Cupa ”Satu Mare” la futnet

• publicat la: 6 mai 2017
Cupa ”Satu Mare” la futnet

La Sala ”Dinamo” din Satu Mare, în data de 6 mai 2017, va avea loc Cupa ”Satu Mare” la futnet. La turneu vor fi prezente șase echipe, unele consacrate, altele care abia acum pășesc în peisajul competițional oficial.

Numele echipelor participante sunt: Grupa 1 Victory Cluj, Junii Sătmarului, Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc,Grupa 2 JSF Cluj, Tengo Salonta, Dinamo Satu Mare.

La Cupa ”Satu Mare” probele înscrise în program sunt cele de dublu și triplu. Organizatori sunt câțiva dintre vechii practicanți ai tenisului cu piciorul din urbea sătmăreană, cum ar fi Dorin Țuțoraș, Cosmin Iatu și Eduard Sever. Asociația Futnet România felicită anticipat organizatorii și participanții la Cupa ”Satu Mare” deoarece într-un astfel de eveniment regăsim combinația perfectă pe care vrem să o promovăm.

Avem înscrise echipe care evoluează la nivel de performanță, dar și altele care practică tenisul cu piciorul de plăcere, dar a căror ambiție este să depășească stadiul amatorismului. Suntem convinși că prietenia va domina fileul la Satu Mare, iar toate cele șase echipe participante vor fi câștigătoare.

comunicat

Lasati un comentariu