de construcţie a naţiunii. Respectul pentru învăţământ, pentru oamenii cu carte era evident. 98% din tinerii care plecau la studii în străinătate reveneau în ţară.

Elena Mușat, arhivele nationale ale României: „În perioada interbelică(..) statul investeşte masiv în educaţie. Ministerul instrucţiunii şi apoi Ministerul Educaţiei publice ajung să aibă un buget anual de 12 până la 16%, ceea ce astăzi pare fabulos. Însă(..) miza era mare- învăţământul şi cultura reprezentau două componente care(>>) aveau menirea să consolideze ideea de naţiune.”

Georgeta Filiti, istoric: „Statul a găsit bani să clădească 1.000 de școli, în primul rând în mediul sătesc.”

Elena Mușat: „Acolo existau deficienţe mai mari. Se înfiinţează şcoli normale. Se pune accent pe formarea învăţătorilor (..) astfel încât ei să fie pregătiţi să predea copiilor conţinut coerent şi adaptat cerinţelor societăţii respective.”

Statul a început alfabetizarea masivă a populaţiei. Spiru Haret dorea ca prin învăţământ să îi ridice pe ţărani.

S-a stabilit durata învăţământului obligatoriu şi gratuit de 7 ani. S-au construit noi şcoli peste tot în România unită. S-au înfiinţat licee care să ofere cunoştinţe concrete şi licee care sa reunească toate profilele teoretice: real, modern şi clasic. Bacalaureatul era cu adevărat un examen de maturitate, sustinuţ în faţa unei comisii formată din profesori universitari. Examenul atesta cunoştinţele unui elev şi nu liceul urmat.

Georgeta Filiti: „Se dădeau multe examene, se constituiau comisii. Şi în fruntea comisiilor erau profesori universitari, extrem de bine pregătiţi şi acest lucru s-a văzut.”

Elena Mușat, Arhivele naționale: „În timpul lui Cuza legea instrucţiunii este cea mai modernă din Europa şi este una dintre primele care introduce principiul obligativităţii şi gratuităţii învăţământului primar.”

Georgeta Filiti: „Au pus accent extraordinar pe învăţământul liceal, socotind că nu oricine va merge la facultate şi trebuie să-i oferi cunoştinţe enciclopedice, de natură să poată funcţiona în diverse spaţii ale societăţii.”

Nicolae Manolescu, istoric literar: „Uitaţi-vă cum se vorbeşte! Păi noi, în societate, ducem o lipsă acută şi cronică, deja, nu mai e acută, e cronică, de capacitate de exprimare gramatical corectă. Noi nu ştim să comunicăm. Şi când comunicăm, comunicăm într-o limbă care seamănă cu româna, vag, aşa.”

În perioada interbelică foarte puţini copii de la ţară ajungeau la liceu din cauza taxele foarte mari. Dar, cunoştinţele învăţate la şcoală i-au ajutat să devină oameni mari.”

Elena Mușat: „Canalizarea pe activităţile practice începe după primii ani de şcolarizare. Făceai 4 ani de teorie apoi, cei care nu doreau să înveţe(..) în continuare erau canalizaţi spre meserii. Fiecare școală avea grădină şi erau învăţaţi să cultive plante şi erau orientaţi spre meserii care le puteau fi necesare mai târziu.”

Georgeta Filiti: „S-au făcut multe şcoli profesionale, şcoli comerciale cu diverse specialităţi. Că deveneai veterinar sau acar la CFR, ideea nu era ca toţi să facă facultate.”

Elena Muşat: „Dacă astăzi sunt opţionale, în interbelic erau şezători, şezători de clasă.(..) Şezătorile erau (..) o combinaţie între club de lectură, lucru manual.”

Salariul unui profesor universitar era comparabil cu al unui ministru, iar calitatea dascălilor era pe măsură. Un învăţător se pregătea 8 ani să ajungă la catedră, apoi participa continuu la cursuri de specializare.

Se înființează biblioteci dadactice prin care profesorii sunt la curent cu noutățile 

Elena Muşat: „Statutul profesorilor şi al învăţătorilor era unul special în România interbelică. Însuşi regele Carol al 2-lea semnează în aprilie ’38 titlul prin care se acordă titlul definitiv în invăţământ normal a două profesoare.”

Dacă în interbelic diploma de definitivat era semnată de rege, astăzi, mulţi dintre cei care ajung în învăţământ sunt slab pregătiţi şi nu se simt apreciaţi.