2 laboratoare private din Carei au acreditare. Nu şi cel de la Spitalul Municipal

• publicat la: 30 May 2017
2 laboratoare private din Carei au acreditare. Nu şi cel de la Spitalul Municipal

Niciunul dintre laboratoarele de stat, care aparțin spitalelelor publice din județ, nu este acreditat și, în consecință, nu primesc bani din fondul asigurărilor de sănătate. Banii merg doar către laboratoarele private.

Anunțul a fost făcut  de conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Satu Mare, care, printr-un comunicat de presă, face anumite precizări în legătură cu sumele alocate asistenței medicale pentru specialități paraclinice și condițiile de acordare a acestora.

Astfel, suma totală anuală pentru aceste servicii este de 6.935.000 lei care se împarte astfel; 50%, adică 3.467.000 lei pentru servicii de imagistică medicală (RMN, CT, Radiologie) și 50% pentru analize medicale de laborator. La un calcul simplu reiese că laboratoarele din județ, care au contract cu CJAS, decontează analize medicale în cuantum de 770.444 EURO pentru anul 2017.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate are în prezent contract cu 14 laboratoare private după cum urmează: municipiul Satu Mare – 10, Carei – 2, Negrești Oaș – 1, Tășnad – 1.

”Precizăm că laboratoarele care aparțin spitalelelor publice din județ nu îndeplinesc criteriile de acreditare RENAR, condiție obligatorie pentru a avea contract cu CJAS. Din acest motiv, niciunul nu este în contract cu instituția noastră. Asociația de Acreditare din România–RENAR, stabilește criteriile de calitate pentru laboratoarele de analize medicale”, se arată în comunicatul  CJAS Satu Mare.

Lasati un comentariu