Jurnalul cimitirelor şi monumentelor eroilor

• publicat la: 25 April 2017
Jurnalul cimitirelor şi monumentelor eroilor

Aşa cum, poate, mulţi dintre cititori au luat la cunoştinţă, la sfârşitul anului trecut a apărut cea de-a şasea carte legată sau inspirată de revista noastră, intitulată Pe urme de eroi, toate aceste apariţii editoriale derulându-se în doar un an de zile.

Astfel, primul volum (Eroii neamului la al XXV-lea pas. Indici bibliografici şi popas de suflet) a fost lansat la 1 Decembrie 2015, iar acesta din urmă, chiar dacă şi-a întârziat puţin apariţia în public, a văzut lumina tiparului în decembrie 2016. Dacă prima şi ultima carte din această serie aparţin, ca autor, subsemnatului, celelalte 4 sunt semnate de către colaboratori şi prieteni deosebiţi, respectiv: părintele dr. Cristian Boloş (Modele creştine de eroism), dr. Viorel Câmpean (Oameni şi locuri din Sătmar, volumul III), prof. Nicolae Pop (Reflexii în timp) şi, din nou, dr. Viorel Câmpean, împreună cu ing. Ionel Costescu (Socond, 19 octombrie 1944).

Nu mi-am propus să fac în aceste rânduri o recenzie, o prezentare a cărţii, ci doar să semnalez faptul că ea cuprinde toate articolele mele publicate în acest serial, Jurnalul cimitirelor şi monumentelor eroilor, la care am adăugat câte un rezumat al fişelor ce definesc însemne şi opere comemorative de război, realizate/întocmite, în anii 1984-1986, de către specialişti de la Muzeul Judeţean, Arhivele Naţionale şi Cultul Eroilor, pentru a se constitui într-o bază de date unitară, utilă, cred eu, generaţiilor prezente şi viitoare interesate de trecutul meleagurilor sătmărene. Şi, pentru ca volumul să-şi îndeplinească această menire, m-am străduit să obţin sprijin ca el să ajungă în locurile şi mediile de interes. Drept urmare, este de datoria mea să mulţumesc conducerii Consiliului Judeţean Satu Mare, în special domnului preşedinte Pataki Csaba şi regretatului vicepreşedinte Panea Alexandru, pentru că au înţeles, până la urmă, scopul şi beneficiile demersului nostru publicistic, inclusiv în ceea ce priveşte revista Eroii Neamului, asigurând finanţarea tipăririi a 240 de exemplare din volum, care au fost distribuite gratuit unităţilor şcolare preuniversitare, bibliotecilor publice şi altor instituţii, organizaţii şi persoane interesate din judeţ şi nu numai. Nădăjduim că vom beneficia în continuare de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Satu Mare, dar şi al altor unităţi administrativ-teritoriale şi sponsori privaţi, astfel încât să putem continua editarea trimestrială a revistei noastre, care, iată, a ajuns la numărul 30, şi distribuirea ei, cu precădere, acolo unde se plămădeşte viitorul acestei naţii: în rândul tineretului studios din judeţul Satu Mare.

După cum spuneam, lansarea a fost, din motive obiective, puţin întârziată, având loc pe 9 februarie 2017, în sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Judeţene Satu Mare, devenită neîncăpătoare datorită numărului mare de participanţi. Acest fapt denotă, pe de o parte, că revista şi activitatea noastră este cunoscută la nivelul municipiului şi judeţului Satu Mare, iar pe de alta, că sunt mulţi români patrioţi, interesaţi de trecutul Sătmarului şi recunoscători celor ce s-au jertfit pentru ca el să fie parte integrantă, definitivă şi irevocabilă, a României şi Românismului. Concluzia? Demersul nostru publicistic trebuie să meargă mai departe, să aducem în faţa cititorilor şi iubitorilor de istorie noi şi noi date şi informaţii despre evenimente, fapte şi personalităţi ce au marcat într-un fel sau altul istoria şi civilizaţia acestor locuri, dar şi cea a românilor, în general.

Pentru că am amintit de acele fişe întocmite în anii 80, consider că trebuie să subliniez aici că primele informaţii despre acestea mi-au fost comunicate de dr. Viorel Ciubotă, atunci director al Muzeului Judeţean Satu Mare, care mi le-a şi pus la dispoziţie pe cele care le deţinea, pe baza lor demarând deplasările în teren şi susţinerea acestei rubrici. Ca o recunoaştere a „vinovăţiei morale”, primordiale, a domniei sale în apariţia acestui nou volum, dar şi a contribuţiei neobosite la „scormonirea” trecutului meleagurilor sătmărene, valorificate în numeroasele volume, studii, articole etc., deosebit de valoroase şi bine documentate, pe care le-a publicat de-a lungul timpului, cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani şi a pensionării, în cadrul festiv prilejuit de lansarea cărţii mele, i-am oferit o Plachetă aniversară din partea Redacţiei revistei Eroii Neamului, gest care sperăm să-l mobilizeze în a-şi continua aceste preocupări.

