Ziua Eroilor cu coroane şi jerbe de flori la Carei

• publicat la: 25 May 2017
Ziua Eroilor cu coroane şi jerbe de flori la Carei

Joi, 25 mai 2017, de la ora 12.15, cu ocazia Zilei Eroilor, la Monumentul Ostașului Român din municipiul Carei a avut loc un scurt moment omagial, organizat de Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei.

Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură și Sport a municipiului Carei a rostit câteva  cuvinte  despre  semnificația Zilei Eroilor . Un sobor de preoţi a  oficiat un Te Deum şi un parastas în memoria eroilor  care s-au jertfit pentru patria şi poporul român.

Au urmat apoi depunerile de coroane din partea Primăriei, a cadrelor MAI şi a celor aflate în rezervă, a partidelor  PSD, PNL şi ALDE, a Asociaţiunii ASTRA, a Asociaţiei Unirea, a Asociaţiei foştilor refugiaţi şi expulzaţi în urma Dictatului de la Viena şi a Societăţii Avram Iancu. La final au depus flori elevi de la Şcoala Gimnazială nr.3 însoţiţi de înv. Maria Mureşan şi prof. Carmen Dindelegan.

După ceremonia scurtă de la Monumentul Ostaşului Român a mai fost oficiat un Te Deum şi la bustul lui Avram Iancu , eroul naţional , unde au depus jerbe  Asociaţiunea ASTRA Carei şi societatea Avram Iancu. Au fost prezenţi şi aici elevii de la Şcoala Gimnazială nr.3.

Jerbe de flori au mai fost depuse la bustul lui Simion Bărnuţiu de către Asociaţiunea ASTRA Carei şi la mormintele eroilor din cel de-al doilea război  mondial  de către  Asociaţia cadrelor în rezervă şi Asociaţiunea ASTRA Carei.

La manifestare au fost prezenți numeroși careieni datorită orei potrivite  alese.

Galeria de imagini o puteţi urmări pe pagina de Facebook.

https://www.facebook.com/pg/buletindecarei.ro/photos/?tab=album&album_id=1870188009896135

Buletin de Carei

comentarii

de Careianul la 25 May 2017 - 17:57

de ce organizeaza directia de sport cultura si nu Primaria Orasului astfel de evenimente? are legatura cu faptul ca udmr nu depune deloc coroane de flori la niciun eveniment de la monument?

de haha la 26 May 2017 - 22:19

cand venea ceausescu tot asa sau scos copii de la scoli haha

de Buletin de Carei la 26 May 2017 - 23:05

Copii trebuie să ştie care sunt sărbătorile poporului din care fac parte şi să înveţe să îşi respecte eroii. Respectul faţă de eroi este o datorie de onoare pentru fiecare dintre noi. Directorii de şcoli ar trebui să acorde o mai mare importanţă acestor manifestări şi să înveţe elevii că trebuie să depună câte o floare la monumentele şi mormintele eroilor aşa cum depun şi la cele ale bunicilor şi străbunicilor lor.

Lasati un comentariu