UAT Municipiul Carei. Domeniul Public numai bun pentru depozitat moloz şi resturi menajere

• publicat la: 6 aprilie 2017
UAT Municipiul Carei. Domeniul Public numai bun pentru depozitat moloz şi resturi menajere

Pentru cei care  se trezesc cu mâna pe taste înainte de a se informa din surse reale le aduc la cunoştinţă că m-am născut în Carei în casa în care s-a născut şi mama mea. Am lipsit doar în perioada studiilor  şi a stagiaturii de după absolvirea Politehnicii.  Acum sunt angajator şi plătitor  onest de taxe şi impozite. Dar niciodată în ultimii 50 de ani Careiul nu a arătat atât de murdar . Niciodată nu a fost atâta delăsare din partea administraţiei conducătoare.

Reamenajarea unei artere principale şi  renovarea  Castelului nu înseamnă neapărat …progres, evoluţie. Nici scoaterea tufelor de trandafiri doar de dragul plantări de lalele şi gazon nu reprezintă modernizare. Dar a adus bunăstare pentru cei  care au beneficiat de pe urma acestor lucrări. Până şi proiectele accesate pentru reabilitările amintite au fost recepţionate dar nefinalizate 100%. Cu 9 mii de bulbi de  lalele cumpăraţi nu poţi acoperi  dezastrul din cartiere şi de pe ,,centura,,  de intrare în Carei.

În spatele arterei principale 1 Decembrie 1918, în orice direcţie ai merge te întâmpină acelaşi aer de  uitare care face din străzile Careiului un muzeu de trotuare în aer liber.

Administraţia actuală a tocat 600 mii euro din bani europeni pentru a pune pavaj în cartiere în bătaie de joc, trântit peste asfaltul şi bordurile existente.

Locurile de joacă sunt de coşmar. În oraş găsim peste tot mormane de moloz , maşini abandonate, maşini parcate în totalitate pe spaţiul verde. Una dintre cele abandonate este chiar în parcarea de pe strada Căplenilor nr.10   aşa că cine să ia măsuri dacă acolo se permite.

După ce am semnalat luni de zile existenţa mormanelor de moloz din jurul sălii de sport  de pe strada Iuliu Maniu probabil un telefon de la Garda de Mediu a motivat administraţia de a dispune curăţarea zonei.

Acum au apărut în alte zone din oraş. Cei cu pile la Primărie îşi permit să depoziteze unde vor  resturile din construcţii, chiar pe porţiuni asfaltate recent sau în zone …turistice.

Careienii de rând se trezesc însă cu comunitarii la poartă dacă au 2 găleţi de pietriş în stradă pentru reparaţii curente la locuinţe.

Daniela Ciută

 

 

comentarii

de Horia Mărieș la 6 aprilie 2017 - 23:08

O mică „erată”, vă rog eu frumos.
Nu este vorba doar de „Domeniul public” ci și de terenuri intravilane aflate în proprietate privată!

https://youtu.be/yhEmIXqwMsU

Lasati un comentariu