Ziua Românilor de pretutindeni, sărbătorită în Salamanca-Spania, Cernăuți– Ucraina, Tel Aviv- Israel și Drobeta Turnu Severin

• publicat la: 23 May 2017
Ziua Românilor de pretutindeni,   sărbătorită în Salamanca-Spania, Cernăuți– Ucraina, Tel Aviv- Israel și Drobeta Turnu Severin

Manifestări de amploare dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni sunt organizate anul acesta de către Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni la Drobeta Turnu Severin, Cernăuți– Ucraina, Salamanca – Spania și Tel Aviv- Israel.

Evenimentele vor debuta  la Drobeta Turnu Severin în data de 23 mai 2017 cu ateliere de perfecționare pentru lectorii care predau limba predau limbă, cultură și civilizație românească în Timocul sârbesc.Cursurile vor fi susținute de profesori-formatori specializați în metodica, psihopedagogia şi didactica predării de la Inspectoratul Școlar Județean Mehedințiși sunt organizate în parteneriat cu Protopopiatul Daciei Ripensis din Timoc și Asociația pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia “Ariadnae Filum”.

Vor fi abordate teme ce țin de cerinţele unui învăţământ performant, instrumente alternative și atractive de studiu a limbii, culturii și civilizației românești, dificultăți ale lectorilor din Timoc în abordarea subiectelor ce țin de identitatea românească. Programul cuprinde și o parte de practică pedagogică. Participanții vor asista la lecții deschise la Școala nr.7-Teodor Costescu din Drobeta Turnu Severin. Unitatea de învâțământ va semna și un protocol de colaborare  cu Protopopiatul Daciei Ripensis pentru realizarea de proiecte comune în viitor.

Împreună cu Institutul Cultural Român, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei și Parohia Ortodoxă Română din Salamanca, Ziua Românilor de Pretutindeni va fi marcată de IEH și în Spania.  La Salamanca, în Piața de Las Ursulas, în data de 28 mai 2017,  va avea loc un  spectacol de muzică populară românească susținut de interpreții Ilie Caraș, Ștefania Rareș și Elisabeta Turcu.

Sărbătorirea Zilei Românilor de Pretutindeni continuă în data de 2 iunie 2017 cu Dezbaterea „Istorie culturală și istoricitate”, care se va desfășura la Tel Aviv, Israel la inițiativa Organizaţiei Unitare a Evreilor Originari din România (A.M.I.R.). Evenimentul vizează evidențierea legăturii prin cultură și educație dintre evreii originari din zona Iași, stabiliți în Israel și realizarea unei incursiuni în specificitatea comunității de evrei originari din România.

În data de 4 iunie 2017, la Cernăuți, Ziua Românilor de Pretutindeni va fi sărbătorită pe scena Teatrului Muzical-Dramatic “Olga Kobyleanska”.În acest context, comunitatea românească din regiunea Cernăuți va avea ocazia să participe la un eveniment cultural de anvergură ce va reuni pe aceeași scenă artiști români din nordul Bucovinei și România, care vor promova valorile populare românești autentice în cadrul unui concert extraordinar de muzică tradițională românească. Evenimentul este organizat de IEH, în parteneriat cu Centrul Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi”, Liga Tineretului Român “Junimea” și  Consulatul General al României la Cernăuți.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu