Capela mortuară de la Ianculeşti şi interesul politico-financiar

• publicat la: 30 June 2017
Capela mortuară de la Ianculeşti şi interesul politico-financiar

Scăpări de memorie sau manipulare cu bună ştiinţă? Aceasta este întrebarea care se pune după ascultarea discursului primarului Kovacs de la şedinţa din 29 iunie 2017 de la dezbaterile legate de aprobarea construirii unei capele mortuare în satul Ianculeşti ce aparţine de UAT Municipiul Carei.

Acesta a afirmat nici mai mult nici mai puţin că …,, era mai simplu să ceară ianculeştenii să facă ei capela dar …e mai complicat  să facă ei aşa că vom face noi , pe terenul oraşului şi să lăsăm proiectantul  să spună ce şi cum trebuie...,,

Readucem în atenţia cititorilor Buletin de Carei episodul  şedinţei de Consiliu Local din data de 31 mai 2013  când au fost mobilizate TOATE  forţele de ordine din municipiu pentru că un grup de ianculeşteni a dorit să participe la dezbaterile legate de satul lor.

Deşi la momentul în care am intrat în clădirea Primăriei  pentru a asista la şedinţa publică primarul Kovacs era prezent, acesta a dispărut subit când  s-a confirmat prezenţa sătenilor în jur.

http://www.buletindecarei.ro/2013/06/lectie-de-bun-simt-din-partea-ianculestenilor-la-primaria-carei-primaria-apeleaza-la-fortele-de-ordine.html

Am făcut această introducere pentru  a demonstra nedorinţa acestui primar de a trata în mod egal toţi contribuabilii care aparţin de UAT Municipiul Carei adică de primăria Carei.

Oare afimaţiile sale sunt minciună sau scăpare de memorie ? Pentru că la dosarul oferit consilierilor  pentru şedinţa din 31 mai 2013  EXISTA  o adresă prin care se cerea tocmai lucrul pe care acum primarul îl  consideră lipsă….

Aţi rătăcit această cerere domnule primar  sau nu v-aţi pregătit bine temele înainte de şedinţă şi aţi crezut că toţi avem memoria scurtă?

Suntem convinşi  că se află la dosarul de la şedinţa din 31 mai 2013 această Cerere. Mai mult, ianculeştenii cereau  atunci doar ajutor cu materiale de construcţii pentru că la  Proiectul iniţia de consilierii USL Carei, Ilie Ciută a depus şi un proiect tehnic  pentru o capelă ca cea din imaginile de mai jos şi nu   un  ,,hambar,,   cum arată proiectul iniţiat acum de primarul Kovacs.

Aceasta era capela  dorită de ianculeşteni în 2013, capelă pentru care nu mai era necesară plata unui proiect ci doar a materialelor de construcţie.

 

A fost considerată a fi fiind prea  neînsemnată din punct de vedere financiar şi deci nu a fost aprobată la acea şedinţă, prima şedinţă în care consilierii PSD din USL Carei au votat alături de UDMR Carei care a susţinut  un proiect grandoman  ca şi valoare de construcţie.

Nimic nou după 4 ani de zile. Lipseşte doar  iniţiativa ianculeştenilor de acum 4 ani. Primarul Kovacs a afirmat de fapt cu fiecare ocazie că …,,fac capelă doar dacă cer consilierii PSD…..,,  numai că de această dată a făcut proiect de hotărâre pentru construire de capelă fără a exista vreo solicitare din partea  partidului pe care îl susţine necondiţionat sau a comunităţii.

http://www.buletindecarei.ro/2014/12/trafic-de-influenta-la-careicapela-mortuara-contra-voturiepisodul-2capela-fac-daca-cer-consilierii-psd.html

Proiectul iniţiat pentru şedinţa din 29 iunie 2017  cuprinde un raport de specialitate care arată  o capelă mai mult decât modestă, cu mozaic pe jos dar  al cărei preţ de construcţie este de 500 euro pentru 1 mp. Terasa exterioară va fi de 37mp iar spaţiul interior de 27,53  mp. Deci interesul financiar este dovedit având în vedere că primarul nu doreşte implicarea ianculeştenilor.

Pe lângă toate aceste aspecte, firma care semnează Devizul General de lucrări are un asociat care este angajat al Primăriei Carei. Am salvat declaraţia sa de interese pentru orice eventualitate.

A surprins şi afirmaţia prin care primarul Kovacs susţine că încă nu a văzut grup social la vreo capelă iar dacă ianculeştenii vor,  să se facă unul …ca la ţară.

Buletin de Carei  invită pe această cale primarul mun.Carei să facă o deplasare la cea mai modernă capelă mortuară  nu din Carei ci din judeţ chiar, capelă construită de către vicarul foraneu Radu Filip, parohul  de la biserica Sf.Andrei, acea biserică pe care nu doriţi să o marcaţi pe HARTA CAREI de pe pagina oficiala a municipiului Carei.  Această capelă mortuară are şi grup sanitar  si frigider pentru decedaţi pentru perioadele caniculare dar şi aer condiţionat în interiorul întregii capele.  Aşa se întîmplă când îl ia gura pe dinainte pe gospodarul  care nu ştie ce are în curtea sa.

Proiectul de hotărâre  pentru construcţia capelei mortuare  de la Ianculeşti a fost  votat de către toţi  consilierii  prezenţi. La dezbaterile de la acest proiect de hotărâre nu a mai fost cerut de către primar ajutorul administratorului Beko Tamas.

Daniela Ciută

Lasati un comentariu