Gheorghe I.Brătianu moare în temniţa de la Sighet de ziua Sf. Mare Mucenic Gheorghe, martir pentru Basarabia şi Bucovina

• publicat la: 24 April 2017
Gheorghe I.Brătianu moare în temniţa de la Sighet de ziua Sf. Mare Mucenic Gheorghe, martir pentru Basarabia şi Bucovina

“Tot ce ne călăuzeşte şi în viitor, o cuprind doar întreaga aceste două cuvinte: NAŢIUNE şi LIBERTATE.” Dumnezeu să-l odihnească împreună cu toţi martirii neamului românesc!

Istoricul Gheorghe I Brătianu s-a născut la 21 ianuarie 1898 in localitatea Ruginoasa si a murit pe 23/24 aprilie 1953 in temniţele închisorii bolsevice de la Sighet. I s-a oferit tratament  medical , bolnav fiind, în schimbul renunţării la scrierile sale potrivit cărora Basarabia şi Bucovina sunt pământ românesc. A refuzat demn. «Nu-mi voi trăda ţara! nu pot dezminţi un adevăr istoric şi nimic pe lume nu mă poate justifica să scriu neadevăruri despre istoria românească».

Istoric şi om politic. Gheorghe I. Brătianu era nepotul lui I. C. Brătianu şi fiul lui Ionel I. C. Brătianu – două dintre personalităţile reprezentative al vieţii politice ale României moderne. Primul a fost prim-ministru al ţării în timpul războiului din 1877-1878, care a dus la cucerirea Independenţei de Stat a României. Al doilea a fost prim-ministru în timpul Războiului pentru Întregirea Neamului.

Absolvent, în 1916, al Liceului Naţional din Iaşi (fosta Academie Mihăileană), se înscrie în 1917 la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, pe care o absolvă în 1920. În 1921 se înscrie la cursurile de la Universitatea Sorbona, precum şi la Ecole Practique des Hautes Etudes şi Ecole des Chartes. În luna iunie 1923 obţine diploma de doctor în filozofie la Universitatea din Cernăuţi, fapt care îi va permite ocuparea unei catedre la Universitatea din Iaşi.

În anii 1926-1938 se implică activ în viaţa politică a ţării. Se înscrie în Partidul Naţional Liberal. A fost de mai multe ori deputat (1927-1928, 1931-1932, 1933-1937). La 9 iunie 1930 este exclus din P.N.L. datorită acceptării revenirii la tron a prinţului Carol, ca rege al României sub numele de Carol al II-lea. Târziu, îşi dă seama de greşeala făcută şi revine la vechiul partid liberal sub conducerea lui Constantin (Dinu) Brătianu (1866-1950), la 10 iunie 1938.

La propunerea lui Nicolae Iorga, la 23 iunie 1928, Secţiunea istorică a Academiei României îl alege membru corespondent. Gheorghe I. Brătianu împlinise 30 de ani. În anul 1929 a promovat doctoratul la Sorbona sub îndrumarea lui Ferdinand Lot. (1966 – 1952), cu teza principală Recherches sur le commerce genois dans la Mer Noire aux XIII-e siecle, apărută în acelaşi an la Paris şi comentată elogios în presa de specialitate. În anii care au urmat, a desfăşurat o activitate ştiinţifică susţinută în acelaşi timp cu activităţile politice. Publică mai multe lucrări, între care cea mai interesantă este cartea O enigmă şi un miracol istoric: poporul român. În luna septembrie 1938 face parte din delegaţia română, condusă de N. Iorga, la cel de-al doilea VIII-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice de la Zürich. Comunicarea sa O nouă istorie a Europei în Evul Mediu: sfârşitul lumii antice şi triumful Orientului s-a bucurat de o largă audienţă. Publică în două volume lucrarea Acţiunea politică şi militară a României în lumina corespondenţei diplomatice a lui I. C. Brătianu. În anii premergători războiului, Gheorghe I. Brătianu s-a apropiat de mişcarea naţionalistă română, a militat pentru o apropiere de Germania. El a rămas constant pe poziţie că Uniunea Sovietică reprezintă cel mai mare pericol pentru existenţa Statului Român şi că o alianţă cu ea este contrară intereselor sale.

Gheorghe I. Brătianu considera că apropierea de Germania este o necesitate pentru păstrarea intactă a graniţelor ţării. În anii 1935-1939 a făcut frecvente deplasări în capitalele europene, unde a avut convorbiri cu numeroşi conducători ai statelor respective. La 16 noiembrie 1936, a fost primit de Hitler, fiind primul om politic român care s-a întâlnit cu Füherul. Gheorghe I. Brătianu s-a pronunţat împotriva unei alianţe cu sovieticii.

