90 de ani de la moartea istoricului Vasile Pârvan, întemeietor al arheologiei românești și Universității Daciei Superioare

• publicat la: 26 June 2017
90 de ani de la moartea istoricului Vasile Pârvan, întemeietor al arheologiei românești și Universității Daciei Superioare

Eseist, istoric și filosof al culturii, Vasile Pârvan s-a născut la Huruiești, județul Bacău, la 28 septembrie 1882. Vasile Pârvan și-a înscris numele printre cei mai de seamă oameni de cultură de la începutul secolului al XX-lea din țara noastră, prin prelegerile sale exercitând în epocă o mare atracție asupra intelectualității tinere, creând o școală istorică proprie, cu discipoli iluștri.

A urmat secția clasică a Liceului ”Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad (1893-1900), unde a fost premiat de două ori la concursurile de istorie ale Societății ”Tinerimea Română”, notează ”Dicționarul general al literaturii române” (2006) și a absolvit secția de istorie a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1904), potrivit volumului ”Dicționarul scriitorilor români” (2001).

La recomandarea lui Nicolae Iorga și a lui Alexandru Sturdza a fost primit, ca bursier, la Universitatea din Jena (1904). După doi ani s-a mutat la Universitatea din Berlin, unde a studiat filosofia. Și-a luat diploma de doctor în filosofie, la 9 ianuarie 1909, la Universitatea din Breslau, susținând o teză despre naționalitatea comercianților din Imperiul Roman.

A debutat în publicistică la ”Noua revistă română” (1900). Din 1902 a început să colaboreze la ”Convorbiri literare”, și din 1903 la ”Voința națională”, ”Tribuna poporului” (unde semna uneori cu pseudonimul V. Andrei), ”Luceafărul”, etc. În 1906 a aderat la Frăția Bunilor Români, organizație creată de Nicolae Iorga, începând să colaboreze la ”Sămănătorul” și ”Neamul românesc”. Din 1907 a început să scrie și pentru ”Viața românească” și ”Gazeta generală a învățământului”.

A conferențiat în cadrul Universității de Vară de la Vălenii de Munte, al Ligii Culturale pentru Unitatea Tuturor Românilor, a întreprins călătorii de studii în străinătate și excursii științifice cu studenții în Transilvania. A scos împreună cu Virgil Arion și G. Bogdan-Duică, în 1913-1914, publicația ”Românismul”.

Vasile Pârvan a lucrat ca funcționar la secția de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române (1903). A fost, apoi, profesor secundar la Bacău și Iași (1904-1909), profesor suplinitor (din 1909) la Catedra de Istorie Veche, Epigrafie și Antichități Greco-Romane a Universității din București; director al Muzeului Național de Antichități (din 1910); director al Școlii române din Roma (din 1921), potrivit volumului ”Membrii Academiei Române — dicționar” (2003).

A fost unul dintre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene (1913), în cadrul căruia a susținut o serie de prelegeri.

Vasile Pârvan, considerat ”părinte al arheologiei românești”, a conceput un important plan național de cercetări arheologice. În cadrul acestuia, Vasile Pârvan a efectuat săpături arheologice în așezări și cetăți din Dobrogea și Muntenia: la Histria (cetate descoperită de Vasile Pârvan în urma săpăturilor începute în 1914), la Callatis, la Ulmetum, la complexul dacic din Munții Orăștiei, în așezările neolitice și dacice din Câmpia Dunării.

În timpul Primului Război Mondial și-a continuat munca în refugiul de la Dobrovăț, județul Iași, apoi la Odessa și la Focșani. Reîntors la București, și-a reluat activitatea didactică, colaborând la ”Arhiva pentru știința și reforma socială” a lui D. Gusti, în care a formulat un întreg program de culturalizare, a participat hotărâtor la organizarea Universității din Cluj, precum și la constituirea, în același an, a Institutului de Antichități și de Studii Clasice în capitala Transilvaniei, potrivit ”Dicționarului general al literaturii române” (2006).

I-a fost propusă, în 1918, președinția Partidului Țărănesc, însă a aderat la Partidul Muncii, alături de Paul Bujor, C. I. Parhon ș.a, titrează Agerpres.

Profesor de istoria antică și la Universitatea din Cluj, Vasile Pârvan a rostit prelegerea inaugurală ”Datoria vieții noastre” (1919), a prezentat la Universitatea din București dialogul platonic ”Anaxandros” (1920) dedicat tragediei grecești, și prelegerea despre ”Ritmul istoric” (1920). Alături de cursuri de istorie antică, a predat despre istoria religiilor: ”Doctrinele salvării” (1919), ”Originea dramei antice” (1920) și ”Istoria gândului liric în lumea mediteraneană” (1922).

A colaborat cu Academie des Inscriptions (Franța) și cu Academia dei Lincei (Italia), a redactat regulamentul școlilor române din Roma și Paris, a fondat cu Aristide Blank, D. Gusti și Marin Simionescu-Râmniceanu, Editura Cultura Națională (1920) și a formulat inscripțiile pentru Arcul de Triumf din București. De asemenea, a ținut cursuri, a conferențiat în țară și străinătate, a colaborat la publicații științifice, a întreținut o permanentă corespondență cu oamenii de știință români și străini, a participat la congrese științifice internaționale.

Cetatea Histria, prima colonie greacă de pe țărmul de vest al Mării Negre și cel mai vechi oraș de pe teritoriul României, descoperit în urma săpăturilor marelui istoric și arheolog Vasile Pârvan (1882-1927) începute în 1914

A studiat îndeaproape istoria geto-dacilor, concepând și realizând o operă monumentală ”Getica. O protoistorie a Daciei în mileniul I a. Hr.”, în care, pentru prima dată, s-au găsit adunate la un loc și interpretate istoric descoperirile arheologice și numismatice din Dacia preromană.

De asemenea, este autorul unor lucrări de referință, între care amintim: volumul ”M. Aurelius Verus Caesar și L. Aurelius Commodus. Studiu istoric” (1909); ”Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman” (1911); ”Cetatea Tropaeum. Considerații istorice” (1911); ”Știri noi despre Dacia Malvensis” (1913-1914); ”Ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane” (1919), ”Începuturile vieții romane la gurile Dunării” (1923); ”Dacia. Civilizațiile străvechi din regiunile carpato-danubiene” (1937) ș.a. În afara lucrărilor de strictă specialitate, Vasile Pârvan a publicat eseuri de filosofia culturii și estetică, prelegeri și discursuri comemorative.

Concepția sa despre istorie a expus-o în lucrarea ”Idei și forme istorice” (1920). A mai lăsat un volum de ”Memoriale” (1923). A inițiat, pe când era director al Școlii Române din Roma (1923), apariția a două anuare ale acesteia: ”Ephemeris Dacoromana” și ”Diplomatarium italicum”.

Personalitate de frunte a științei istorice românești, Vasile Pârvan a fost delegat permanent și secretar al Uniunii Academice Internaționale (din 1920) și membru fondator al Comitetului Internațional de Științe Istorice și profesor agregat la Sorbona (1926), precum și membru al unor organisme de prestigiu: Comisia Monumentelor Istorice, Institutul Arheologic German (din 1914), Academia Pontificale din Roma (de Arheologie), Academia dei Lincei (1927).

Membru corespondent (18 mai 1911) și membru titular (18 mai 1913); vicepreședinte (12 iun. 1920-6 iun. 1923) și secretar general (6 iun. 1923-8 iun. 1927) al Academiei Române, conform volumului ”Membrii Academiei Române — dicționar” (2003). A fost secretar al PEN-Clubului român (1923).

S-a stins din viață la 26 iunie 1927. Prin testament, și-a lăsat averea Academiei Române, iar biblioteca a donat-o Școlii Române de la Roma.

sursa  NapocaNews

Lasati un comentariu