Invitaţie la Art Bunavestire XXXI

• publicat la: 20 March 2017
Invitaţie la Art Bunavestire XXXI

Sâmbătă, 25 martie 2017, începând cu ora 17:00, are loc vernisajul celei de-a XXXI-a ediții a expoziţiei anuale de arte vizuale contemporane Art Bunavestire, care se va desfășura la Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” a muzeului din Negrești-Oaș. Evenimentul este organizat de Muzeul Țării Oașului și Asociaţia artistică Art Bunavestire, fiind susţinut de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Consiliul Județean Satu Mare și C.J.C.P.C.T. Satu Mare.

Odată cu venirea primăverii, Negreștiul renaște prin sărbătoarea formelor, a luminii și a culorii, Art Bunavestire. Aici, în capitala simbolică a Țării Oașului, își dau întâlnire artiști reuniți în numele artei: Arina Ailincăi (Cluj-Napoca), Tibor Kolozsi (Cluj-Napoca), Bertalan Kovács (Baia Mare), Ioan Angel Negrean (Baia Mare), Adrian Prykop (Ukraina), Grigore Roibu (Cluj-Napoca), Lucian Tudorache (Piatra Neamţ), Gavril Zmicală (Cluj-Napoca). Aceștia, alături de grupul Art Bunavestire – Susana Ardelean, Laura Ghinea, Dorel Petrehuş, Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta și Mircea Vaida – vă invită în universul fascinant al creațiilor lor.

Curatorul expoziției este Andrei Florian, iar cronica plastică este semnată de istoricul de artă Vasile Duda.

Ne bucurăm că orașul nostru (proaspăt desemnat stațiune turistică de interes local) este locul de întâlnire al unor nume sonore ale artelor plastice contemporane! Prin puterea artei s-a creat, iată, într-o comunitate mică, identitatea culturală a locului! (Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești-Oaș).

 

Buletin de Carei       

Lasati un comentariu