La 1 octombrie 1940, devine profesor titular la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii Bucureşti, în locul lui Nicolae Iorga, care se pensionase. La 27 noiembrie este asasinat savantul Nicolae Iorga. Vestea l-a zguduit profund. A participat la înmormântare (Cimitirul Bellu Militar), alături de marii cărturari al ţării, în frunte cu preşedintele Academiei Române, C. Rădulescu-Motru. În cartea GHEORGHE I. BRĂTIANU ISTORIE ŞI POLITICĂ, de Petre Otu şi Aurel Pentelescu (Editura Corint, Bucureşti 2003, pag. 64), este scris: „Gheorghe I. Brătianu a fost singurul profesor de la Facultatea de Litere care a luat cuvântul public, în faţa studenţilor şi profesorilor, împotriva uciderii lui Nicolae Iorga. Nicoară Beldiceanu, în acel moment student, relatează că Gheorghe I. Brătianu a condamnat asasinatul şi a cerut asistenţei păstrarea unui moment de reculegere. De asemenea, savantul a cerut unor studenţi legionari, care protestau faţă de această decizie să părăsească sala. După moartea tragică a lui Nicolae Iorga, Gheorghe I. Brătianu a fost numit director al Institutului de istorie din Bucureşti.

În timpul guvernării lui Ion Antonescu, savantul Gheorghe I. Brătianu a adoptat o atitudine rezervată, nefiind de acord cu modul de guvernare. A fost chemat de Antonescu şi i-a oferit postul de Ministru de Externe şi chiar de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Când a văzut modul cum conduce ţara Ion Antonescu, a refuzat posturile oferite şi s-a dedicat mai mult activităţii ştiinţifice. Ca o revoltă a raptului sovietic din 26 iunie 1940, scrie studiul Moldova şi frontierele sale istorice. În 1943 a scris lucrarea Basarabia. Drepturile naţionale şi istorice, cu speranţa că Marile Puteri nu vor mai încălca principiul de drept şi respectarea unităţii etnice şi lingvistice.

La 28 mai 1942, Academia Română consfinţeşte alegerea lui Gheorghe I. Brătianu printre membrii săi, în locul rămas vacant după moartea lui Nicolae Iorga, în Secţiunea Istorică, fiind, la 44 de ani, cel mai tânăr dintre aceştia.

În vara anului 1941 a fost concentrat şi a participat chiar din primele zile la războiul antisovietic, nu cum scriu unii istorici iudeo-bolşevici, că a plecat voluntar pe Frontul din Răsărit. În anul 1941 a îmbrăcat uniforma de căpitan de artilerie şi s-a dus pe front în loc să accepte conducerea Ministerului de Externe, post pe care generalul Ion Antonescu i l-a oferit cu insistenţă. Perioadele în care savantul a fost supus obligaţiilor militare au fost: 12 iulie-30 septembrie 1941 şi 16 iulie-24 septembrie 1942. În luna august 1942 a însoţit trupele Corpului de Cavalerie în Crimeia, după căderea Sevastopolului. Văzând evoluţia războiului şi bombardamentele devastatoare ale aviaţiei anglo-americane, Gh. I. Brătianu a întreprins demersuri la mareşalul Ion Antonescu pentru încheierea armistiţiului. La sfârşitul lunii aprilie1944, publică documentul: Scrisoare deschisă d-lui W. G. Lelland, preşedintele Comitetului Internaţional al Ştiinţelor Istorice din Washington, tipărită la 21 aprilie 1944 în ziarul Curentul, cu o prezentare, la fel de vibrantă, semnată de Pamfil Şeicaru. În acest document, Gheorghe I. Brătianu arată adevăratele dimensiuni ale bombardamentelor americane, care au distrus printre alte obiective şi următoarele: Universitatea Bucureşti, Institutul Cantacuzino, sediul librăriei Cartea Românească, Imprimeriile Dacia Traiană.

Savantul istoric Gheorghe I. Brătianu s-a implicat deosebit de activ în acţiunea pentru condamnarea caracterului distructiv al bombardamentelor anglo-americane asupra teritoriului Românie în intervalul aprilie-august 1944.

Savantul Gheorghe I. Brătianu rămâne un produs al culturii române dintre cele două războaie mondiale, profund naţional şi european. El a fost adversar înverşunat al iudeo-bolşevismului şi al revizionismului maghiar. Evreii nu l-au iertat. După 1944 este înlăturat din viaţa politică şi ştiinţifică. În şedinţa din 9 mai 1946, Gheorghe I. Brătianu a compărut în procesul Mareşalului Ion Antonescu. Depoziţia sa a fost distrusă de autorităţile bolşevice. În anul 1947 este suspendat de la Universitate şi de la conducerea Institutului de Istorie Universală „N. Iorga“. I s-a fixat domiciliul obligatoriu (Bucureşti, strada Biserica Popa Chiţu nr. 26) şi i-au fost interzise contactele externe.

