Festivitatea de premiere a elevilor participanți la Olimpiada Națională de Religie de la Cluj-Napoca. Careianul Andrei Donca pe locul 8

• publicat la: 24 April 2017
Festivitatea de premiere a elevilor participanți la Olimpiada Națională de Religie de la Cluj-Napoca. Careianul Andrei Donca pe locul 8

În perioada 18-22 aprilie la Cluj-Napoca s-a desfășurat cea mai importantă competiție destinată elevilor din învățământul teologic vocațional, Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe. Gazda evenimentului a fost Facultatea de Teologie Ortodoxă în colaborare cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

Comisia centrală a fost primită în seara de 18 aprilie în timp ce elevii și profesorii însoțitori, aproximativ 140, s-au cazat pe parcursul zilei de miercuri în cele două cămine, special pregătite pentru eveniment, al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj și al Seminarului Teologic Ortodox.

Deschiderea a avut loc în seara zilei de 19 aprilie, la ora 18, în capela Facultății de Teologie cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Acestuia i s-au adăugat oficialități din Ministerul Educației Naționale reprezentanți aiInspectoratului Școlar Județean și ai instituțiilor de profil, dl.conf.univ.dr.Vasile Timiș, inspectorul general pentru disciplina Religie, dna.Mariana Pop, inspectorul școlar generaladjunct , PC Pr.Prof.dr.Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie, PC Pr.Prof.Marian Sidon, inspectorul de Religie al județului Cluj și PC.Pr.Lect.Univ.Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox.

După deschiderea oficială elevii, profesorii însoțitori și comisia au fost invitați la o cină festivă, de bun venit.

Probele Olimpiadei s-au desfășurat în ziua de joi, 20 aprilie, de la ora 10.00, când elevii au fost testați la patru dintre cele mai importante discipline dintre cele studiate în școală: T.Dogmatică, Noul Testament, Vechiul Testament și Istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Comisia de Organizare a căutat ca elevii și profesorii să găsească și bucuria pe care o rezervă județul Cluj, așa încât, după desfășurarea probei de examen, participanții au avut parte de mai mult surprize. Joi le-a fost prezentat Clujul istoric și modern prin vizitarea celor mai importante obiective turistice ale orașului, iar vineri, cu ocazia sărbătorii Izvorului Tămăduirii, au participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mihai Vodă din Turda, iar apoi au vizitat celebra Salină din Turda. Comisia Centrală a participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Nicula.

În Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, de la ora 09.00, s-a desfășurat festivitatea de premiere, în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și închiderea oficială a Olimpiadei. În debutul festivității au încântat auzul elevi olimpici ai Colegiului de Muzică Sigismund Toduță din Cluj-Napoca, care au interpretat atât vocal cât și instrumental partituri din arii celebre, titrează Radio Renașterea.

Au fost înmânate apoi celor mai harnici, mai râvnitori și mai inspirați elevi premiile. În total MEN. a acordat 29 de premii și mențiuni la care Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului a mai adăugat 16 premii speciale. Pe lângă diplome și aprecierea celor prezenți, prin purtarea de grijă a ÎPS Andrei, fiecare elev premiant a primit o sumă consistentă de bani( premiul I 500 lei, premiul II 300 lei, premiul III 200 lei, mențiune 150 lei iar premiul special 100 lei). Printre cei cu rezultate deosebite s-a situat şi  careianul Andrei Donca elev în ultimul an la Liceul Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt” din Satu Mare care a ocupat locul 8 în clasamentul naţional.

Lasati un comentariu