Ziua Internaţională a Muzeelor

• publicat la: 16 May 2017
Ziua Internaţională a Muzeelor

Ziua Internaţională a Muzeelor este sărbătorită la nivel mondial pe 18 mai, începând din anul 1977, în perioada 15 – 20 mai fiind organizate o serie de manifestări la care participă peste 30.000 de muzee din 145 de ţări. Ziua Internațională a Muzeelor este patronată de Consiliul Europei și UNESCO.

În acest an obiectivul Zilei Internaționale a Muzeelor este  de a promova ideea că muzeele sunt un mijloc important de schimb cultural, îmbogățirea culturilor și dezvoltarea înțelegerii reciproce, cooperarea și pacea între popoare”. 

Desigur, muzeele sunt cele care tezaurizează și promovează simbolurile identitare, devenite în timp bunuri muzeale și constituind patrimoniul cultural specific fiecărei zone, sau, altfel spus, zestrea noastră culturală.

De aceea, Consiliul Internațional al Muzeelor – ICOM- dorește să evidențieze rolul deosebit pe care îl au muzeele în societate, dar și să conștientizeze publicul larg, comunitățile, despre importanța existenței muzeelor.

Muzeul Județean Satu Mare vă invită sa participați la evenimentele dedicate Zilei Internaționale a Muzeelor:

17 mai 2017 – ora 10 – Casa Țărănească Certeze

Partener: Școala Gimnazială Certeze

18 mai 2017 – ora 13 – Casa Memorială ”Vasile Lucaciu” – Apa

Partener: Școala Gimnazială Apa

”SĂRBĂTORIM LA MUZEU – prezentarea patrimoniului cultural – folclor, legende, obiceiuri”.

 

Lasati un comentariu