Careienii semnalează lucrări de mântuială

• publicat la: 18 May 2017
Careienii semnalează lucrări de mântuială

Tot mai mulți  careieni se plâng de calitatea slabă a lucrărilor făcute pe drumurile  din municipiul Carei dar şi de slaba administrare a cartierelor din oraş. Buletin de Carei este contactat de tot mai mulţi careieni deoarece este singura modalitate  prin care  pot face  cunoscute problemele cu care se confruntă zilnic. Buletin de Carei nu depinde de  contracte cu Primăria Carei ca să aibă reţineri în a face publică realitatea careiană aşa cum este ea. Semnalările Buletin de Carei sunt de fapt un ajutor oferit administraţiei publice pentru a  identifica  cine nu îşi respectă atribuţiile din fişa postului şi a remedia  situaţiile neconforme. Pentru a preveni presiunile la adresa lor din partea conducerii actuale a oraşului cititorii au preferat  să nu îşi facă public numele. Cazul Peter Nemethi persecutat pentru spiritul său civic manifestat la tăierile masive de copaci din parcul oraşului  este elocvent în acest saens.

Unii cititori au semnalat  faptul că pe porţiunea de drum asfaltată anul trecut de firmele din consorţiul ce efectua lucrări în cadrul Masterplanului implementat de Apaserv SA se lucrează din nou. Alţi bani, altă distracţie. Că doar nu din buzunarul personal al conducătorilor se fac lucrările.

Astfel de lucrări au loc pe strada Mihai Viteazu şi în Piaţa 1 Mai din centrul  Careiului.

anul trecut….

http://www.buletindecarei.ro/2016/04/alta-groapa-centrala.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/03/refacere-asfalt-dupa-asfaltarea-din-2015-pe-portiunea-lucrarilor-masterplan-apaserv.html

si anul acesta….

…piaţa 1 Mai, acolo unde anul trecut se efectuau  lucrări de asfaltare după introducere reţea apă- canalizare

http://www.buletindecarei.ro/2016/02/carei-orasul-svaiter.html

…în acest an, in ziua de joi, 18 mai 2017

Alţi cititori ne-au invitat în cartierul Mihai Viteazu II pentru a constata la faţa locului cum arată ţarcurile ce adăpostesc containerele de gunoi dar şi lucrările efectuate din fonduri europene pentru pavarea aleilor.

Locuitorii au afirmat că aşa arată locul din apropierea grădiniţei de copii după ce a fost curăţat de dimineaţă.

Aşa arată aleile pavate din bani europeni…

Cei care se îndoiesc  de veridicitatea celor scrise se pot deplasa în locurile cu pricina pentru a se edifica. Nu costă nimic documentarea. Se pot aduce astfel la cunoştinţa administraţiei locale situaţiile ce trebuie remediate cât mai urgent pentru a stopa hemoragia banului public. Impunerea de lucrări de calitate executanţilor şi penalizarea lor pentru nerespectarea proiectului tehnic scuteşte Primăria de alte lucrări de corecţie a  celor necorespunzătoare pentru a asigura cotizanţilor careieni la bugetul local condiţii de trai decente.

În timp ce Buletin de Carei  se străduieşte să vă ţină la curent cu realitatea careiană, consilierii personali ai primarului Kovacs, ambii jurnalişti activi  în presa de limbă maghiară, se ocupă cu acţionarea în instanţă a societăţii editoare a Buletin de Carei. Niciunul nu este preocupat de  găsirea de soluţii pentru remedierea situaţiilor semnalate de Buletin de Carei pentru îmbunătăţirea vieţii careienilor ci  de căutarea   ,,onoarei pierdute ,,  după cum reiese din capetele de acuzare.

Buletin de Carei

comentarii

de unio la 18 May 2017 - 19:34

De ce nu “lasati sa-si faca treaba majoritarii de la alegeri”, ca ia uite ce bine si-o fac!? Parca numai “la familia Ciuta nu convine nimica”!? Sunteti toti din familia Ciuta? Unde esti onix, sa-ti las un produs de la Equus exact acolo unde l-a primit finul primarului?!

Lasati un comentariu