Ziua Unirii Basarabiei cu România, declarată zi de sărbătoare naţională

• publicat la: 15 martie 2017
Ziua Unirii Basarabiei cu România, declarată zi de sărbătoare naţională

Camera Deputaţilor a decis, marţi, ca ziua de 27 martie  Ziua Unirii Basarabiei cu România să fie declarată sărbătoare naţională, iniţiatorul proiectului, deputatul PMP Eugen Tomac, susţinând că “uitarea istoriei este totuna cu trădarea”.

Potrivit propunerii legislative, Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii 75/1994 privind arborarea drepelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Actul normativ mai prevede că Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural ştiinţifice dedicate acestei sărbători. Autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic aceste manifestări.

Proiectul de Lege privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională a fost aprobat cu 260 de voturi „pentru”, un vot împotrivă şi şase abţineri.

Singura care s-a opus acestui proiect este Erika Benko, deputat din partea UDMR. Ea se află la primul mandat în Parlamentul României, și a candidat pe lista UDMR Covasna. Din cei 13 deputați UDMR prezenți la votul proiectului care declară Ziua Unirii Basarabiei cu România sărbătoare națională, 9 au votat DA, un deputat nu a votat, doi s-au abținut (inclusiv președintele UDMR Kelemen Hunor), iar unul s-a împotrivit.  S-au mai abţinut  la  proiect şi  Năsui Claudiu  – USR, Cobuz Maricela- PSD, Matei Călin Andrei – PSD, Ignat Miron – Minorităţi, reprezentantul comunităţii Ruşilor Lipoveni din România.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificativă pentru istoria poporului român. Atunci, după 106 de ani de ocupaţie ţaristă, la finele Marelui Război, Basarabia a devenit prima provincie românească care s-a unit cu patria mamă, urmată de Transilvania.

Sursa: mediafax

Lasati un comentariu