După cum scriam în numărul precedent, de 1 Decembrie 2016 am fost la Zvolen, în Slovacia, la Cimitirul militar românesc din apropierea celebrilor Munţi Tatra (foto coperta 4), unde şi-au pierdut viaţa mii de ostaşi români în cel de-al doilea război mondial, eveniment despre care fac vorbire într-un articol separat, referirea din aceste rânduri având menirea de a sublinia închegarea, cu acest prilej, a unei strânse, şi benefice/rodnice (sper) colaborări cu Sucursala Maramureş a A.N.C.E. „Regina Maria” din Baia Mare, liantul acesteia fiind colonelul (r) Gavril Babiciu, un devotat fiu al Şişeştiului părintelui Lucaciu, dar şi un mare iubitor de istorie şi un neobosit luptător pentru păstrarea vie în conştiinţa generaţiei actuale şi a celor ce vor veni după noi a memoriei înaintaşilor ce s-au jertfit pe altarul Patriei.

Am amintit acest fapt, deoarece domnia sa m-a invitat să prezint cartea şi camarazilor din Baia Mare, lucru petrecut la 16 februarie 2016, în sala festivă a Cercului Militar Judeţean Maramureş, în prezenţa a numeroase cadre în rezervă şi în retragere din M.Ap.N., M.A.I. şi S.R.I., dar şi a câtorva militari activi, oameni de cultură şi jurnalişti locali. Am fost „secondat” de doi prieteni şi colaboratori apropiaţi de la Eroii Neamului, respectiv dr. Viorel Câmpean, prefaţatorul, de altfel, al volumului, şi ing. ec. Cristian Mareş, directorul Editurii Marist din Baia Mare, la care au văzut lumina tiparului multe cărţi deosebit de valoroase cu teme istorice incitante.

Cu acest prilej, în baza unor discuţii anterioare cu domnul Babiciu, am anunţat intenţia comună a maramureşenilor şi sătmărenilor de a face demersuri şi eforturi comune în direcţia acordării de către autorităţile române a statutului de EROU NAŢIONAL marelui tribun şi luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, părintele dr. Vasile Lucaciu, cea mai importantă personalitate română din această zonă, revendicat fiind, şi venerat totodată, de către ambele judeţe. Am iniţiat, deja, unele demersuri în acest scop, dorinţa noastră fiind ca, cel târziu la ceasul aniversării Centenarului României, 1 Decembrie 2018, acest „Of” să fi fost împlinit. Până atunci, colegii din Baia Mare intenţionează să facă un pelerinaj pe urmele memorandiştilor, la Viena (28-29 mai 2017), iar noi să scoatem un volum cu tot ce s-a scris despre dr. Vasile Lucaciu în revista Eroii Neamului. Desigur, despre marele nostru înaintaş s-au scris şi s-au spus multe, în bibliotecile din România, Europa şi, poate, America, există multe documente, publicaţii, cărţi etc. care-i definesc personalitatea, calităţile oratorice, credinţa şi dragostea de neam şi ţară, iar în judeţele Satu Mare şi Maramureş sunt şcoli, străzi, instituţii, chiar localităţi ce-i poartă numele, toate acestea fiind arhisuficiente argumente pentru a i se acorda acest titlu. Ca să nu mai vorbim de locul pe care-l ocupă, după un secol, în mentalul colectiv al românilor ardeleni, inclusiv prin poezii şi cântece ce au intrat definitiv în conştiinţa şi tradiţia folclorică a acestei zone. În ceea ce ne priveşte, poate cu excepţia primului număr, părintele Vasile Lucaciu a fost evocat, cel puţin într-un articol, în paginile revistei Eroii Neamului, însă numele său a fost pomenit de alte multe ori în materialele publicate din 2009 până în prezent. Doar în acest număr îi sunt dedicate trei articole şi o poezie, astfel că există suficient material pentru un volum consistent.

Dacă până la aniversarea Centenarului Marii Uniri aceste doleanţe ale noastre vor fi certitudini, la fel ca cea privind reamplasarea Statuii Eroului Necunoscut în Piaţa Libertăţii din Satu Mare, vom putea afirma că, totuşi, generaţia actuală şi-a făcut cât de cât datoria, dacă nu direct faţă de Patrie (asta pentru că, din fericire, nu am mai avut parte de războaie), măcar indirect, faţă de cei ce s-au jertfit şi ne-au dăruit-o întreagă, rotundă şi frumoasă acum 100 de ani. Doamne ajută!

