Medic contra pacienţi la Carei. Pe cine apără Poliţia Carei?

• publicat la: 29 martie 2017
Medic contra pacienţi la Carei. Pe cine apără Poliţia Carei?

O femeie în vârstă de 63 de ani din municipiul Carei, Kallai Aurica, văduvă şi mamă a unui copil cu afecţiuni psihice, încadrat în grad de handicap accentuat susţine că ar fi fost luată la pumni de un medic de gardă de la Spitalul Municipal Carei până ce i-a învineţit faţa. Tot semnatara sesizării ne-a relatat că medicul a fugit după ei şi a continuat să o lovească cu pumnii şi în afara spitalului, în plină stradă până într-atât încât a urinat pe ea de durere şi spaimă. Insa declaratiile femeii si cele ale spitalului sunt diferite  fata de cele intamplate astfel incat ramane de vazut pana la urma cine si cat are dreptate in acest caz sensibil

Femeia, după cum a declarat atât verbal cât şi în scris, s-a prezentat cu băiatul bolnav în cursul zilei de sâmbătă, 25 martie 2017, deoarece nu se simţea bine (avea ameţeli, dureri de cap şi dorea să evite o complicaţie pe timpul nopţii, respectiv o posibilă criză de epilepsie). La prima prezentare la Urgenţa spitalului, în jurul amiezii, tânărului i-a fost măsurată tensiunea arterială de către o asistentă şi au fost trimişi de medic acasă, fără nicio explicaţie. Femeia şi băiatul povestesc că s-au întors la spital în aceeaşi zi, seara, în jurul orei 20.30, când acelaşi medic a izbucnit într-o criză de nervi când i-a văzut, a luat-o pe femeie de păr şi i-a aplicat câteva lovituri pe faţă, i-a tras o palmă şi băiatului atunci când a sărit în ajutorul mamei.

integral pe informatiazilei.ro

 

comentarii

de Strada la 30 martie 2017 - 15:00

De ce nu scrieti si numele medicului? Sa stim cu cine avem de-aface

de Buletin de Carei la 30 martie 2017 - 17:27

Daca cititi cu atentie pana la final veti vedea ca articolul are continuare pe link ul indicat. De acolo trebuie sa cereti numele medicului.

Lasati un comentariu