Meşteşugul încondeierii ouălor de Paşti în incinta Auchan Satu Mare

• publicat la: 11 April 2017
Meşteşugul încondeierii ouălor de Paşti în incinta Auchan Satu Mare

Mai avem câteva zile până la Învierea Domnului, sărbătoare cunoscută în popor ca Sfintele Paşti.  În pregătirile pentru sărbătorile ce bat la uşă, unul dintre cele mai așteptate momente este vopsitul ouălor. În tradiția românească, ouăle se vopsesc în Joia Mare, în Vinerea Mare sau chiar în Sâmbăta Mare, în funcție de zonă și de preferințe. De la rețetele naturale tradiționale, cu foi de ceapă și frunzulițe de decor, la ouăle încondeiate, până la cele mai elegante și sofisticate modele, coșulețul cu ouă este garnisit de gospodine cu imaginație, în funcție de gustul fiecăreia.

Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să aibă parte de ouă încondeiate în acest an pe masa de Paşte un grup de bucovinence a organizat astăzi în incinta Auchan Satu Mare un atelier de lucru  cu sprijinul Muzeului Judeţean Satu Mare secţia de etnologie.

Ouăle golite în prealabil de conţinut  au fost decorate după imaginaţia fiecăruia.

Se  spune că la încondeiatul ouălor contează foarte mult atmosfera în care are loc procesul, nimeni nu trebuie să se certe, e nevoie de linişte şi bunătate, pentru că altfel ouăle ies „mânjite” şi „chinuite”.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu