139 de ani de la naşterea profesorului şi preotului Alexandru Pteancu

• publicat la: 19 May 2017
139 de ani de la naşterea profesorului şi preotului Alexandru Pteancu

Oraşul  Carei  se poate mândri cu o pleiadă de personalităţi  marcante din România dar nu numai  care au studiat sau au fost  dascăli pe aceste meleaguri. Una dintre aceste personalităţi a fost Alexandru Pteancu .

Pe 19 mai se împlinesc 139 de ani de la naşterea  profesorului şi preotului Alexandru Pteancu (1878 – 1956), un alt exponent de valoare al şcolii careiene.  

Alexandru Coriolan Pteancu, care a fost o vreme conducătorul învățământului românesc din Transilvania după Marea Unire,  s-a născut la Borleşti în 19 mai 1878. Primii ani de şcoală i-a făcut la Carei, avându-l învăţător pe tatăl său, reputatul dascăl George Pteancu, Cetăţean de Onoare al oraşului Carei.

Va urma liceul la piarişti în aceeaşi localitate, fiind coleg de clasă cu Ady Endre şi viitorii preoţi Ioan Darabanth, Vasile Başti şi Isidor Silaghi, pe care îl va absolvi cu examen de bacalaureat în 1896.

Între 1896 – 1900 a urmat teologia la Budapesta. În perioada studiilor de aici a activat în cadrul Societăţii „Salba literară” a teologilor români uniţi.

Îşi va continua studiile la Cluj, unde va urma cursurile facultăţii de Litere şi Filozofie, între 1900 – 1902, iar în 1903 obţine titlul de profesor în greacă, latină şi română, apoi diploma de doctor în română. După o specializare la Roma, obţine şi doctoratul în litere şi filozofie.

Activitatea didactică o începe la Beiuş, unde a funcţionat între 1902-1904, apoi este transferat la Năsăud, unde va preda din 1904 până în 1909, când va reveni la liceul beiuşan.  Concomitent cu activitatea didactică de la pretigiosul Liceu „Samuil Vulcan” a fost implicat în activitatea societăţii de lectură, contribuind, alături de alţi dascăli, la reorientarea sa în direcţia promovării valorilor naţionale reale. Tot aici va îndeplini şi funcţia de notar al şedinţelor profesorale, precum şi cea de custode al colecţiei de arheologie şi de istorie antică.

După Marea Unire din 1918, a fost numit director regional al învăţământului secundar. Din 1921 devine inspector general al învăţământului secundar din Transilvania, iar în 1923, inspector general al învăţământulu secundar, însărcinat cu controlul învăţământului particular minoritar din România.

În 1925 îl găsim ataşat pe lângă delegatul ţării la Liga Naţiunilor, ministrul Petrescu Comnen, pentru a susţine răspunsul Guvernului Român în chestiunea reclamaţiilor maghiarilor din Transilvania, reclamaţii respinse de înaltul for mondial.

Pe plan cultural s-a făcut remarcat prin operele tipărite. A fost preşedintele comitetului redacţional al Enciclopediei „Minerva”, apărută la Cluj în 1929.   Şi-a publicat la Cluj, în 1902, teza de doctorat redactată în limba maghiară, „Maior Peter elete es mukodese/Viaţa şi opera lui Petru Maior”. În colaborare cu V. Bichigeanu a publicat în 1906 la Gherla „Gramatica limbii latine”, iar în Anuarul liceului Beiuş 1914/1915 a publicat studiul „Reprivire peste trecutul şcoalei noastre”.

A trecut la cele veşnice în 1956, la Cluj, unde deţinea funcţiile de paroh şi protopop onorar.

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu