Grindeanu: La schimbarea guvernelor se schimbă şi prefecții și subprefecții. Primele schimbări

• publicat la: 6 martie 2017
Grindeanu: La schimbarea guvernelor se schimbă şi prefecții și subprefecții. Primele schimbări

Sorin Grindeanu a afirmat sâmbătă, la Buzău, că trebuie ieșit „dintr-o anumită ipocrizie” în ceea ce privește numirea prefecților și a subprefecților, arătând că „schimbările de guverne au dus, în general, la schimbarea prefecților și subprefecților”, reprezentanți ai executivului în teritoriu.

El s-a referit la proiectul aflat în dezbatere publică prin care se dorește eliminarea termenului „apolitic” în cazul reprezentanților Guvernului în teritoriu, respectiv a prefecților și a subprefecților.

Șeful Executivului a spus că „din 2004, prefecții, subprefecții au devenit înalți funcționari publici și sunt apolitici; (…) dar schimbările de guvern au dus în general la schimbările de prefecți, reprezentanții Guvernului în teritoriu”.

Sorin Grindeanu a opinat că „așa cum un guvern este politic, vine prin votul cetățenilor și pleacă prin votul cetățenilor, tot așa și reprezentanții guvernului în teritoriu”.

Primele schimbari au  fost aprobate in sedinta executivului din data de 2 martie 2017.

Astfel, au fost aprobate următoarele acte normative:

  1. HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Brașov de către domnul Băncilă Ciprian Marius;
  2. HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Brașov de către domnul Rasaliu Marian-Iulian;
  3. HOTĂRÂRE privind încetarea executării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Sibiu de către domnul Roman Vasile –Cristian;
  4. HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Sibiu de către domnul Radu Lucian;
  5. HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sibiu de către doamna Șandru Anca Livia;
  6. HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sibiu de către Prislopean Olimpia-Maria;
  7. HOTĂRÂRE privind încetarea executării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Buzău de către doamna Mitrea Aurelia;
  8. HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției de subprefect al județului Teleorman de către domnul Oprea Nelu-Ionel.
Buletin de Carei

comentarii

de robi la 6 martie 2017 - 22:43

cine va fi prefect la satumare?

Lasati un comentariu