Careiul a ajuns MODEL la nivel național după intervenţia Buletin de Carei pentru respectarea Legii Educaţiei

• publicat la: 25 June 2017
Careiul a ajuns MODEL la nivel național după intervenţia Buletin de Carei pentru respectarea Legii Educaţiei

După semnalarea Buletin de Carei privind nerespectarea Legii Educaţiei în acest  oraş  multietnic de la graniţa României unde clasele de învăţământ dual sau de meserii erau  doar în limba  maghiară, din  anul şcolar 2017-2018 vor apare şi clase  de meserii  în limba română pentru calificările ospătar, vânzător sau tapiţer-plăpumar-saltelar sau sudor.

Abia din septembrie 2017 vom putea spune că municipiul Carei va deveni model la nivel naţional. Concret, Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu  unde director este consilierul judeţean de la UDMR  Gindele Emeric are parteneriate cu firme de producţie dar nu a avut până acum clase de pregătire şi în limba română. Deşi de pe site ul ofical de la Inspectatul Şcolar judeţean nu mai apare  pagina cu   clasele de învăţământ profesional în judeţul Satu Mare pentru anul 2016-2017, Buletin de Carei a salvat pentru cititori  postarea de pe vremea când era activă şi vă prezintă secvenţa  aferentă Liceului  Tehnologic de unde reiese că  pentru meseriile de tapiţer- plăpumar -saltelar pregătirea era exclusiv în limba maghiară, copii românilor neavând posibilitatea de a opta pentru această specializare. De fapt se poate constata şi la nivel de liceu Tehnologic veridicitatea celor menţionate.

La fel ca în cazul intenţiei  primarului Kovacs de comasare a şcolilor din Carei şi de desfiinţare astfel a şcolii Vasile Lucaciu, doar Buletin de Carei  a informat careienii despre acest fapt. Părinţii elevilor de la gimnaziul Vasile Lucaciu au fost convocaţi în luna decembrie 2016 la şedinţe cu părinţii  unde li s-a specificat despre această intenţie a primarului dar aceştia  au semnat tabele prin care se opuneau acestei comasări.

Dar  la Primăria Carei şi Tăcerea se cumpără  când vine vorba de asigurarea liniştii  de care au nevoie cei din conducere pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile lor de discriminare  şi de susţinerea a grupului  lor de interes.

Important este că până la urmă Inspectoratul Şcolar Judeţean a înţeles că şi la Carei trebuie respectată Legea Educaţiei care specifică că fiecare are dreptul la învăţământ în limba maternă mai ales când este vorba de  cetăţenii  ţării în care  funcţionează  unităţile de învăţământ.

 

Buletin de Carei

 

http://www.buletindecarei.ro/2016/09/au-disparut-clasele-de-profesionala-in-limba-romana-la-prestari-servicii-discriminare-in-forma-continua-la-carei.html

Lasati un comentariu