Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca luată în colimator de o televiziune franceză. Careianul care a fost decan timp de 6 ani

• publicat la: 12 aprilie 2017
Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca luată în colimator de o televiziune franceză. Careianul care a fost decan timp de 6 ani

Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’ Cluj-Napoca își exprimă surprinderea privind faptul că, în reportajul realizat de o echipă de jurnaliști ai televiziunii France 2 și difuzat în data de 7 aprilie 2017, imaginea sa a fost asociată cu unele nereușite profesionale ale unor tineri rezidenți dintr-un spital francez, care nu erau toți absolvenți ai universității noastre.

Subliniem faptul că UMF ‘Iuliu Hațieganu’ apreciază interesul studenților din Franța și din alte țări, pentru învățământul medical clujean, considerându-l un avantaj care contribuie la atmosfera multiculturală din universitatea noastră.

La ora actuală, UMF ‘Iuliu Hațieganu’ este universitatea cu cel mai mare număr de studenți cetățeni străini din România, peste 2200, provenind din 64 de țări. Programul de studiu în limba franceză a fost înființat în octombrie 2000. După 2007 a crescut numărul studenților proveniți din state membre ale UE, în special din Franța (în prezent sunt peste 900).

Acceptarea la studii pentru studenții străini din țările membre UE și non-UE se face în cadrul unei competiții, pe baza evaluării dosarelor candidaților și a interviurilor, în conformitate cu legislația în vigoare și cu regulamentele universității. La admiterea din acest an universitar la Facultatea de Medicină s-au depus 451 de dosare pentru 120 de locuri, concurența fiind de 3 candidați pe un loc.

Interesul studenților străini pentru UMF ‘Iuliu Hațieganu’ se datorează în mare parte tradiției și calității recunoscute a școlii noastre, dar și organizării universității după modelul marilor școli medicale din vestul Europei. Motivele care determină interesul studenților francezi pentru România, respectiv pentru UMF ‘Iuliu Hațieganu’ sunt calitatea învățământului medical românesc și a actului didactic, infrastructura de nivel european, modalitatea de selecție, caracterul pronunțat aplicativ al învățământului medical clujean care îmbină teoria cu practica încă din primul an de studiu, relația de parteneriat dintre cadrele didactice și studenți, învățământul clinic axat pe pacienți, posibilitatea de a efectua stagiul clinic direct la patul bolnavului, precum și cadrele didactice cunoscătoare de limbă franceză.

Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’ Cluj-Napoca înțelege că piața serviciilor de educație este concurențială, dar acest fapt ar trebui să determine o creștere a calității serviciilor și nu etichetarea nejustificată a unei universități ca fiind mai puțin performantă. Accentuăm faptul că procesul de învățământ, curricula și stagiile practice au fost evaluate de către organisme internaționale, precum EUA (European University Association), CIDMEF (Conference Internationale des Doyens et des Facultes de Medecine d’Expression Francaise), CIDPHARMEF (Conference Internationale des Doyens des Facultes de Pharmacie d’Expression Francaise), CID-CDF (Conferința Internațională a Decanilor Facultăților de Chirurgie Dentară de Expresie Franceză) și au fost considerate în conformitate cu standardele europene. Suntem prima universitate din estul Europei care a primit certificatul de calitate ‘Label CIDMEF’.

Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’ a avut și va avea întotdeauna o atitudine deschisă față de reprezentanții media. În ultimii ani, presa franceză și-a manifestat constant interesul pentru învățământul medical clujean, realizând multiple vizite și reportaje pe această temă. În noiembrie 2016, ultima vizită a jurnaliștilor din cadrul aceluiași trust de presă, France TV (France 5), s-a concretizat printr-o serie de reportaje difuzate în cadrul emisiunii Magazine de la Sante, care au relevat în mod pozitiv activitatea universității noastre.

UMF ‘Iuliu Hațieganu’ depune toate eforturile pentru a crește calitatea profesionalizării și pentru a forma medici competenți care să servească în mod adecvat comunitățile în care vor profesa.

Medicina clujeană este un brand al cetății și una dintre cele mai influente și mai importante resurse pentru comunitatea locală, dacă luăm în considerare calitatea profesională și umană a medicilor clujeni.

Suntem transparenți în comunicarea cu presa, pe care o dorim un partener de nădejde în perfecționarea activității noastre, transmite Biroul Comunicare, Protocol, Relații Publice și Marketing.

Cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj  au fost absolvite în anul 1952 de Cornel Toader din Ianculeşti, ca şef  de promoţie. A absolvit liceul  ,,Vasile Lucaciu,, din Carei.  Student  fiind, în 1947, a primit Diploma de Onoare a Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj.  A fost repartizat ca asistent la Clinica I Chirurgicală din Cluj. În vacanţe a lucrat în colectivul ştiinţific al academicianului Grigore Benetto care efectua cercetări de fiziologia muncii minerilor şi metalurgiştilor, publicate, în colaborare cu P. Derevenco, Gh. Donovan, E. Rosenfield, V. Vasilescu, de Academia RPR, în perioada 1951-1952.

A fost un bun profesionist, remarcându-se  în patologia biliară, domeniu în care şi-a elaborat lucrarea de doctorat în ştiinţe medicale. A urcat toate treptele ierarhiei didactice universitare ajungând profesor titular şi şef de catedră în 1970. A fost profesor universitar la Universitatea de Medicină din Hannover (1980).  A fost decan al Facultăţii de Medicină din Cluj între anii 1968-1969 şi 1971-1976. Un tablou care îl reprezintă se află la în holul de intrare de la Medicală III din Cluj-Napoca.

Prof. Univ. Cornel Toader a fost ales membru al Academiei de Chirurgie din Paris, fiind până la ora actuală singurul medic din centrul universitar clujean care a fost vreodată ales în această instituţie de mare prestigiu şi autoritate internaţională. Momentan trăieşte în Germania alături de una dintre surorile sale.

Lasati un comentariu