”Cea mai activă Patrulă” de reciclare din judeţ a fost desemnată cea de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu Carei

• publicat la: 10 June 2017
”Cea mai activă Patrulă” de reciclare din judeţ a fost desemnată cea de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu Carei

Nou record la Patrula de Reciclare – 94 de echipe de copii și tineri câștigă premii pentru școlile lor!

Tinerii și copiii devin o forță din ce în ce mai activă în protejarea mediului în România. La a VI-a ediție, programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare premiază 94 de echipe de preșcolari și elevi din toată țara.

12 Patrule din București și câte 2 Patrule din fiecare județ câștigă premiile locale ale ediției, pe 2 categorii: ”Cea mai activă Patrulă” și ”Cea mai mare cantitate de baterii colectată”.

Echipele câștigătoare la a doua categorie au strâns și au trimis la reciclare peste 2000 kg de baterii uzate, adică aproximativ 70.000 de bucăți de baterii!

Datorită eforturilor de informare ale tinerilor voluntari, comunitățile lor au înțeles că bateriile consumate nu trebuie aruncate la gunoi și le-au predat pentru a fi reciclate în deplină siguranță față de mediul înconjurător.

La nivelul judeţului Satu Mare, premiul pentru ”Cea mai activă Patrulă” revine echipajului de la Colegiul Tehnic  ,,Iuliu Maniu din Carei,,  profesor coordonator Nicoleta Popa.

Premiul pentru  ”Cea mai mare cantitate de baterii colectată” merge la Şcoala din Doba, profesor coordonator Florica Şandru.

În luna martie a fost lansată prima emisiune de radio săptămânală, Ora Patrulei de Reciclare, la Radio Gold FM. Emisiunea a promovat un stil de viață frumos și sănătos, în armonie cu natura și a arătat ascultătorilor cum pot contribui la reducea poluării și economisi cele mai valoroase resurse, cum pot susține inițiativele în domeniu și participa alături de activiști de mediu cunoscuți la campaniile pentru o viață mai bună.

comentarii

de nic la 11 June 2017 - 23:46

Se stie unde sa-u predat cele reciclate, ce sa-ntamplat cu ele?

Raspunsuri

Lasati un comentariu