În vara anului 1947 i s-a propus expatrierea, la care refuzul a fost vehement: „Brătianu nu dezertează din România“. După cum declară academiciana Cornelia Bodea, prezentă la întâlnirea dintre Alexandru Rosetti şi Gheorghe Brătianu, când Rosetti îi înmâna un paşaport semnat de ministrul de Externe – evreica Ana Pauker –, savantul istoric a replicat: „Mă numesc Brătianu, domnişoară Bodea!“.

Ana Pauker nu a mai suportat înfruntarea şi a ordonat suspendarea profesorului Gheorghe I. Brătianu din toate funcţiile publice pe care le deţinea şi fixarea domiciliului obligatoriu. În anul 1948 a fost înlăturat din Academia Română. În noaptea de 7/8 mai 1950 este arestat şi întemniţat în închisoarea din Sighet, fără să i se intenteze proces. În penitenciarul din Sighet, Gheorghe I. Brătianu a fost supus la torturi groaznice, unde a decedat în noaptea de 23 spre 24 aprilie 1953.

Grav bolnav în închisoarea de la Sighet, i se oferă tratament medical în schimbul retragerii tuturor afirmațiilor sale privitoare la Basarabia și Bucovina ca pământuri românești. Episcopul Alexandru Todea a povestit ce i-a spus Brătianu despre târgul pe care i-l propuseseră comuniștii.

„Mi-a spus că a venit o comisie şi, după cîte mi-aduc aminte, a fost expresia sa, o comisie de la Bucureşti care i-a promis tratament medical cu singura condiţie să renunţe la ce a scris referitor la faptul că Basarabia şi Bucovina sînt pămînt românesc şi să susţină în altă ediţie că aparţin Rusiei. Gh.B. mi-a spus că a răspuns: «Nu-mi voi trăda ţara; nu pot dezminţi un adevăr istoric şi nimic pe lume nu mă poate justifica să scriu neadevăruri despre istoria românească». Atunci acele persoane i-au zis: «N-ai să primeşti îngrijire, nici tratament, nici medicamente, aici ai să pieri». Gheorghe Brătianu le-a răspuns: «Şi dumneavoastră o să pieriţi într-o zi, dar nu-i totuna să pieri cu demnitate sau cu laşitate». L-au privit în ochi, n-au mai spus nimic şi au plecat. A rămas mai departe, singur, în celula 71 a închisorii Sighet.

[…]

După această întîmplare, de cîte ori spuneam «laudetur”, care era un consemn între cei de pe coridor şi cei din celulă, n-a mai răspuns niciodată şi nu auzeam decît o respiraţie adîncă şi grea. Această respiraţie se auzea foarte bine pînă dincolo de uşă, pe coridor. Ne-am dat seama că era foarte grav bolnav. Ştiam acum de ce suferă. Au trecut cîteva zile, 10-12 zile poate, şi boala se agrava cu fiecare clipă. Ne-am dat seama că nimeni nu-l ajută. […] În jurul zilei de Sf. Gheorghe, 23 aprilie – cred că Gheorghe Brătianu a decedat chiar pe 23 aprilie – noi doi care măturam şi strîngeam praful n-am mai auzit nici o respiraţie, nici o mişcare în celulă.

[…]

Am ajuns la concluzia că ceva se petrecuse în celula lui Gheorghe Brătianu. Era concluzia care se impunea: ori l-au dus la tratament, ori a decedat. Într-o noapte, probabil în noaptea dintre 23 şi 24 aprilie 1953, am auzit sunetul sinistru al căruţei militare şi am avut certitudinea că cineva murise, şi fără să ştiu de ce, a doua zi ne-am întrebat dacă nu cumva este Gheorghe Brătianu care a murit. Am trecut măturînd în faţa porţii lui. Nimic. Nici un semn, nici bun, nici rău, ca şi cînd nimic nu se întîmplase, nici un zgomot, nici o mişcare”.

Surse: Compendium.ro / Enciclopedia României

În municipiul Carei,  bustul lui Ionel Brătianu,  a fost refuzat a fi amplasat de către  consilierii majoritari ai UDMR în şedinţa ordinară din iulie 2014 a CL .

http://www.buletindecarei.ro/2014/08/se-intampla-in-romania-aniversare-cu-bustul-mobil-la-carei.html

Lasati un comentariu