Şi dacă înfăptuirea acestor năzuinţe nu ţin doar de noi, credem că sunt altele ce pot fi realizate prin eforturi proprii. Printre acestea, pe lângă volumul cu articolele despre Vasile Lucaciu, mă gândesc la unul omagial dedicat colaboratorului şi prietenului nostru, colonelul în rezervă Petrică Prodan, care a ales să plece dintre noi înainte de a-şi fi desăvârşit, aşa cum şi-a dorit, activitatea publicistică la Eroii Neamului. Drept urmare, în urma discuţiilor cu familia acestuia, intenţionăm să scoatem un volum cu scrierile sale, aproape în exclusivitate din revista Eroii Neamului (serie veche şi nouă), dar şi cu rânduri omagiale din partea colegilor, în principal de la Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Apărării Naţionale şi Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – filialele judeţene, în care a activat cu deosebit devotament şi dăruire până în ultimele zile ale periplului său pământean, precum şi a prietenilor, rudelor şi a tuturor care l-au cunoscut şi apreciat. Eu cred că „răzeşul” (aşa cum îl alintam eu, cu drag) Petrică, mare iubitor de Moldova, de Frumuşica şi Flămânzii copilăriei sale, de marele Ştefan şi tradiţia militară moştenită de la voievozii de vrednică pomenire ai neamului românesc, dar şi de România şi Românism în general, merită să lase moştenire, dincolo de moarte, un semn al trecerii sale prin această viaţă şi un îndemn pentru urmaşi de a nu-şi uita niciodată obârşia.

Şi, pentru că, până la urmă, aceste rânduri s-au transformat în planuri editoriale de viitor, iar noi nu am reuşit, din motive mai mult sau mai puţin obiective, să ne deplasăm în teren pentru a mai constata la faţa locului situaţia unor însemne comemorative de război, îndrăznesc să mai aduc în atenţia cititorilor un proiect: editarea unui volum cu mărturiile făcute de veteranii de război ce şi-au dus veacul la Satu Mare, publicate de-a lungul timpului în revista noastră. Aceasta pentru că, din păcate, doar doi dintre ei mai sunt în viaţă, însă lipsiţi de vlaga necesară ieşirii în public, şi cred că reunirea între doar două coperţi a acestor „poveşti de război” va fi benefică pentru generaţia actuală şi cele ce vor veni, pentru a se informa cu privire la viaţa de pe front, la eroismul şi dragostea de neam şi ţară care i-a animat în acele vremuri pe tinerii ostaşi români. Dat fiind că filiala judeţeană a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război nu dispune de mijloacele financiare şi materiale necesare, mai ales că rândurile veteranilor se subţiază tot mai mult, fac apel, pe această cale, către instituţiile, organizaţiile şi persoanele fizice cu posibilităţi şi cu respect faţă de faptele de arme ale înaintaşilor, să mă contacteze pentru a mă sprijini în acest demers publicistic.

Spuneam mai sus că nu m-am deplasat în teren din motive mai mult sau mai puţin obiective. Unul din ele a fost, poate, mai mult subiectiv, în sensul că mi-am dorit să fac o pauză după apariţia volumului ce cuprinde observaţiile din toate vizitele mele la obiectivele specifice din judeţ, urmând  să reiau, foarte probabil, unele trasee, mai ales cele în care am constatat neajunsuri, pentru a vedea dacă lucrurile au intrat pe un făgaş normal. Aşa cum am mai amintit în numerele anterioare, sunt puţine obiectivele la care nu am fost, însă sper ca această rubrică să „supravieţuiască” şi prin dezvelirea de noi monumente ale eroilor în localităţile în care încă nu există (şi avem semnale pozitive în acest sens din mai multe zone), precum şi prin reabilitarea, renovarea, chiar refacerea în totalitate a operelor comemorative de război degradate de trecerea anilor.

Dacă afirmam că ne-am simţi împliniţi la Centenar cu reamplasarea Statuii Eroului Necunoscut şi cu declararea lui Vasile Lucaciu ca Erou Naţional, cred că fiecare comunitate sătmăreană, pe teritoriul căreia s-au dat lupte în cele două războaie mondiale, cu sau fără ostaşi români căzuţi la datorie acolo, ori au plătit jertfa prin sângele tinerilor plecaţi pe diferitele fronturi ale Europei şi nu s-au mai întors la „dulci căsuţele lor”, ar trebui să întâmpine acest mare eveniment al Neamului Românesc cu astfel de realizări. Printre ele m-aș bucura dacă s-ar regăsi și Monumentul Eroilor de la Hodod (foto coperta1), ridicat în memoria primilor ostași ce și-au pierdut viața în aprilie 1919, în luptele pentru eliberarea nordului Transilvaniei de trupele bolșevice ale lui Bela Kun, care a rămas în uitare și nepăsare, la fel cum se întâmplă, an de an, cu (ne)marcarea eliberării Sătmarului la 19 aprilie 1919.

Desigur, avem nevoie de drumuri, de utilităţi, de condiţii tot mai decente de trai în satele noastre, dar toate acestea sunt trecătoare, însă însemnele comemorative de război rămân şi vorbesc peste ani şi ani de vitejia şi faptele de arme ale înaintaşilor noştri, de jertfa lor, pe care s-a construit România modernă şi care ne oferă astăzi posibilitatea de a dori şi cere, demni şi pe deplin îndreptăţiţi, să beneficiem şi noi de toate atributele civilizaţiei moderne.

Colonel (r) Voicu ŞICHET

Lasati un comentariu